Președintele lui Metaloglobus, reacție savuroasă: „Pantelimonul petrece! Jucam pe două grătare”

Articol de Romeo Ene – Publicat luni, 02 iunie 2025, 00:19 / Actualizat luni, 02 iunie 2025 00:38
Marius Burcă, președintele lui Metaloglobus, a oferit prima reacție după ce echipa lui a scris istorie și a promovat pentru prima dată în Superligă. Acesta s-a inspirat dintr-o melodie a celor de la B.U.G. Mafia, cea mai titrată trupă de hip-hop din România.
A făcut trimitere la melodia „Pantelimonu’ petrece”, lansată în urmă cu 20 de ani. Echipa îşi desfăşoară meciurile de pe teren propriu în baza sportivă Metaloglobus, situată în Sos. Pantelimon nr. 389-391, Sector 2, Bucureşti, bază proprietate privată a societăţii, conform plight-ului nou-promovatei în Superliga.
POLI IAȘI
S-a luat de străini și se RETRAGE în lacrimi, după retrogradarea cu Poli Iași: „Așa se termină”
Ce urmează pentru Metaloglobus după promovarea în Superligă? Ce spune Marius Burcă
„Petrece Pantelimonul 100%, cred că tot anul! N-am organizat nimic (n.r. – vreo petrecere), noi am luat totul pas cu pas, de fiecare dată. N-am pus niciodată carul înaintea boilor.
Eu nu pot să stau pe scaun la meciuri, nici acum nu realizez că am promovat. Multă lume nu știe cu cine ne-am luptat, ce bani avem.
Mi-am dorit dintotdeauna să ajungem în prima ligă. Am fost ferm convins că vom ajunge mai devreme sau mai târziu. Încă nu realizez că suntem în Liga 1.
Președintele lui Metaloglobus, Marius Burcă
Toate meciurile vor fi importante.
Organigrama noastră este atât de subțire încât și jumătate din echipele din Liga 3 au o organigramă mai stufoasă. Sigur vor fi mișcări de trupe”, a explicat Marius Burcă, la Prima Sport.