Regretul lui Grindeanu după faza cu ieșirea din sală de la Congresul UDMR

Sorin Grindeanu a explicat, sâmbătă, gestul de a ieşi din sală la Congresul UDMR, în momentul în care s-a intonat Imnul Secuiesc.
Grindeanu a spus că îi pare rău că asta a fost singura știre care s-a rostogolit în presă după Congresul UDMR. Consideră că acolo au fost lucruri mai importante, cum ar fi faptul că a vorbit despre unitate și nu numai.
„Domnule Grindeanu, de ce ați ieșit din sală la intonarea Imnului Secuiesc?”
„Mie îmi pare rău că doar această chestiune a rămas subliniată, sau ca știre, ieri. Eu am vorbit la Congresul UDMR, unde am mers cu plăcere, despre unitate. În discursul meu de ieri am vorbit și am mulțumit premierului Viktor Orbán pentru rolul pe care l-a avut anul trecut și pe care trebuie să-l recunoaștem cu toții în privința intrării României în Schengen.
Să nu uităm că anul trecut, sub președinția Ungariei și cu presiunile pozitive exercitate de Viktor Orbán, am reușit să intrăm în Schengen, unde am fost ținuți, așa, la ușă, vreo 13 ani. Am spus și aceste lucruri. Eu am foarte mulți colegi în UDMR, așa cum și dânșii știu, pe care îi respect, și am acest sentiment de respect și, pentru mulți dintre ei, de prietenie.
Cum am și pentru președintele Kelemen Hunor, pentru Cseke Attila, pentru foști miniștri ca Tánczos Barna și nu numai. Respect și prietenie cu unii dintre ei. Dar ieri am vorbit despre unitate. Unitate înseamnă și că, cel puțin din perspectiva României, există un singur imn oficial. Și acela este Imnul României”, a zis Sorin Grindeanu.
Kelemen Hunor a spus că un Parlament format din 300 de parlamentari ar fi suficient. Care este opinia PSD?
„Este o dezbatere care a început săptămâna trecută. A început, ca să fiu cât se poate de corect, pentru că știți că în România a existat un referendum, cred că undeva în 2009, privind reducerea numărului de parlamentari la 300. Eu spun că acel referendum a fost inițiat, probabil, dintr-o dorință de a obține un avantaj electoral, de către Traian Băsescu, în acea perioadă. Asta nu înseamnă că nu a fost un referendum validat. A trecut acest hop.
Noi nu putem să luăm decizii doar pentru că cineva a depus un proiect de lege care modifică fundamental structura Parlamentului, fără o analiză serioasă, fără dialog. Am dat un răspuns care, cred, e cât se poate de valid: În Consiliul Politic Național, forul nostru de conducere, PSD va hotărî în ce formă vom merge mai departe cu acest proiect. Dar da, așa cum s-a pornit pe repede înainte în Parlament, înclin să-i dau dreptate lui Kelemen Hunor”, a zis Sorin Grindeanu.
Nu e nevoie de modificarea Constituției pentru un asemenea proiect?
„Să știți, nici eu n-am înțeles foarte bine proiectul care e în dezbatere acum, depus, cred, de doi parlamentari. Nici măcar nu ține cont de referendumul din 2009, pentru că atunci referendumul spunea clar că trebuie să fie un Parlament unicameral. Aici, în proiect, nu se spune așa. Deci e o amestecătură din care nu înțelege absolut nimeni nimic. Asta nu înseamnă că nu vom lua o decizie politică. Dar, pe acest subiect, argumentele prezentate de Kelemen Hunor sunt solide”, a mai zis șeful PSD.