Toma: Marcele, te-am criticat, dar… Oricât te-ar înjura lumea, autostrada va fi legată de numele tău
Marcel Ciolacu și-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral Județean, pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Buzău la alegerile din 7 decembrie.
Constantin Toma, primarul Buzăului, i-a fost alături în momentul depunerii candidaturii.
„Autostrada Moldovei va fi legată de numele tău, Marcele Ciolacu”
„Marcele, te-am criticat de-a lungul timpului, dar critica este ruptă din rai și, dacă lucrurile se îndreaptă – iar eu sunt sigur că te vei îndrepta – toți buzoienii au de câștigat.
În primul rând, mă autocritic eu. Sunt cel mai critic cu mine atunci când greșesc; îmi dau eu singur palme, nu aștept să-mi dea alții.
Avem foarte mult de muncă, iar Buzăul are un potențial absolut fabulos. Prin realizarea acestei autostrăzi – și cât te-ar înjura lumea – autostrada va fi legată de numele tău, Marcele Ciolacu. Îmi place foarte mult panoul acela cu numele tău; mai bine o autostradă cu numele tău decât o poză cu noi doi.
Avem foarte mult de muncă, trebuie să ne apucăm de treabă. Am spus-o și pe pagina mea de Facebook: Oricare dintre cei care candidează împotriva ta ar câștiga, i-ar trebui doi-trei ani numai ca să înțeleagă cu ce se mănâncă povestea asta care se numește Consiliul Județean.
Ai punctat foarte bine: președintele Consiliului Județean nu este șeful primarilor. Eu nici n-aș fi acceptat o asemenea idee. Nici primarul nu este șeful CJ-ului.
Trebuie să existe un proiect al județului Buzău pentru dezvoltarea acestuia. Poate deveni un motor pentru România – turistic, economic, din toate punctele de vedere. Acest diamant încă neșlefuit, Geoparcul Ținutului Buzăului, trebuie să fie investit, pentru că poate aduce foarte multă dezvoltare economică, inclusiv în comunele de acolo.
Industria buzoiană funcționează la peste 62%, cum spuneai, dar acest procent nu este neapărat bun. 62% dintre toți angajații din județ lucrează în municipiul Buzău. Din acest motiv trebuie să investim și în transportul comun între localități. Poate vom dezvolta acest proiect, pentru că este nevoie de el.
Avem multe proiecte importante: gestionarea deșeurilor, câmpurile agricole, apa din barajul de la Siriu și din celelalte baraje până aici. Apa ar putea deveni mult mai ieftină – acum avem 56 de stații de tratare, iar acest lucru înseamnă costuri ridicate. Chiar dacă suntem pe locul nouă la nivel național ca preț, asta nu este un motiv de laudă.
Pentru prima dată, am venit cu o reducere de preț. Am primit și înjurături pentru asta: 90.000 de vizualizări și vreo mie și ceva de comentarii negative. Dar nu contează – viața merge înainte. Indiferent dacă faci bine sau rău, e bine să faci bine.
Îți mulțumesc foarte mult, Marcel, și ai în mine un om de echipă care va munci alături de tine și de ceilalți colegi din județul Buzău pentru ca această comunitate să meargă spre mai bine. Ne mutăm capitala aici, facem aeroport la Buzău, ne unim cu Constanța și avem și ieșire la mare”, a zis Constantin Toma, primarul Buzăului, când Marcel Ciolacu și-a depus candidatura la CJ Buzău.
VEZI ȘI: Vizită surpriză la Buzău. Toma: L-am criticat vehement pe Ciolacu, dar trebuie să recunosc un lucru
Ce a declarat Marcel Ciolacu
Candidatul PSD pentru funcția de președinte al CJ Buzău a susținut că înscrierea sa în cursa electorală reprezintă un pas înainte.
„N-am venit să-mi caut serviciu, sunt parlamentar tot prin votul buzoienilor, nu fac un pas înapoi, părerea mea e că fac un pas imens înainte, mă întorc unde am crescut, mă întorc la administrația locală, unde am fost de la consilier municipal, consilier județean, viceprimar la prefect interimar, unde știu cel mai bine. Am fost președintele Comisiei de Cod administrativ, cunosc legile foarte bine și vreau toată experiența pe care am acumulat-o în acești ani, cât am stat mai mult la București și în Legislativ, împreună cu colegii mei, cu prietenii mei, cu partenerii mei să implementăm pentru Buzău ceea ce ne dorim cu toții”, a zis Marcel Ciolacu.