Românii devin mai prudenți și economisesc mai mult. Specialiștii avertizează că urmează o perioadă de stagnare

Românii devin mai prudenți și economisesc mai mult. Specialiștii avertizează că urmează o perioadă de stagnare

05-12-2025
|
19:59

Economia României rămâne pe plus, chiar dacă avansul e mai lent față de anii trecuți. Cel mai vizibil semnal este scăderea consumului: în octombrie, vânzările din magazinele fizice și on-line au coborât pentru a treia lună la rând.

autor

În schimb, construcțiile și investițiile publice au mers bine, dar industria rămâne slabă. Pe de altă parte, depozitele populației sunt în creștere, semn că oamenii sunt mai prudenți și fac economii.

Consumul dă semne de încetinire

Considerat ani la rând motorul de creștere economică, consumul dă semne de încetinire. Față de luna septembrie, vânzările au scăzut ușor, dar au înregistrat un minus de 4 procente față de octombrie anul trecut. Totuși, dacă ne raportăm la tot anul, se vede o creștere ușoară, ceea ce înseamnă că variațiile lunare pot fi trecătoare.

În luna octombrie, față de aceeași perioadă din 2024, cea mai mare scădere, de aproape 7 procente, s-a văzut pentru produse alimente și băuturi. Cu alte cuvinte, românii fie au renunțat să își mai facă poftele, fie au luat lucruri mai ieftine.

Au fost prudenți și pentru produsele de valoare îndelungată, cum sunt electrocasnicele, electronicele, tot ce ține de îmbrăcăminte sau mobilier. În cazul lor scăderea este de 3,2%. Scăderi de aproape 4 procente s-au văzut și la pompă. Per total, datele ne arată faptul că economia nu mai poate conta doar pe consum și are nevoie de alte impulsuri.

Citește și

oameni pe strada

În acest an, dintre toate ramurile economice care au susținut avansul financial, cel mai bine s-a văzut acest lucru în sectorul construcțiilor, dar și în agricultură, silvicultură și pescuit. Ambele au avut creșteri timide, însă au o pondere mare în Produsul Intern Brut. O contribuție a venit și din sectorul de informații și comunicații.

Industria, punct slab al creșterii

Dar semne adversarial vin din industrie. Cu o pondere semnificativă de 16,8% la formarea Produsului Intern Brut, sectorul e din nou pe minus. Așa cum arată statistica, în primele 9 luni ale anului, PIB-ul a crescut cu 0,8%.

Economiștii spun că datele arată că economia românească a trecut pragul critic, însă urmează o perioadă de stagnare.

Mihai Roman, profesor de macroeconomie ASE: „Am scăpat de recesiune ca prin urechile acului, dar totuși perspectivele nu sunt atât de fericite pentru că acest semnal care e dat de scăderea consumului poate indica apariția fenomenului de stagflație, adică o stagnare a creșterii economice însoțită de creșterea inflației – aceasta în următoarele două trimestre va rămâne la nivelul de 10 la sută.”

Pe de altă parte, spun specialiștii, România va depinde de cum va evolua economia în Europa, mai ales în Germania.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:

Sursa: Pro TV

Etichete:

romania,

pib,

economie,

consum,

Dată publicare:
05-12-2025 19:58

Articol recomandat de sport.ro

Reacția uluitoare a rușilor, după ce Anastasia Potapova a ales cetățenia austriacă: ”Ce a câștigat ea pentru noi?”

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *