România primește undă verde pentru PNRR-ul revizuit. Care e suma aprobată la Bruxelles
![]()
Bancnote Euro. Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
România a primit, joi, aprobarea finală pentru PNRR revizuit, în valoare de 21,41 miliarde de euro, în cadrul reuniunii ECOFIN de la Bruxelles.
România a obținut, joi, aprobarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) revizuit, în cadrul reuniunii Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN), desfășurată la Bruxelles, a anunțat Ministerul de Finanțe, într-un comunicat.
Plan revizuit la Bruxelles, în valoare de 21,41 miliarde euro
Planul revizuit are o valoare totală de 21,41 miliarde euro, dintre care o componentă majoră de granturi (fonduri nerambursabile), de 13,57 miliarde euro, și 7,84 miliarde euro împrumuturi, fiind configurat pe șase cereri de plată (dintre care trei deja transmise).
Numărul jaloanelor și țintelor a fost redus de la 518 la 390, fără a diminua ambiția reformelor asumate.
Modificările au vizat în principal eliminarea investițiilor cu risc de neimplementare, trecerea unor proiecte performante din componenta de împrumut în grant și introducerea unor investiții noi cu impact economic și social ridicat, precum capitalizarea Băncii de Investiții și Dezvoltare sau achiziția de ambulanțe pentru DSU, se arată în comunicat.
Citește și: Investițiile în sănătate prin PNRR au crescut cu 73,6% din iunie până în octombrie. Anunțul ministrului Alexandru Rogobete
Ministrul Finanțelor: „Reducem presiunea asupra bugetului de stat”
La ECOFIN, România este reprezentată de ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
„Aprobarea planului revizuit vine după o perioadă intensă de negociere, dialog tehnic și instituțional cu Comisia Europeană. Renegocierea PNRR a fost începută cu peste 1 an în urmă, acesta fiind al 3-lea Guvern care duce discuții cu Comisia Europeană referitor la aspectele ce țineau de implementarea planului și renegocierea alocărilor. Responsabilitatea și seriozitatea cu care am purtat dialogul cu Comisia în ultimele 4 luni au condus la menținerea nivelului maxim al alocării de granturi disponibilă României.
Am reușit să agreăm o structură simplificată a planului, prin care reducem presiunea asupra bugetului de stat, prin diminuarea componentei de împrumut și asigurăm o mai bună implementare a reformelor necesare pentru competitivitatea economiei românești. România a încasat până în prezent 10,7 miliarde euro din PNRR și urmează să primească până la sfârșitul anului viitor aproximativ acceași sumă. Relansarea economică este condiționată de atragerea tuturor banilor europeni de care dispunem, atât cei din PNRR, cât și cei de coeziune”, a declarat Alexandru Nazare, citat în comunicat.
Și alte state europene au primit aprobare de revizuire
În cadrul reuniunii ECOFIN au mai fost aprobate planurile revizuite ale Luxemburgului, Belgiei, Estoniei, Croației și Slovaciei.
Pe agenda reuniunii de la Bruxelles se află, de asemenea, teme majore privind consolidarea economiei europene, printre care reforma vamală a Uniunii Europene și revizuirea Directivei privind impozitarea produselor energetice și a electricității.
„Miniștrii de finanțe au ajuns azi la un acord în ceea ce privește propunerea de regulament privind introducerea unui tratament tarifar simplificat pentru vânzările la distanță și eliminarea pragului de 150 de euro pentru scutirea de taxe vamale. România a susținut eliminarea pragului, considerând-o o măsură esențială pentru combaterea subevaluării bunurilor vândute online și reducerea pierderilor semnificative de venituri din taxe vamale și TVA”, conform comunicatului MF.
Un alt dosar important aflat pe agenda ECOFIN a vizat revizuirea Directivei privind impozitarea produselor energetice și a energiei electrice (ETD), parte a pachetului legislativ „Fit for 55”.
„Miniștrii de Finanțe europeni au salutat eforturile Președinției daneze de a avansa negocierile pe un dosar complex, din discuții rezultând că textul actual necesită în continuare ajustări pentru a asigura un echilibru între obiectivele climatice și competitivitatea economică”, potrivit sursei citate, scrie Agerpres.
Citește și: EXCLUSIV Tensiuni în Guvern: România pierde 2,4 miliarde de euro pentru că „nu există înțelegere” la Finanțe!