Român periculos, evadat dintr-un tribunal în Germania. Poliția a mobilizat 100 de agenți și un elicopter ca să-l prindă

Român periculos, evadat dintr-un tribunal în Germania. Poliția a mobilizat 100 de agenți și un elicopter ca să-l prindă

23-07-2025
|
22:45

politisti, germania

Shutterstock

O operațiune majoră a fost lansată luni în Düsseldorf, Germania. Peste 100 de ofițeri de poliție, ajutați de un elicopter au percheziționat au căutat un român de 26 de ani care a fugit din tribunal.

autor

Românul care a fost fugit tribunalul din Düsseldorf este acuzat de furt în grup organizat, avea programată o întâlnire cu avocatul său și nici nu ar fi fost încătușat atunci când skills transportat prin clădire, notează Bild.

Cu toate acestea, oamenii legii din Germania încă nu pot explica circumstanțele în care românul a reușit să se facă nevăzut chiar din tribunal fără a atrage atenția agenților de pază.

Românul este considerat periculos și s-ar face cinovat de mai multe acte de agresiune, împotrivire la arestare, tâlhărie și punerea în pericol a traficului rutier. Potrivit autorităților din Germania, pe lângă problemele cu legea care l-au adus la tribunal, el riscă să fie extrădat în Austria pentru alte infracțiuni.

Pentru a-l prinde, polițiștii germani au închis mai multe străzi și le-au cerut locuitorilor din zona în care au avut loc căutările să rămână în case.

Citește și

lei

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:

Sursa:

Etichete:

Dată publicare:
23-07-2025 22:45

Articol recomandat de sport.ro

Ce pensii primesc Ion Țiriac și Ilie Năstase. Unul se întreabă „cum se poate trăi?”, celuilalt „îi e rușine”

Citește și…

Recomandări

Reuters: Motoare din China, expediate în secret sub eticheta de

Stiri externe

Reuters: Motoare din China, expediate în secret sub eticheta de „unităţi de răcire” fabricilor de drone rusești

Motoare chinezești sunt trimise discret, prin firme-paravan, către un producător rus de drone, sub eticheta falsă de „unități de răcire”, pentru a ocoli sancțiunile, potrivit unor oficiali europeni și documentelor obținute de Reuters.

Piedone acuză că i-a fost încălcat dreptul la viață privată, după apariția în presă a stenogramelor cu soția. Reacția DNA

Stiri actuale

Piedone acuză că i-a fost încălcat dreptul la viață privată, după apariția în presă a stenogramelor cu soția. Reacția DNA

Cristian Popescu Piedone susține că i-au fost încălcate drepturile la demnitate și viață privată, după publicarea în spațiul public a unor stenograme care surprind o ceartă cu soția, în care ambii folosesc un limbaj vulgar.

Directorul de la stat despre care vicepremierul Barna spune că ”muncește de crapă”, dar să nu se mai laude cu salariul

Stiri Politice

Directorul de la stat despre care vicepremierul Barna spune că ”muncește de crapă”, dar să nu se mai laude cu salariul

Vicepremierul Tanczos Barna (UDMR) a afirmat, miercuri seară, că eficientizarea companiilor statului trebuie să ţină cont de mai multe aspecte, unul dintre acestea fiind companiile strategice.

Top citite

1

Vacanta in grecia cu buget redus

Shutterstock

Stiri Turism

2

Plaja salbatica

Shutterstock

Stiri Turism

3

Canicula in bucatarie

Shutterstock

Stiri Numerous

VIDEO VOYO

Alt Text!

Stirile PRO TV

Stirile PRO TV # 06.00 – 24 Iulie 2025

03:03:19

Alt Text!

Vorbește Lumea

24 Iulie 2025

01:45:41

Alt Text!

Visuri la cheie

Visuri la cheie: Sezonul 10 – Trailer

03:24

Alt Text!

Săriți de pe fix

Săriți de pe fix – Trailer

04:05

Alt Text!

La Măruță

23 Iulie 2025

01:29:03

Alt Text!

Groapa

Ioana Brumar, despre personajul pe care îl interpretează în serialul Groapa și atmosfera de la filmări

03:37

Alt Text!

I bask in IT

I bask in IT – Activitățile școlare sunt acum mult mai interesante pentru cei mici datorită noilor tehnologii

06:07

Alt Text!

Groapa

Cine este Alma Coman? Groapa, un nou serial, în curând pe Pro TV și pe VOYO!

00:59

Alt Text!

Conectat la România

Vacanțe fără griji. Cum ne ferim de surprize neplăcute la cazare și avion

13:28

Alt Text!

Dive Deep

Episodul 5

14:59

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *