Sute de documente naziste, descoperite în arhivele Curţii Supreme din Argentina. Ce ar putea dezvălui

11-05-2025
|
21:23
Shutterstock
Justiţia argentiniană a descoperit sute de documente şi hărţi ale membrilor organizaţiilor naziste în cutii aflate în arhivele Curţii Supreme a ţării, a dezvăluit duminică ziarul Clarin, preluat de AFP.
Cutiile, şapte în total, au fost deschise vineri, iar conţinutul lor a fost clasificat, documentat şi păstrat la ordinul Curţii Supreme, pentru a determina dacă pot oferi informaţii relevante cu privire la evenimente legate de Holocaust sau fuga naziştilor spre Argentina.
Conform anchetei jurnalistice, o primă inspecţie a conţinutului a relevat existenţa unor elemente de propagandă nazistă şi a unor fotografii.
Muzeul Holocaustului din Buenos Aires, ai cărui reprezentanţi au fost prezenţi la deschiderea cutiilor, vineri, împreună cu preşedintele Curţii Supreme, Horacio Rosatti, participă la lucrările de inventariere şi conservare, conform Clarin.
Conform presei locale, documentele sunt legate de reţinerea de către biroul vamal, în 1941, a unei încărcături trimise către ambasada Germaniei la Buenos Aires din partea legaţiei germane din Tokyo.
Citește și
O comisie parlamentară a sesizat atunci justiţia pentru a afla dacă aceste cutii ar putea conţine elemente capabile să compromită politica de neutralitate a Argentinei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Cutiile au fost deschise şi lăsate sub sigilii judiciare timp de decenii.
Se estimează că mii de nazişti au trecut prin Argentina sau s-au refugiat în această ţară după război.
Cazurile cele mai cunoscute sunt Adolf Eichmann, capturat la Buenos Aires în 1960 şi judecat şi executat în Israel; Josef Mengele, doctor cunoscut pentru experimentele sale asupra prizonierilor, care s-a ascuns în Argentina înainte de a fugi în Paraguay şi Brazilia, unde a murit; şi Erich Priebke, responsabil de un masacru în 1944 în timpul ocupaţiei germane a Italiei. Priebke a fost arestat în Argentina şi extrădat în Italia în 1995, unde a murit în detenţie în 2013, ispăşind o pedeapsă de închisoare pe viaţă.
Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Sursa: Agerpres
Etichete:
argentina,
descoperire,
cutii,
Dată publicare:
11-05-2025 21:23
Articol recomandat de sport.ro
Citește și…
Recomandări
iBani
De ce se devalorizează leul și cresc dobânzile. Economist: “După turul al doilea vom fi beneficiarii alegerilor noastre”
Putem să ne așteptăm la o “aterizare dură a economiei”, a spus ministrul Finanțelor, în contextul în care leul s-a devalorizat de la o zi la alta, săptămâna trecută, iar dobânzile au crescut.
Stiri Politice
Șapte foşti ambasadori ai SUA la Bucureşti: Un preşedinte skilled-Putin ar pune în pericol sprijinul financial şi militar al SUA
Şapte foşti ambasadori americani la Bucureşti, republicani şi democraţi, afirmă, într-o scrisoare, că Vladimir Putin şi aliaţii săi ”reprezintă ameninţări fatale la adresa securităţii, libertăţii şi prosperităţii din România, Europa şi The United States”.
Stiri Sociale
Atac la tractor. Programul Rabla pentru Tractoare, anulat imediat după lansare. Oficialii vorbesc despre un atac cibernetic
Programul Rabla pentru Tractoare a fost anulat luni, la doar câteva minute după lansarea sa oficială, din cauza problemelor tehnice. AFM nu exclude un atac cibernetic, iar Ministerul Mediului anunță că a făcut plângere penală.
High citite
1
Getty
Stiri Various
2
Getty
Cultura
3
Shutterstock
Romania, te iubesc!
VIDEO VOYO

Stirile PRO TV
Stirile PRO TV # 06.00 – 12 Mai 2025
03:15:57

Romania, te iubesc!
Minereu pentru viitor
43:54

Visuri la cheie
Visuri la cheie: Sezonul 10 – Trailer
03:24

Săriți de pe repair
Săriți de pe repair – Trailer
04:05

Umami: al 5-lea gust
Ediția 12
21:24

iBani
iBani – 12 Mai 2025
15:15

Groapa
Ioana Brumar, despre personajul pe care îl interpretează în serialul Groapa și atmosfera de la filmări
03:37

I adore IT
I adore IT – Activitățile școlare sunt acum mult mai interesante pentru cei mici datorită noilor tehnologii
06:07

Groapa
Cine este Alma Coman? Groapa, un nou serial, în curând pe Skilled TV și pe VOYO!
00:59

Conectat la România
Vacanțe fără griji. Cum ne ferim de surprize neplăcute la cazare și avion
13:28