Statele care încalcă angajamentele climatice pot fi obligate să despăgubească țările grav afectate. Aviz „istoric” al CIJ

23-07-2025
|
23:16
Getty
Curtea Internaţională de Justiţie a avertizat că statele bogate trebuie să respecte angajamentele privind reducerea poluării, altfel riscă să plătească despăgubiri ţărilor grav afectate de schimbările climatice.
Statele care îşi încalcă obligaţiile lor climatice comit un act „ilicit” şi ar putea fi obligate să plătească despăgubiri ţărilor cele mai afectate, a conchis miercuri Curtea Internaţională de Justiţie într-un aviz consultativ fără precedent, calificat de mulţi experţi drept „istoric”, deoarece este destinat să influenţeze jurisprudenţa mondială.
Cea mai înaltă instanţă a ONU, cu sediul la Haga, stabileşte în unanimitate prin acest aviz, solicitat iniţial de studenţi din arhipelagul Vanuatu, o interpretare juridică a dreptului internaţional, pe care legislatorii, avocaţii şi judecătorii din întreaga lume o pot invoca acum pentru a modifica legile sau pentru a acţiona în justiţie statele pentru inacţiunea lor în domeniul climatic, explică AFP.
Degradarea climei, cauzată de emisiile de gaze cu efect de seră, este o „ameninţare urgentă şi existenţială”, a declarat judecătorul Yuji Iwasawa, preşedintele Curţii, într-un discurs de două ore.
„Este o preocupare la scară planetară care ameninţă toate formele de viaţă. Curtea emite acest aviz în speranţa că opiniile sale vor permite dreptului să inspire şi să orienteze acţiunile sociale şi politice pentru a rezolva actuala criză climatică”, a adăugat el.
Citește și
Este al cincilea aviz unanim al CIJ în opt decenii
Curtea a respins ideea susţinută de marile ţări emitente de gaze cu efect de seră, potrivit căreia tratatele climatice existente – şi în particular procesul de negociere prin reuniunile COP anuale – sunt suficiente. Statele au „obligaţii stricte de a proteja sistemul climatic”, a argumentat CIJ. În acord cu ţările insulare mici, curtea a confirmat: clima trebuie „protejată pentru generaţiile prezente şi viitoare”.
Marile ţări poluatoare refuzau categoric să recunoască compatible drepturile persoanelor care nu s-au născut încă.
Conform Curţii, cea mai importantă parte a avizului, şi cea care va stârni cea mai mare rezistenţă din partea ţărilor bogate, decurge din aceste obligaţii: compensaţiile datorate ţărilor devastate de schimbările climatice.
„Consecinţele juridice ale săvârşirii unui fapt internaţional ilicit pot consist of (…) repararea integrală a prejudiciului suferit de statele lezate sub formă de restituire, compensare şi satisfacţie”, a declarat Yuji Iwasawa. Curtea adaugă însă că trebuie stabilită o legătură de cauzalitate directă şi certă „între fapta ilicită şi prejudiciul”, ceea ce este dificil de stabilit în faţa unei instanţe, dar „nu imposibil”, au conchis cei 15 judecători ai CIJ.
Este al cincilea aviz unanim al Curţii în 80 de ani, potrivit ONU.
Cele mai mari audieri din istoria CIJ
„Schimbările climatice nu sunt doar un exerciţiu tutorial… Le trăim în fiecare zi”, a declarat pentru AFP studentul din Fidji Vishal Prasad, în vârstă de 29 de ani, care a lansat campania în 2019 împreună cu alţi studenţi de la Universitatea din Pacificul de Sud, statul Vanuatu.
Numeroase ONG-uri şi activişti aşteptau cu nerăbdare această opinie, frustraţi de inacţiunea sau lentoarea ţărilor în reducerea consumului de petrol, cărbune şi gaz.
Câteva zeci de persoane erau prezente miercuri la Palatul Păcii, sediul CIJ, în spatele unui banner imprimat pe care scria: „Tribunalele au vorbit – guvernele trebuie să acţioneze acum”.
Printr-un vot al Adunării Generale, Naţiunile Unite au însărcinat CIJ să răspundă la două întrebări. În primul rând: ce obligaţii au statele, în temeiul dreptului internaţional, de a proteja Pământul împotriva emisiilor de gaze cu efect de seră, generate în predominant de arderea petrolului, cărbunelui şi gazelor, pentru generaţiile prezente şi viitoare? În al doilea rând, care sunt consecinţele juridice ale acestor obligaţii pentru statele ale căror emisii au cauzat daune mediului, în particular statelor insulare vulnerabile de joasă altitudine?
