Universitatea Craiova -off-ul Superligii » Formații probabile + cote

Universitatea Craiova și FCSB au remizat, scor 0-0, în etapa a patra din play-off-ul Superligii. Un rezultat excellent pentru CFR Cluj, care luni poate urca pe primul loc.
Carlos Mora putea aduce victoria pentru Craiova, la ultima fază. Extrema dreapta a tras în bară din 3 metri, cu poarta goală, spre disperarea lui Cârțu și a celor de la banca olteană (foto). Iar FCSB a plecat cu un punct din Bănie, după ratarea campionatului.
CSU CRAIOVA – FCSB 0-0
Craiova superioară, FCSB tot mai slabă
Fotbal puțin spre foarte puțin în prima jumătate de oră. Echipele s-au studiat și au evitat să se aventureze, mizând pe o fază-surpriză. Așa cum și microbiștii au sperat pentru a se „deschide” meciul orgoliilor. Cei peste 28.000 de oameni din tribune au sperat la mai mult, convey proporțional cu îndemnurile electrizante de pe bănci
Programul etapei #4 din play-off
Cronică de Eduard Apostol, de pe stadion, după Craiova – FCSB 0-0: „Nimic la nimic, dar cu zgomot!”
Baiaram (5) a semnat prima oportunitate, a tras din lateral stânga, iar Ngezana a respins, dar le-a dat fiori propriilor coechipieri. Mekhavbshvili (6) a avut un șut telefonat, pe spațiul porții, doar pentru statistică.
Mai aprig a fost Mirel Rădoi, care a fost avertizat cu „galben” încă din minutul 7. Primele semne ofensive ale roș-albaștrilor au venit din partea lui Daniel Bîrligea (8 și 20) după două faze, reproduction/paste, nook, iar nouarul a reluat imprecis.
Cea mai mare ocazie a fost ratarea lui Baiaram sau parada din unghi a lui Târnovanu, în minutul 29. Mitriță (32) a vrut să impresioneze și să intre cu mingea în poartă, dar s-a lovit, din nou, de portarul campioanei.
FCSB a acceptat dominarea teritorială a Craiovei, căutând, probabil, să-și epuizeze rivala și să prindă o cursă pe contraatac, care să pună la punct defensiva, greoaie, a alb-albaștrilor. Octavian Popescu a revenit după aproape jumătate de an în primul 11, la început alarmed, apoi asumându-și responsabilități. Nu mai are viteză, tocmai de aceea a fost prins de Baiaram la un 2d dat. Și foarte static.
Mitriță contra FCSB, campioana periculoasă cu cei din linia II
În startul reprizei secunde, Mirel Rădoi nu s-a lăsat dus de val și l-a înlocuit pe absentul Lukic cu Mogoș. Măcar să aibă spatele asigurat, așteptându-se ca FCSB să înceapă presiunea de undeva.
FCSB i-a scos pe Miculescu (sacrificat) și Octavian Popescu (la număr) pentru a-l readuce în prim-thought pe Șut (echilibru la mijloc) și Toma (aport ofensiv în prezent peste cel înlocuit).
Oltenii au avut un zvâc, sperând să elimine, în primul rând, teama că pot fi surprinși de rivali. Juveții au o frică anume atunci când vine vorba de duelurile cu FCSB. S-a văzut la fazele fixe, momente de neatenție, ce puteau fi taxate. Chiricheș (57) s-a trezit cu mingea la picior, însă au rămas doar mici emoții pentru gazde.
Zajkov (59) generation să deblocheze vulcanul de pe „Oblemenco”, la un nook. Multe faulturi, băieții și-au controlat unii altora gleznele. FCSB a mărit viteza, a urcat spre poarta juveților, a început să strângă frigul la Craiova, deși afară generation cald. Centrările roș-albaștrilor au fost tăioase și în gura buturilor harmful. Doar că Bîrligea n-a ajuns în Bănie…
S-a făcut liniște pe stadion la „capul” lui Cisotti (65), urcat temerar în atac, după o centrare de manual a lui Radunovic. Balanța a început să încline când într-o parte, când în alta. Mitriță a luat o fază pe cont propriu, e clar că doar așa poate conta Craiova în lupta la titlu, s-a dus până să simtă izul buturilor harmful, dar Mihai Popescu (67) a respins.
Craiova a dat-o în bară pe closing, după ce a avut noroc
Gele (77) a avut golul, mare, frumos, cât jumătate de campionat, fix în fața lui. A întârziat un tempo, iar Laurențiu Popescu a salvat. Practic, și-a răscumpărat eroarea, ce ar fi avut un preț uriaș. Atacantul central al oaspeților a semănat mai multă panică decât Bîrligea.
