Pakistanul avertizează că are „informaţii credibile” despre un atac din parte Indiei în următoarele 36 de ore

Tensiunile dintre India și Pakistan ating un nou nivel după ce Islamabadul susține că are informații sigure privind un posibil atac militar din partea Indiei în următoarele ore.

Pakistanul susţine că are ”informaţii credibile” că India va ataca în curând FOTO: Shutterstock
Tensiunile dintre cei doi vecini rivali, India și Pakistan, s-au amplificat miercuri, după ce ministrul pakistanez al Informațiilor, Attaullah Tarar, a declarat că Islamabadul deține „informații credibile” privind o posibilă acțiune militară indiană în decurs de 24 până la 36 de ore, informează CNN.
„Pakistanul are informații credibile că India intenționează să desfășoare o acțiune militară împotriva Pakistanului în următoarele 24-36 de ore”, a scris Tarar pe rețeaua X, fără a oferi detalii despre sursele acestor informații.
Această declarație vine într-un context deja tensionat, după atacul sângeros de săptămâna trecută din Pahalgam, în regiunea Cașmir aflată sub control indian, unde 26 de turiști au fost uciși de militanți. Atacul a provocat un val de indignare în India.
Autoritățile indiene au acuzat Pakistanul că ar fi implicat în organizarea atacului, acuzație respinsă categoric de Islamabad, care a cerut o investigație neutră asupra incidentului.
CNN a solicitat un punct de vedere din partea Ministerului Apărării din India, dar până acum nu a fost oferit un răspuns oficial.
Cașmirul, teritoriu disputat între India și Pakistan, este divizat de o linie de control și a fost motivul a trei războaie între cele două state de la obținerea independenței lor față de Marea Britanie în 1947.
Premierul indian Narendra Modi, aflat sub o presiune crescândă din partea opiniei publice, a promis că va răspunde atacului. Acesta a promis că îi va urmări pe atacatori „până la capătul lumii”.
India a desfășurat în trecut acțiuni militare în Pakistan, cea mai notabilă fiind în 2019, după un atac asupra trupelor paramilitare din Cașmirul indian. Atunci, aviația indiană a lansat raiduri aeriene pe teritoriul pakistanez, prima acțiune de acest fel de la războiul din 1971.
Ministrul pakistanez al Informațiilor a transmis miercuri un avertisment direct: „Orice aventurism militar al Indiei va primi un răspuns încrezător şi decisiv”.
Reacții internaționale
Statele Unite și China au lansat apeluri la calm. Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Tammy Bruce, a anunțat că secretarul de stat Marco Rubio va discuta cu oficialii din India și Pakistan, posibil „chiar astăzi”, pentru a reduce tensiunile.
India este considerată un partener strategic de către Washington, în eforturile acestuia de a contrabalansa influența Chinei în regiunea Indo-Pacific. În același timp, Pakistanul rămâne un aliat-cheie al SUA.
China, care revendică și ea o parte din Cașmir și întreține o relație apropiată cu Pakistanul, a cerut de asemenea moderație. Ministrul chinez de Externe, Wang Yi, a discutat recent cu vicepremierul pakistanez Ishaq Dar, subliniind că un conflict între India și Pakistan „nu ar servi intereselor fundamentale ale fiecărei părţi” și ar amenința securitatea regională, potrivit televiziunii CGTN.
În timp ce relațiile dintre India și China au fost tensionate în ultimii ani, cu incidente armate la graniță, legăturile dintre Islamabad și Beijing s-au consolidat, în special datorită investițiilor chineze în Pakistan.