Șpriț de pomină cu Gabi Tamaș. Fostul internaționl și-a lansat propriul vin, iar denumirea brandului i-a făcut pe toți să râdă: „Genial”
Gabi Tamaș (42 de ani), fostul internațional cunoscut pentru stilul său nonconformist, și-a adăugat în palmares încă o surpriză: propriul brand de vin. Iar numele ales, deloc timid, a stârnit reacții amuzate încă de la primele anunțuri.

Gabi Tamaș are propriul brand de vinuri Foto/Sportpictures
În parteneriat cu Domeniile Averești, fostul fundaș a lansat o ediție limitată de vin premium, botezată „ÎmbăTamaș”. Ideea i-a venit după ce a văzut succesul lui Serghei Mizil în același domeniu, cei doi apropiindu-se în timpul aventurii de la Asia Express.
Tamaș și-a anunțat mândru proiectul pe rețelele de socializare, invitându-și fanii la o gură de vin, în stilul său caracteristic: „Vă invit la un Șpriț de iarnă! V-am promis această întâlnire, așa că acum chiar se întâmplă”.
Lansarea oficială este programată pentru 13 decembrie, de la ora 19:00, la Manara Blue din București, unde cei curioși vor putea sta de vorbă cu fostul fotbalist și vor gusta în premieră celebrul „ÎmbăTamaș”. Intrarea costă 100 de lei, iar biletele se cumpără chiar la fața locului.
Fanii nu au întârziat să comenteze. L-au felicitat și au râs, pe alocuri, de inspirația numelui.
„Nu știu cine s-a gândit la denumire… dar cap luminat a fost. Felicitări!”
„Genială denumirea!”
„La asta nu mă gândeam!”
„Super tare numele!”, au scris fanii pe rețelele de socializare.