SUA au clonat dronele kamikaze ale Iranului
Soldații americani sunt pe cale să fie înarmați cu un model de drone apropiat de cel al dronelor iraniene Shahed, relatează The Telegraph.

Aceste drone, dezvoltate după vehicule iraniene recuperate de SUA, vor fi vârful de lance al primei unități americane de atac cu drone, a cărei înființare a fost anunțată recent și care urmează să fie staționată într-o locație nespecificată din Orientul Mijlociu.
Pentagonul a avut ocazia să afle cât de periculoase pot fi dronele cunoscute drept FLM 136 sau Lucas (Low-cost Unmanned Combat Attack System – Sistem de atac de luptă fără pilot). O dronă Shahed-136 a ucis trei soldați americani când a lovit un avanpost american în nord-estul Iordaniei în ianuarie 2024.
Acum, SUA „întoarce scenariul în privința Iranului”, a declarat un oficial pentru CNN.
Această mișcare face parte din eforturile Pentagonului de a obține dominație în domeniul dronelor, după ce o serie de conflicte – precum războiul din Ucraina – au arătat impactul devastator pe care îl pot avea aceste arme ieftine, produse în masă.
Însă unii experți sunt sceptici față de această dezvoltare, caracterizând dronele Lucas drept arme rudimentare, care sunt încă relativ scumpe și în plus un atac cu acestea necesită adevărate roiuri pentru a fi eficiente.
Conform specificațiilor SpektreWorks, un producător cu sediul în Arizona, dronele similare americane au o anvergură a aripilor de 2,4 metri, o lungime de aproximativ 3 metri și pot zbura timp de aproximativ șase ore.
Modelul iranian Shahed, care înseamnă „martir” în arabă, este puțin mai lung decât modelul american, poate transporta o sarcină utilă mai mare și are o rază de acțiune de aproximativ două până la trei ori mai mare, în funcție de estimări.
Ambele sunt proiectate drept drone kamikaze” ce zboară spre ținta lor și detonează.
Sumantra Maitra, expertă în drone și cercetătoare la Centrul pentru Reînnoirea Americii, a explicat pentru The Telegraph că acestea sunt, în esență, „bombe stupide” sau o „grenadă gigantică”.
Dronele de tip iranian vor fi în fruntea primei escadrile de atac cu drone a SUA, supranumită Task Force Scorpion Strike. Unitatea va fi subordonată Comandamentului Central al SUA (Centcom), a anunțat săptămâna trecută Pentagonul.
Un oficial american a declarat pentru The Telegraph că unitatea va fi formată din aproximativ două duzini de oameni, dar a refuzat să comenteze câte drone intenționează să introducîăîn serviciu.
Amiralul Brad Cooper, unul dintre comandanții Centcom, a punctat că dotarea trupelor cu „capabilități de ultimă generație în materie de drone” va fi o demonstrație a „inovației și forței militare”, descurajând în același timp „actorii răi”.
SUA se luptă să recupereze decalajul
Pentagonul s-a concentrat până acum pe drone sofisticate în detrimentul modelelor de mici dimensiuni, ieftine.
Când Donald Trump a autorizat asasinarea lui Qassim Soleimani, liderul forței de elită Quds din Iran, în primul său mandat, o dronă MQ-9 Reaper, în valoare de 30 de milioane de dolari, deasupra aeroportului din Bagdad, a fost cea care a dat lovitura finală.
Însă, de atunci s-au schimbat multe: Azerbaidjanul a obținut o victorie decisivă împotriva tancurilor armene folosind drone ieftine, produse în masă, în 2020, în timp ce Hamas a orbit apărarea la frontieră a Israelului cu drone rudimentare pe 7 octombrie, iar sute de drone pakistaneze au reușit să treacă de apărarea indiană în mai.
Ben Jensen, cercetător senior la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale, a subliniat că drona Lucas ar trebui să fie disponibilă în cantitate mare pentru a fi eficientă într-un război.
