Radu Jude speră să câștige al doilea Urs de Aur. Prezintă un film inedit

Radu Jude speră să câștige al doilea Urs de Aur. Prezintă un film inedit

radu jude


Distribuie:

Radu Jude a revenit miercuri la Festivalul de Film de la Berlin cu producția ‘Kontinental ’25’, o dramă cu accente comice despre criza morală prin care trece un executor judecătoresc, confruntat cu efectele muncii sale. Această producție, realizată cu mijloace tehnice și financiare minime – un iPhone 15 – este pariul românului pentru un al doilea Urs de Aur, după cel câștigat în urmă cu 4 ani.

Regizorul a vrut să revină cumva la spiritul fraților Lumiere și s-a gândit cum să facă un film dacă nu ar avea o cameră de filmare, notează EFE. Acest lucru l-a determinat să folosească un telefon și o punere în scenă foarte simplă, cu cadre fixe, conform explicațiilor oferite în conferința de presă de miercuri. ‘Am vrut să ajung direct în miezul poveștii’, a declarat Jude, care a avut și un buget foarte mic, ceea ce, combinat cu lipsa tehnologiei, spune el, a reprezentat ‘o eliberare’.

‘Kontinental ’25’ este bazat pe un articol de presă despre o femeie executor judecătoresc care se simte vinovată pentru că a evacuat un bărbat fără adăpost dintr-un subsol pe care-l ocupase. La scurt timp după ce a aflat că urmează să fie evacuat, bărbatul se sinucide, declanșând criza morală a protagonistei.

Reacția femeii ‘m-a lovit ca fiind în același timp și extrem de mișcătoare și extrem de chestionabilă’, pentru că dacă te simți așa după cele întâmplate poate părea o dovadă de ipocrizie, a susținut regizorul.

Filmul se concentrează asupra crizei morale prin care trece executoarea judecătorească, interpretată de actrița româncă Eszter Tompa, după acest incident.

‘De fapt nu pot să sufăr filmele despre crize morale. Eu sunt mai interesat de aspectul material al cinemaului, dar aici (această criză) este interesantă pentru că este deplasată’, a mai susținut regizorul.

Radu Jude a câștigat Marele Premiu al Festivalului de la Berlin în 2021

Radu Jude a câștigat Marele Premiu al Festivalului de la Berlin în 2021 cu comedia neagră ‘Babardeală cu bucluc sau porno balamuc’.

Doar regizorul chinez Ang Lee, laureat și al premiului Oscar, a câștigat până în prezent de două ori Ursul de Aur – prima dată în 1993 cu producția ‘The Wedding Banquet’ și apoi în 1996 cu ‘Sense and Sensibility’.

‘Kontinental ’25’ este unul dintre cele 19 filme intrate în competiția pentru Ursul de Aur din acest an. Printre producțiile competitoare se numără ‘Blue Moon’, al regizorului american Richard Linklater, și ”What Does that Nature Say to You’, film al sud-coreeanului Hong Sangsoo

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *