România a încasat de la UE peste 100 de miliarde de euro, de la aderare. Impactul a fost uriaș în dezvoltarea țării

05-03-2025
|
21:02
România a depășit o bornă importantă, la 18 ani de la intrarea în Uniunea Europeană. Am încasat peste 100 de miliarde de euro, bani de la Bruxelles.
Anunțul a fost făcut de ministrul proiectelor europene. Sunt fonduri care au finanțat autostrăzi, companii, mii de școli și spitale, spune oficialul. Totuși, România are de trecut și un hop necessary anul acesta.
Fără acești bani europeni nu am avea 900 kilometri de autostradă și drumuri expres. 100.000 de companii nu ar fi primit granturi de la Bruxelles, adică bani nerambursabil și, în wonderful, fără acești bani europeni, 3 milioane de români nu ar fi conectați la canalizare, spun oficialii noștri.
În cei 18 ani de când România face parte din Uniunea Europeană, am primit de la bugetul Uniunii 100 de miliarde de euro. Așadar, însă, contribuția noastră a fost de trei ori mai mică.
România pierde bani pentru că amână reformele
Totuși, anul acesta urmează să avem un hop destul de necessary. Asta pentru că sunt în joc 20 de miliarde de euro prin planul național de redresare și reziliență. Riscăm să pierdem 10 miliarde de euro din acești bani. Asta pentru că autoritățile de la noi nu au făcut la timp investițiile și reformele pe care le-au promis la Bruxelles.
Citește și
Asta înseamnă că anul acesta, spun oficialii de la Bruxelles, trebuie să creionăm măcar reforma fiscală, trebuie să dăm jos conducerea companiilor de stat, care a fost numit pe criterii politice și totodată să accelerăm toate lucrările de pe șantiere, fie că vorbim despre autostrăzi, spitale sau școli. Asta pentru că în vară urmează să primim și o delegație de la Bruxelles care va analiza toate aceste stadii de lucrări.
Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Sursa: Pro TV
Etichete:
PNRR,
fonduri europene,
fonduri nerambursabile,
Dată publicare:
05-03-2025 21:01
Articol recomandat de sport.ro