„Am modelat acest lucru în contexte militare… în esență, ceea ce faci este să lansezi dronele într-un mod care să distragă atenția senzorilor inamici”, a spus el.
„Trebuie să poți trage cu câte 10, 20, 30, astfel încât să poți a crea un fel de salvă ce absoarbe munițiile și atenția inamicului, și astfel să deschizi o linie de atac pentru altceva… cum ar fi o rachetă de croazieră”, a spus el.
În plus, în ceea ce privește dronele relativ ieftine, cel puțin în comparație cu modelele Reaper, riscul este limitat, în timp ce avantajul este potențial uriaș.
Chiar dacă ar fi interceptate de apărarea inamică, se poate obține o formă de victorie strategică prin degradarea capacităților și a resurselor adversarului în timp.
Este „ceva uriaș în războiul modern”, a punctat Jensen. „Dacă un vehicul de 100.000 de dolari absoarbe o rachetă de 1 milion de dolari, este un schimb bun.”
Ucraina a dovedit acest lucru mai bine decât oricine în Operațiunea Spiderweb, în cadrul căreia, după o planificare meticuloasă luni, a lansat un atac îndrăzneț cu drone asupra flotei de bombardiere strategice a lui Vladimir Putin. Rezultatul: drone de doar 600 de dolari au provocat pagube estimate la 7 miliarde de dolari.
Pentagonul recunoaște deschis că se luptă să recupereze decalajul în materie de drone
Într-un memorandum din iulie, Pete Hegseth, secretarul american pentru război, a calificat dronele drept „cea mai importantă inovație pe câmpul de luptă într-o generație” și a menționat că „adversarii noștri produc împreună milioane de drone ieftine pe an”.
„În timp ce producția globală de drone militare a crescut vertiginos în ultimii trei ani, administrația anterioară a folosit birocrație. Unitățile americane nu sunt echipate cu dronele mici și letale de care are nevoie câmpul de luptă modern”, a spus el.
Efortul se bucură de sprijinul nivelurilor superioare ale administrației. Hegseth oferă 1 miliard de dolari industriei de armament pentru a comanda aproximativ 340.000 de drone mici, iar Trump a semnat un ordin executiv privind „dezlănțuirea dominației americane a dronelor” în iunie.
La rândul său, Dan Driscoll, secretarul armatei, poreclit de președintele american „tipul cu drone”, a prezis un viitor în care fiecare soldat american va fi echipat cu o dronă.
SUA nu pot concura forța de muncă ieftină din China
Drona Lucas costă semnificativ mai mult decât alte modele, la 35.000 de dolari. Și, deși Pentagonul a lansat licitații pentru unități mai mici, care costă în jur de 2.000 de dolari, SUA nu poate concura cu principalii săi adversari, cu costurile mai mici ale forței de muncă și reglementările mai relaxate ale acestora.
Hegseth, însă, dorește să relaxeze reglementările, declarând în memorandumul său că „mănușile birocratice ale Pentagonului sunt date jos”. El a subliniat totodată: „Preferința noastră evidentă este să cumpărăm produse americane”.
„Nu cred că au înțeles exact unde se joacă jocul”, a subliniat Maitra.
„Cred că încă încearcă să meargă umăr la umăr cu chinezii, fără să înțeleagă că capacitatea de producție și costul forței de muncă ale Chinei reprezintă aproximativ o zecime din cele ale Statelor Unite.” Apoi, SUA nu pot concura nici cu Rusia sau Iranul, a adăugat el.
Importanța pe care ar putea să o aibă dronele într-un conflict este discutabilă și va depinde de numărul de soldați pe care Pentagonul decide să îi desfășoare.
Însă, prin modelarea unei drone iraniane și trimiterea unei unități în Orientul Mijlociu cu propriile versiuni, ale acestora SUA transmite un mesaj inconfundabil conducerii Teheranului.