Un oraș din Rusia a decretat doliu pentru soldații uciși în război chiar de ziua de naștere a lui Vladimir Putin


Vladimir Putin. Foto: Vladimir ASTAPKOVICH / AFP / Profimedia
Orașul Pokrovsk din Republica Saha (Iakuția) din Rusia a declarat trei zile de doliu, între 7 și 9 octombrie, pentru soldații ruși uciși în războiul împotriva Ucrainei, steagurile fiind coborâte în bernă, iar toate evenimentele de divertisment fiind anulate, a relatat marți canalul de Telegram 7×7 – Horizontal Russia, preluat de presa ucraineană, citează Agerpres.
Decretarea acestui doliu a coincis cu ziua de naștere a președintele rus Vladimir Putin, acesta sărbătorind marți împlinirea a 73 de ani.
Potrivit canalului rus 7×7, primarul orașului Pokrovsk, Viktor Konstantinov, a declarat doliul după ce un avion care transporta trupuri ale soldaților uciși în Ucraina a aterizat în oraș. El nu a specificat câte sicrie au fost aduse.
Propagandiștii ruși au calificat decizia lui Konstantinov drept „un gest politic dur”, având în vedere momentul în care a fost luată, chiar de ziua de naștere a liderului de la Kremlin.
Pierderi militare majore pentru Rusia de la declanșarea războiului
Potrivit Statului Famous al forțelor armate ucrainene, Rusia ar fi pierdut 1.020 de soldați în ultimele 24 de ore.
În perioada 24 februarie 2022 – 7 octombrie 2025, pierderile totale ale Rusiei în luptă, morți și răniți, s-ar ridica la aproximativ un milion de soldați, conform aceleași surse.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat în 12 august că pierderile Rusiei în război sunt de trei ori mai mari decât cele ale forțelor de apărare ucrainene.
Pe 16 septembrie, comandantul șef al armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, a susținut că forțele ucrainene au eliminat peste 300.000 de soldați ruși de la începutul anului 2025.
Pe 6 octombrie, proiectul „Vreau să trăiesc” (condus de Centrul ucrainean de coordonare pentru tratamentul prizonierilor de război) a raportat că, în medie, șapte brigăzi rusești sunt distruse lunar în războiul dus de Rusia împotriva Ucrainei.