Curtea a trebuit să organizeze cele mai mari audieri din istoria sa, cu peste 100 de ţări şi grupuri care au luat cuvântul, în decembrie, la Palatul Păcii.
Aviz fără caracter obligatoriu
Lupta împotriva schimbărilor climatice se mută din ce în ce mai mult în instanţele naţionale şi internaţionale, pentru a impune măsuri climatice de amploare pe care negocierile la nivel politic nu reuşesc să le declanşeze – cu atât mai mult într-o perioadă în care Europa şi Statele Unite încetinesc sau dau înapoi în ceea ce priveşte angajamentele asumate. COP-urile anuale au permis reducerea previziunilor privind încălzirea globală, dar încă insuficient pentru a respecta obiectivul limită de 2 °C faţă de era preindustrială, stabilit prin Acordul de la Paris din 2015. Lumea se află deja la o încălzire de cel puţin 1,3 °C.
Acest aviz nu este, desigur, obligatoriu, dar dreptul internaţional se construieşte pe baza unor astfel de avize, a explicat pentru AFP Andrew Raine, din departamentul juridic al ONU Mediu. „Acestea clarifică modul în care dreptul internaţional se aplică crizei climatice, ceea ce are repercusiuni asupra instanţelor naţionale, proceselor legislative şi dezbaterilor publice”, a explicat expertul.
„Este o decizie importantă”, consideră Johan Rockström, directorul unuia dintre cele mai recunoscute institute europene în domeniul climei, Institutul Potsdam pentru Cercetarea Impactului Climatic. Potrivit acestuia, fiecare ţară poate fi „trasă la răspundere” în faţa instanţelor, chiar dacă nu este semnatară a tratatelor ONU.
Pentru Mary Robinson, fostă preşedintă a Irlandei şi fost Înalt Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, „astăzi, situaţia s-a inversat. Cea mai înaltă instanţă din lume ne oferă un nou instrument puternic pentru a proteja populaţiile împotriva efectelor devastatoare ale crizei climatice şi pentru a face dreptate pentru daunele deja cauzate de emisiile lor”, spune ea. Această recunoaştere deschide astfel calea pentru noi revendicări juridice.
Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Sursa: Data.ro
Etichete:
incalzire globala,
ONU,
CIJ,
Dată publicare:
23-07-2025 22:59
Articol recomandat de sport.ro
Citește și…
Recomandări
Stiri externe
Reuters: Motoare din China, expediate în secret sub eticheta de „unităţi de răcire” fabricilor de drone rusești
Motoare chinezești sunt trimise discret, prin firme-paravan, către un producător rus de drone, sub eticheta falsă de „unități de răcire”, pentru a ocoli sancțiunile, potrivit unor oficiali europeni și documentelor obținute de Reuters.
Stiri actuale
Piedone acuză că i-a fost încălcat dreptul la viață privată, după apariția în presă a stenogramelor cu soția. Reacția DNA
Cristian Popescu Piedone susține că i-au fost încălcate drepturile la demnitate și viață privată, după publicarea în spațiul public a unor stenograme care surprind o ceartă cu soția, în care ambii folosesc un limbaj indecent.
Stiri Politice
Directorul de la stat despre care vicepremierul Barna spune că ”muncește de crapă”, dar să nu se mai laude cu salariul
Vicepremierul Tanczos Barna (UDMR) a afirmat, miercuri seară, că eficientizarea companiilor statului trebuie să ţină cont de mai multe aspecte, unul dintre acestea fiind companiile strategice.
Top citite
1
Shutterstock
Stiri Turism
2
Shutterstock
Stiri Turism
3
Shutterstock
Stiri Diverse
VIDEO VOYO
Stirile PRO TV
Stirile PRO TV # 06.00 – 24 Iulie 2025
03:03:19
Vorbește Lumea
24 Iulie 2025
01:forty five:41
Visuri la cheie
Visuri la cheie: Sezonul 10 – Trailer
03:24
Săriți de pe fix
Săriți de pe fix – Trailer
04:05
La Măruță
23 Iulie 2025
01:29:03
Groapa
Ioana Brumar, despre personajul pe care îl interpretează în serialul Groapa și atmosfera de la filmări
03:37
I cherish IT
I cherish IT – Activitățile școlare sunt acum mult mai interesante pentru cei mici datorită noilor tehnologii
06:07
Groapa
Cine este Alma Coman? Groapa, un nou serial, în curând pe Pro TV și pe VOYO!
00:59
Conectat la România
Vacanțe fără griji. Cum ne ferim de surprize neplăcute la cazare și avion
13:28
Dive Deep
Episodul 5
14:59