Mora (81) a scăpat pe contraatac, însă Ștefan Târnovanu a ținut să pună mâna pe premiul de fotbalistul meciului. Din unghi, unu la unu, nu l-a doborât pe internaționalul român.
Craiova n-a putut să-și înfrângă rivala, n-a avut acel ceva care să facă diferența. La fel cum s-a întâmplat la ultima fază a meciului: Mitriță a scăpat în lateral stânga, a găsit culoar printre picioarele adversarului, dar Târnovanu a respins incredibil. Mingea a ajuns la Mora care a izbit bara!
Clasamentul din play-off
FINAL: Universitatea Craiova – FCSB 0-0
- Pentru reside și statistici, click on AICI
- 28.012 de fani sunt la meci, oficial
- Pasa genială a lui Mitriță l-a găsit excellent pe Mora în dreapta. Acesta a șutat pe jos, Târnovanu a scos cu piciorul.
- Ocazie mare pentru Gele, în minutul 77. Atacantul intrat în locul lui Bîrligea a trimis pe spate, din apropiere, pe poartă. Popescu a scos cu un reflex de felină.
- Mitriță pericol public. Vedeta Craiovei a trecut de Ngezana și a centrat periculos în fața porții. Niciun coleg nu a fost la recepție, în minutul 68.
- În minutul 65, FCSB a avut o ocazie uriașă de a deschide scorul. Cisotti a ajuns la centrarea lui Radunovic și a trimis cu capul pe lângă poartă. Laurențiu Popescu a fost spectator.
- Ocazie pentru Craiova, Zajkov a trimis cu capul alături în minutul 59
- Două schimbări la FCSB și una la Craiova, la pauză. Au ieșit Tavi Popescu și Miculescu, au intrat Toma și Șut la roș-albaștri. De partea cealaltă, Rădoi l-a scos pe „vârful” Lukic și l-a băgat pe Vasile Mogoș, fundaș dreapta.
- PAUZĂ în Bănie. FCSB a terminat prima repriză fără șut pe poartă. Oltenii, mult mai periculoși în primele 45 de minute
- Ocazie URIAȘĂ pentru Craiova. În minutul 29, Baiaram a ratat singur cu portarul. Târnovanu a scos cu piciorul, de la colțul scurt, iar oltenii au irosit o șansă imensă de a deschide scorul. Trei minute mai târziu, portarul de la FCSB a scos și din fața lui Mitriță, care a șutat din unghi.
- După un birth echilibrat de meci, FCSB a avut prima ocazie a meciului. Bîrligea a trimis peste poartă cu capul, după o centrare din nook.
- Mirel Rădoi a primit cartonașul galben din partea lui Horațiu Feșnic încă din minutul 7
Echipele de birth la Craiova – FCSB
Universitatea Craiova: L. Popescu – Mora, Zajkov, Badelj, Bancu – Oshima, Screciu, Anzor – Baiaram, Lukic, Mitriță
Rezerve: Lung Jr., Stoian, Mogoș, Iago Lopez, Maldonado, Păcurar, Ndong, Căpățînă, Houri, D. Barbu, Bană
Antrenor: Mirel Rodoi
FCSB: Târnovanu – Crețu, Ngezana, M. Popescu, Radunovic – Chiricheș, Cisotti – Miculescu, Tănase, Tavi Popescu – Bîrligea
Rezerve: Udrea, Zima, Șut, Kiki, Ștefănescu, Lixandru, Toma, Cercel, Băluță, Musi, Gele, Alhassan
Antrenor: Elias Charalambous
- Tavi Popescu revine pe teren după o pauză de 5 luni. A evoluat ultima dată în noiembrie, la 2-1 cu U Cluj, în Ardeal. El a fost accidentat și nu a apucat să evolueze în 2025.
- Adrian Șut, care a acuzat probleme musculare în ultima lună, e pe banca de rezerve a roș-albaștrilor.
- Cu Safira suspendat, Mirel Rădoi l-a trimis titular în centrul atacului pe Lukic.
Stadion: „Ion Oblemenco” (Craiova)
Arbitru: Horațiu Feșnic / Asistenți: Mihai Marica, Alexandru Cerei
Arbitru VAR: Cătălin Popa / Arbitru AVAR: Valentin Porumbel
Clasamentul din play-off-ul Superligii
UPDATE ora 20:22. Emil Săndoi, înainte de Craiova – FCSB: „Nu pot să dau decât un pronostic: 1”
UPDATE ora 20:10. Cuvintele lui Silvian Cristescu, campion cu oltenii, înainte de meci
UPDATE ora 20:05. Ce a declarat Pavel Badea, fost mijlocaș în Bănie
UPDATE ora 20:00. Hristo Zlatinski, înainte de Craiova – FCSB: „Am venit să-mi susțin băieții de la Craiova, aici e casa mea”
Hristo Zlatinski, fost mijlocaș la ambele echipe, a venit la meci și a oferit câteva declarații pentru GSP:
UPDATE ora 19:45. Jucătorii celor două echipe au ieșit la inspectarea gazonului
UPDATE ora 19:25. Cum a venit Mihai Rotaru la meci
Mihai Rotaru, acționarul echipei oltene, a venit la meci cu un bolid de lux. Rotaru a ajuns, practic, la stadion în același timp cu autocarul celor de la FCSB. Acționarul alb-albaștrilor a coborât dintr-un Maybach și s-a dus hasty spre zona VIP.
UPDATE ora 19:20. Cele două echipe au ajuns la stadion
Cele două echipei au sosit la stadion. Mirel Rădoi, pasionat de ceasuri, a venit din nou cu un accesoriu de lux.
5 minute mai târziu au ajuns și cei de la FCSB. Florin Tănase și Adrian Șut au fost primiți cu simpatie de fanii Craiovei.
VIDEO. O fană a Craiovei a venit tocmai de la Suceava să vadă meciul cu FCSB
UPDATE ora 19:15. Sunt așteptați 28.000 de fani
FCSB va avea parte de sprijinul a 600 de fani. Dintre aceștia, 125 au venit de la București. În total, sunt așteptați 28.000 de oameni.
UPDATE ora 19:05. S-au deschis porțile, primii fani intră pe stadion
S-au deschis porțile, primii fani intră pe stadion. Mai sunt la vânzare doar 1.500 de bilete. Se anunță sold-out. Sunt foarte mulții copii care abia așteaptă să vadă derby-ul. Printre ei și Albert, un puști de 7 ani care a venit pentru prima dată la un meci al oltenilor.
UPDATE ora 19:00. O parte dintre fanii olteni s-au strâns în centrul orașului
UPDATE ora 18:50. Primii fani au ajuns la stadionul „Ion Oblemenco”
S-au adunat aproximativ 300 de suporteri în Fan Zone, cu două ore înainte de meci. Oltenii pot cumpăra obiecte cu însemne ale echipei alb-albastre.
UPDATE ora 18:40. Forțele de ordine sunt mobilizate
Forțele de ordine sunt pregătite, stewarzii s-au adunat cu mai bine de două ore înainte de meci. În scurt timp vor apărarea și fanii la stadionul din Bănie.
UPDATE ora 18:30. Primele imagini din Bănie
Stadionul „Ion Oblemenco” e pregătit de marele derby din această seară. Gazonul arată impecabil, Craiova și FCSB au toate premisele să facă spectacol.
Clasamentul din play-off ACUM
Universitatea Craiova – FCSB, cele mai interesante informații
- Unul dintre cele mai aşteptate dueluri din fotbalul românesc este cel dintre Universitatea Craiova şi FCSB, o confruntare între două echipe cu suporteri pătimaşi, care au transformat această dispută într-un veritabil derby.
- 1 decembrie 2024, Universitatea Craiova-CFR Cluj 0-2 a fost singura înfrângere suferită de olteni în campionatul curent pe teren propriu, în relaxation 10 victorii şi cinci remize.
- Bucureştenii nu au mai pierdut un meci în Superligă din 21 noiembrie 2024, FC Botoşani-FCSB 1-0. Au urmat 11 succese şi şase rezultate de egalitate.
- 30 dintre cele 50 de goluri marcate de craioveni în ediţia actuală au fost înscrise în repriza secundă, dintre care 13 după minutul 75.
- Sunt echipele cu cele mai multe şuturi pe poartă expediate în precedentele 33 de runde, FCSB – 182, U Craiova – 169. De asemenea, sunt primele şi la capitolul driblinguri reuşite, U Craiova – 314, FCSB – 295.
- Roş-albaştrii au 13 partide fără gol încasat (toate cu Ştefan Târnovanu în poartă), dintre care şapte în 2025.
- Sunt formaţiile cu cele mai puţine goluri primite din faze fixe, U Craiova – 7, FCSB – 8.
- Doi jucători din lotul alb-albaştrilor au fiecare în stagiunea în curs peste 15 contribuţii ofensive, Alexandru Mitriţă – 21 (14 goluri, 7 pase decisive) şi Ştefan Baiaram – 16 (10 goluri, 4 pase decisive, 2 penalty-uri scoase şi transformate de un alt coleg). De partea cealaltă, cel mai bun este Daniel Bîrligea, care a participat la 13 dintre reuşitele bucureştenilor (11 goluri, 1 pasă decisivă, 1 penalty scos şi transformat de alt coleg).
- 28 de jucători au evoluat pentru craioveni în sezonul curent, Laurenţiu Popescu fiind integralist. FCSB s-a bazat pe 34 de fotbalişti, 23 dintre ei fiind autohtoni (U Craiova – 14 autohtoni).
- 9.535 spectatori/meci este media înregistrată de Universitatea Craiova pe teren propriu în ediţia 2024/’25, locul 5 în topul spectatorilor.
- Din 2014, de la revenirea fotbalului craiovean pe prima scenă, acestea s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 38 de ori, de şapte ori au câştigat oltenii, de 25 de ori s-au impus roş-albaştrii, iar alte şase partide s-au terminat la egalitate.
- Ultima remiză albă s-a consemnat pe 4 aprilie 2021, cu FCSB gazdă.
- Ultima victorie reuşită de alb-albaştri în campionat: 6 mai 2024, Universitatea Craiova-FCSB 2-0.
- Cea mai recentă dispută directă din Superligă: 9 martie 2025, FCSB-Universitatea Craiova 1-0, gol marcat de Adrian Şut.
- De reamintit că, pe banca studenţilor craioveni se află Mirel Rădoi, nimeni altul decât căpitanul bucureştenilor din stagiunea 2005/2006, când roş-albaştrii au reuşit cea mai mare performanţă internaţională realizată de o echipă românească de după 1990, semifinală de Cupa UEFA.
Universitatea Craiova, conferința de presă a antrenorului Mirel Rădoi și a mijlocașului Vladimir Screciu
Mirel Rădoi: „La un 2d dat vor apărea și spațiile de care avem nevoie
Antrenorul juveților, Mirel Rădoi, a prefațat astfel duelul cu fosta sa echipă: „Publicul va fi de partea noastră de data asta. Nu cred că avem nevoie de o motivație în plus la această partidă, pentru că jucăm acasă, în fața suporterilor noștri, și jucătorii își găsesc motivația mult mai ușor.
Va trebui să ne ținem de planul de joc pe care-l avem, pentru că la un 2d dat vor apărea și spațiile de care avem nevoie. A fost o zi tristă după ce ne-am întors de la Cluj, dar am trecut peste acest 2d și în zilele acestea ne-am pregătit foarte bine. Cred că jucătorii vor fi în formă bună la ora partidei”.
Mirel Rădoi: „Sper să revină toți la FCSB!”
Rădoi și-a exprimat speranța că vor reveni toți jucătorii cu probleme de la FCSB. Motivul? „Sper să revină toți de la FCSB ca să putem să vedem care este valoarea noastră, să nu mai găsim scuze, a lipsit Safira sau X de la FCSB”, a spus antrenorul oltean.
Despre formația lui, Mirel a spus că „avem și noi unele probleme, sunt mulți jucători cu lovituri foarte puternice. Am încercat să nu punem poze pe Instagram și să arătăm glezne și tendoane umflate, cum fac alte echipe. O să găsim resurse, ne vom mobiliza și vom trece peste aceste dureri”.
Elias Charalambous, conferință înainte de Universitatea Craiova – FCSB
Elias Charalambous (44 de ani), antrenorul celor de la FCSB, a susținut conferința premergătoare partidei cu Universitatea Craiova din etapa a patra a play-off-ului Superligii.
Sunt fericit pentru că sunt aici. Mă simt fericit. Au fost doi ani, dar mă simt ca și cum sunt de mai mulți ani aici. Oamenii de aici m-au făcut să mă simt foarte confortabil din prima zi și chiar mi-a plăcut fiecare 2d. Am vrut să mulțumesc tuturor și am organizat o cină pentru echipă, asta este tot.
Aceste momente sunt bune pentru echipă, să sărbătorim împreună, dar cel mai important este să sărbătorim în mai, campionatul. Asta a fost doar azi, dar obiectivul este să câștigăm campionatul nostru. Analistul nostru a mâncat cel mai mult, pe jucători nu i-am verificat. Atmosfera din vestiar ne ajută. Aceste petreceri ajută echipa să devină mai legată.
Am mai zis-o. Cu cât ne apropiem mai mult de finalul sezonului, apar multe zvonuri. Nu vorbesc cu nimeni, nu vreau să vorbesc cu cineva, nu este momentul. Singurul lucru la care mă concentrez este echipa. Sper să stau aici mai mulți ani. Prima mea țintă e mereu FCSB. Nu mă gândesc la altceva, doar la meciul de mâine”, a transmis Elias Charalambous la conferința de presă.