Palestinieni fără adăpost s-au refugiat în fosta casă a lui Yasser Arafat din Gaza: „Aparţinem generaţiei Primei Intifade”

Palestinieni fără adăpost s-au refugiat în fosta casă a lui Yasser Arafat din Gaza: „Aparţinem generaţiei Primei Intifade”

01-11-2025
|
20:46

Un grup umanitar susținut de SUA distribuie ajutoare în Gaza

Getty

În oraşul Gaza transformat în ruine, şi fosta reşedinţă a liderului palestinian defunct Yasser Arafat a fost parţial distrusă de atacurile aeriene israeliene, dar mai multe familii din Gaza au decis să se refugieze în ea.

autor

Conform imaginilor difuzate de AFPTV, vila, care a fost transformată în muzeu după moartea istoricului lider palestinian, în 2004, conţine încă fresce în onoarea sa, deşi acum sunt înconjurate de moloz.

Clădirea, situată în cartierul Al-Rimal, în apropiere de portul oraşului Gaza, a fost avariată de bombardamentele israeliene în timpul celor peste doi ani ai războiului început cu atacul fără precedent al Hamas asupra Israelului din 7 octombrie 2023.

Ashraf Nafeth Abu Salem, profesor universitar strămutat din cauza ostilităţilor, a decis să cureţe casa, care fusese „în mare parte distrusă şi arsă”, şi să locuiască acolo cu familia sa.

„Aparţinem generaţiei Primei Intifade (în 1987, n.red.AFP). Am crescut aruncând cu pietre. Pentru noi, preşedintele Abu Ammar (Arafat, n.red.AFP) a fost un model şi un exemplu al luptei naţionale palestiniene”, a spus el pentru AFP, potrivit Agerpres.

Citește și

Fasia Gaza

Mai multe alte familii fără adăpost, care au refuzat să facă declaraţii pentru agenţia de presă franceză, locuiesc şi ele în aceeaşi incintă.

Conflictul devastator din Fâşia Gaza a distrus trei sferturi din clădiri, îngropând micul teritoriu suprapopulat sub peste 61 de milioane de tone de moloz, conform datelor ONU analizate de AFP.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:

Sursa: Agerpres

Etichete:

Fâșia Gaza,

yasser arafat,

Dată publicare:
01-11-2025 20:46

Articol recomandat de sport.ro

FOTO | Săptămână neagră pentru Lamine Yamal! După eșecul din El Clasico, s-a despărțit de iubita sa

Citește și…

Recomandări

Cât va achita în plus la factură un român care consumă 200 de kilowați-oră pe lună, după scumpirea de la 1 noiembrie

Stiri actuale

Cât va achita în plus la factură un român care consumă 200 de kilowați-oră pe lună, după scumpirea de la 1 noiembrie

De astăzi încolo vom plăti ceva mai mult pentru energie, după ce taxa de cogenerare, introdusă inițial pentru a sprijini construcția de centrale eficiente, a fost din nou majorată cu 62%.

30 de ani de PRO TV. 1996 - Emil Constantinescu l-a învins pe Ion Iliescu, iar România trăia cu speranța unui nou început

Protv 30 de ani

30 de ani de PRO TV. 1996 – Emil Constantinescu l-a învins pe Ion Iliescu, iar România trăia cu speranța unui nou început

A mai rămas o lună până când PRO TV împlinește 30 de ani de existență, 30 de ani în care a demonstrat continuitate, încredere și forță.

Ciucu dezminte că s-ar retrage din cursa pentru Primăria Capitalei în favoarea lui Drulă: „Nu de aici vin știrile false”

Stiri Politice

Ciucu dezminte că s-ar retrage din cursa pentru Primăria Capitalei în favoarea lui Drulă: „Nu de aici vin știrile false”

Candidatul PNL pentru Primăria Bucureşti, Ciprian Ciucu, afirmă că nu are intenţia de a se retrage din cursă în favoarea candidatului USR, Cătălin Drulă.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *