Pacient cu arsuri pe 70% din corp, mort la Bagdasar-Arseni. Șeful secției de arși a fost audiat de procurori

Pacient cu arsuri pe 70% din corp, mort la Bagdasar-Arseni. Șeful secției de arși a fost audiat de procurori

29-10-2025
|
17:34

Doi medici din București sunt audiați într-un dosar de malpraxis. Este vorba despre șeful secției în care sunt îngrijiți pacienții cu arsuri grave de la Bagdasar-Arseni și o fostă colegă a acestuia.

autor

Cei doi sunt bănuiți că nu și-ar fi făcut datoria în cazul unui pacient de 52 de ani, venit prin transfer la București. Bărbatul a murit.

S-au făcut perchezițîi încă de miercuri de dimineață, de la ora 10:00 la Spitalul Bagdasar-Arseni, acolo unde a fost vizat șeful unității care se ocupă de îngrijirea marilor arși din această unitate medicală. S-au făcut chemări oficiale în baza unor mandate de aducere și pentru un al 2-lea medic care a lucrat la Spitalul Bagdasar-Arseni în perioada august a anului acesta.

Cei doi medici s-ar fi ocupat de îngrijirea unui pacient de 52 de ani, care ar fi venit prin transfer de la un spital din Craiova. Acolo, pacientul ar fi avut arsuri pe o suprafață de peste 70% a corpului. Pacientul respectiv, în urma îngrijirilor pe care le-a primit și care nu ar fi fost entire, spun surse din rândul anchetatorilor, se pare că ar fi decedat câteva zile mai târziu.

După internare el a ajuns în spitalul din București pe 26 august, iar în recordsdata de 31 familia a primit vestea că bărbatul a încetat din viață. Medicii urmează să dea declarații în fața procurorilor bucureșteni în dosarul de malpraxis. Deocamdată, ei au fost aduși amândoi la audieri, însă medicul, care este și șeful secției care se ocupă de Mariaș, s-a prelevat de dreptul la tăcere. Până în acest moment a fost audiată doar doctorița, care în momentul de față este pensionară, nu mai lucrează la spital.

Citește și

explozie, bloc, rahova

Deocamdată, procurorii ascultă mărturiile celor doi și ale apărătorilor acestora și urmează să ia o decizie în ceea ce îi privește. În cadrul perchezițiilor de la Bagdasar-Arseni au fost ridicate mai multe documente, registre, toate actele care au fost făcute în perioada în care pacientul de 52 de ani a fost internat și s-au făcut intervenția asupra lui la Spitalul Bagdasar-Arseni. Toate vor fi analizate și urmează să vedem ce alte audieri vor fi făcute în acest dosar.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:

Sursa: Knowledgeable TV

Etichete:

bucuresti,

ancheta,

malpraxis,

Bagdasar Arseni,

Dată publicare:
29-10-2025 17:34

Articol recomandat de sport.ro

GALERIE FOTO Sinner și-a prezentat noua iubită la Viena, după victoria din finală: a fost aproape de a ieși Miss Danemarca

Top citite

1

Valea Prahovei toamna

Shutterstock

Stiri Turism

3

concedieri

Shutterstock

Stiri Various

VIDEO VOYO


Alt Text!

Stirile PRO TV

Stirile PRO TV # 19.00 – 29 Octombrie 2025

Forty five:31


Alt Text!

La Măruță

29 Octombrie 2025

01:30:46


Alt Text!

Visuri la cheie

Visuri la cheie: Sezonul 10 – Trailer

03:24


Alt Text!

Săriți de pe repair

Săriți de pe repair – Trailer

04:05


Alt Text!

Vorbește Lumea

29 Octombrie 2025

01:47:37


Alt Text!

Romania, te iubesc!

Competențe cu turbulențe

43:59


Alt Text!

Groapa

Ioana Brumar, despre personajul pe care îl interpretează în serialul Groapa și atmosfera de la filmări

03:37


Alt Text!

I cherish IT

I cherish IT – Activitățile școlare sunt acum mult mai interesante pentru cei mici datorită noilor tehnologii

06:07


Alt Text!

Groapa

Cine este Alma Coman? Groapa, un nou serial, în curând pe Knowledgeable TV și pe VOYO!

00:59


Alt Text!

Conectat la România

Vacanțe fără griji. Cum ne ferim de surprize neplăcute la cazare și avion

13:28

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *