Starea Papei Francisc. Ultimele noutăți transmise de la Vatican

Starea Papei Francisc. Ultimele noutăți transmise de la Vatican

Papa Francisc, internat de peste două săptămâni în spital pentru a lupta împotriva unei pneumonii bilaterale severe, a avut o noapte liniștită și se odihnea sâmbătă, după un nou episod medical îngrijorător petrecut cu o zi înainte, a anunțat Vaticanul.

În vârstă de 88 de ani, Suveranul Pontif a trecut vineri printr-o criză respiratorie gravă, ceea ce a amplificat temerile privind starea sa de sănătate.

Un oficial al Vaticanului, care a dorit să își păstreze anonimatul deoarece nu era autorizat să discute despre starea medicală a papei, a declarat că Francisc nu a mai avut un alt episod de insuficiență respiratorie de atunci.

„Noaptea a decurs liniștit”, a precizat Vaticanul într-un comunicat de o singură frază. Oficialul citat a adăugat că papa a reușit să ia micul dejun și chiar să bea o ceașcă de cafea, ceea ce este un semn încurajator. Următorul buletin medical detaliat este așteptat în jurul orei 19:00 (18:00 GMT).

Deterioare bruscă a stării cu o zi înainte

Cu o zi înainte, Vaticanul anunțase că Francisc suferise o criză izolată, marcată de „vărsături cu aspirație și o deteriorare bruscă a funcției respiratorii”.

Pentru a-i fi curățate căile respiratorii, medicii au fost nevoiți să intervină printr-o aspirație, iar papa a avut nevoie și de ventilație mecanică non-invazivă. Aceasta înseamnă că nu a fost intubat, o procedură care ar fi necesitat sedare.

Potrivit oficialului Vaticanului, echipa medicală care îl îngrijește pe Suveranul Pontif estimează că va avea nevoie de 24-48 de ore pentru a evalua modul în care acest episod afectează starea sa clinică generală.

Papa Francisc a fost internat pe 14 februarie la spitalul Gemelli din Roma, după ce a acuzat probleme respiratorii severe. Acestea au evoluat rapid într-o pneumonie bilaterală gravă, o infecție a ambilor plămâni care provoacă inflamații și poate lăsa cicatrici, îngreunând astfel respirația.

Ultima criză similară, descrisă de Vatican drept un „episod prelungit de insuficiență respiratorie asemănătoare astmului”, avusese loc pe 22 februarie. De atunci, nu mai fusese raportat niciun astfel de incident până vineri.

Papa are probleme de sănătate încă din tinerețe

Starea de sănătate a Papei Francisc a fost marcată de mai multe episoade dificile în ultimii doi ani. Suveranul Pontif este predispus la infecții pulmonare, deoarece în tinerețe a suferit de pleurezie și i-a fost extirpată o parte a unui plămân.

De când a fost internat, papa nu a mai fost văzut în public, ceea ce reprezintă cea mai lungă absență a sa din fața credincioșilor de la începutul pontificatului său, în martie 2013.

Medicii nu au oferit detalii despre durata totală a tratamentului său, dar Vaticanul a confirmat că, pentru a treia săptămână consecutiv, papa nu va conduce rugăciunea duminicală Angelus alături de pelerini. În schimb, cel mai probabil, textul rugăciunii va fi publicat fără ca Suveranul Pontif să îl citească în direct.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți ZiarInfo și pe Google News

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *