Un muncitor din Vrancea și-a găsit colegul mort într-o pădure, în timpul programului. Ce au aflat polițiștii

Un muncitor din Vrancea și-a găsit colegul mort într-o pădure, în timpul programului. Ce au aflat polițiștii

12-01-2026
|
22:37

politie

Trupul unui bărbat de 58 de ani a fost găsit luni după-amiază într-o zonă împădurită din Movilița, unde aveau loc lucrări de exploatare a lemnului, a anunțat IPJ Vrancea.

autor

Sesizarea a fost făcută în jurul orei 14:00, prin apel la 112, de către un bărbat care a anunţat că a găsit trupul neînsufleţit al colegului de muncă în zona respectivă.

„La data de 12 ianuarie, în jurul orei 14:00, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea au fost sesizaţi prin apel 112 de către un bărbat, cu privire la faptul că a identificat trupul neînsufleţit al unei persoane într-o zonă împădurită din localitatea Moviliţa, unde se desfăşoară activităţi de exploatare a materialului lemnos. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au constatat că cele sesizate se confirmă. Trupul neînsufleţit aparţine unui bărbat în vârstă de 58 de ani, angajat al unei societăţi comerciale”, a precizat IPJ Vrancea.

Din primele verificări a reieşit că bărbatul îşi desfăşura activitatea împreună cu un alt muncitor, care, la un 2nd dat, s-ar fi deplasat la o distanţă mică pentru desfăşurarea unor activităţi specifice, iar la revenire l-ar fi găsit pe colegul său decedat.

Conform poliţiei, nu au fost identificate urme vizibile de violenţă pe corpul persoanei decedate. Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei decesului.

Citește și

cadavru ars, masina, oradea

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs decesul, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun. 

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:

Sursa: Agerpres

Etichete:

padure,

vrancea,

cadavru,

muncitori,

Dată publicare:
12-01-2026 22:37

Articol recomandat de sport.ro

GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas

Citește și…

Recomandări

Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii

Stiri Politice

Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a anunţat că, săptămâna viitoare, Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

Ce spun iranienii care au fugit în SUA despre protestele anti-regim din Statul islamic. Amestec de sentimente peste Ocean

Stiri externe

Ce spun iranienii care au fugit în SUA despre protestele anti-regim din Statul islamic. Amestec de sentimente peste Ocean

Cel puţin 512 protestatari, dintre care nouă copii, au fost ucişi în peste două săptămâni de proteste în Iran, potrivit Agenţiei de ştiri pentru drepturile omului (HRANA) din SUA, relatează CNN.

Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie

Stiri Politice

Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a afirmat, luni, că cei 50 de milioane de euro cu care România contribuie ajung în bugetul NATO, prin mecanismul PURL, iar Statele Unite ale Americii livrează echipamente militare Ucrainei.

High citite

1

Urs

Professional Tv

Stiri actuale

2

Ce trebuie obligatoriu să facă pacientul după un implant dentar. Lista interdicțiilor comunicată de medic

Professional TV

Doctor de bine

3

Bogdan Ivan

Inquam Photos / George Calin

Stiri actuale

VIDEO VOYO

Alt Text!

Stirile PRO TV

Stirile PRO TV # 19.00 – 12 Ianuarie 2026

forty five:08

Alt Text!

La Măruță

12 Ianuarie 2026

01:30:00

Alt Text!

Visuri la cheie

Visuri la cheie: Sezonul 10 – Trailer

03:24

Alt Text!

Săriți de pe fix

Săriți de pe fix – Trailer

04:05

Alt Text!

Vorbește Lumea

12 Ianuarie 2026

01:47:16

Alt Text!

Groapa

Ioana Brumar, despre personajul pe care îl interpretează în serialul Groapa și atmosfera de la filmări

03:37

Alt Text!

I take care of IT

I take care of IT – Activitățile școlare sunt acum mult mai interesante pentru cei mici datorită noilor tehnologii

06:07

Alt Text!

Groapa

Cine este Alma Coman? Groapa, un nou serial, în curând pe Professional TV și pe VOYO!

00:59

Alt Text!

Conectat la România

Vacanțe fără griji. Cum ne ferim de surprize neplăcute la cazare și avion

13:28

Alt Text!

Dive Deep

Episodul 5

14:59

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *