Presa din Ungaria, reacție-fulger după Csikszereda

Articol de Maria Olteanu – Publicat marti, 15 iulie 2025, 00:16 / Actualizat marti, 15 iulie 2025 00:19
Csikszereda – Dinamo 2-2, în prima etapă a Superligii. Runda inaugurală a noului sezon competițional s-a încheiat cu un meci nebun, la Miercurea Ciuc, la primul joc pe prima scenă a fotbalului românesc pentru gruparea „ciucană”. Imediat după acest joc, presa maghiară a reacționat.
Dinamo s-a deplasat la Miercurea Ciuc în prima etapă din Superliga, într-un meci cu grad de risc maxim, iar incidentele au început încă dinainte de primul fluier.
Suporterii bucureșteni au făcut scandal la porțile stadionului, apoi au continuat haosul în tribune. Au avut mai multe scandări xenofobe, printre acestea și „Afară, afară cu ungurii din țară”, alături de alte multe înjurături. Ulterior, după jumătate de oră, au părăsit area, nu înainte ca jandarmii să folosească peek lacrimogene.
Cum scandalul din prima parte nu ar fi fost de ajuns, în repriza secundă, în minutul 62, o pană generală de curent în orașul Miercurea Ciuc a făcut ca meciul să fie întrerupt pentru mai bine de jumătate de oră.
Reacția presei din Ungaria, după meciul cu scântei de Miercurea Ciuc
Incidentele din Harghita au ajuns imediat în atenția jurnaliștilor maghiari, care au reacționat după fluierul ultimate al întâlnirii.
„Deși a condus cu două goluri, FK Csikszereda a trebuit în cele din urmă să se mulțumească și cu un singur punct. În prima etapă a primei ligi de fotbal din România (Superliga), nou-promovata Csikszereda a remizat pe teren propriu, scor 2–2, cu Dinamo București. Gazdele aveau deja un avantaj de două goluri în minutul 11, însă până la pauză Dinamo a reușit să egaleze.
În repriza a doua, în minutul 61, meciul a fost întrerupt de o pană de curent care a durat aproape 20 de minute, iar după reluare oaspeții au fost mai aproape de victorie, lovind bara transversală în minutul 90. Nou-promovata Csikszereda nu s-a făcut de rușine la debutul în campionat, ceea ce poate fi încurajator pentru viitor.
Bine ați venit în Superligă! – a răsunat luni seara, la ora nouă și un sfert, vocea crainicului de stadion în micul stadion din Miercurea Ciuc. La 121 de ani de la primul meci de fotbal consemnat în oraș, a sosit ziua debutului oficial al urbei secuiești în prima ligă românească.
FK Csikszereda a avut nevoie de doar două minute pentru primul gol, chiar dacă acesta a venit cu puțin ajutor din partea bucureștenilor: după un șut al lui Jozef Dolny, respins de bară, Maxime Sivis a trimis mingea în propria poartă. Iar când și Bodo Zoltán a înscris după o fază spectaculoasă, întreaga tribună – aproximativ 3000 de spectatori – a izbucnit în extaz. Cu excepția, desigur, a sectorului celor aproximativ 100 de suporteri dinamoviști, care au început imediat să scandeze insulte la adresa maghiarilor.”, au notat jurnaliștii de la Nemzeti Sport.
Jurnaliștii maghiari au aplaudat debutul lui Csikszereda
La rândul lor, jurnaliștii de la magyarnemzet.hu au notat:
Debut de vis, scandal cu suporterii bucureșteni, apoi meci întrerupt la Miercurea Ciuc. Echipa fanion a Ținutului Secuiesc a debutat în prima ligă de fotbal a României. FK Csikszereda a jucat luni seară, în prima etapă, împotriva lui Dinamo București, iar spre surprinderea tuturor, conducea cu 2-0 deja în minutul 11. Echipa din Capitală a reușit să egaleze până la pauză, însă suporterii dinamoviști au provocat incidente. În repriza a doua, din cauza unei defecțiuni la sistemul de iluminat, meciul a fost întrerupt timp de o jumătate de oră. După reluare, Dinamo a fost mai aproape de victorie, însă scorul a rămas 2-2 – un debut frumos pentru Csikszereda.
Așa cum a relatat inițial Ripost, citând surse românești, promovarea echipei FK Csikszereda a fost primită cu ostilitate în România. Președintele clubului, Zoltán Szondy, a fost confruntat în reveal la televiziune și întrebat cum îndrăznesc să încalce normele europene prin faptul că folosesc exclusiv jucători maghiari
Imagini de la Csikszereda – Dinamo