VIDEO Cine era studentul român care a murit în SUA: A fost fotbalist la CFR Cluj

VIDEO Cine era studentul român care a murit în SUA: A fost fotbalist la CFR Cluj

Destin frânt la 20 de ani. Ciprian-Cristian Scrobotă, student în anul II la Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, și-a pierdut viața în Statele Unite ale Americii, unde se afla prin programul „Work and Travel”.

Potrivit unor surse din presa americană, Ciprian era la un restaurant situat lângă râul Wisconsin împreună cu colegii cu care muncea în vacanța de studenție. După ce au mâncat, grupul s‐a mutat pe terasa aflată pe malul apei. Într‐un moment de neatenție, tânărul s‐a dezechilibrat, s‐a lovit grav la cap și a căzut în apă. Medicii ajunși la fața locului nu au mai putut să facă nimic pentru a-i salva viața. Tragedia s‐a petrecut cu doar o zi înainte să se fi întors în România, unde familia îl aștepta, conform Adevarul.

Student și sportiv talentat

Ciprian-Cristian Scrobotă era originar din Aiud și urma studii în domeniul sportului. Încă din copilărie, și-a manifestat talentul la fotbal, evoluând la mai multe echipe de juniori: ACS Juniorul Aiud, CFR Cluj și LPS Cluj. Cei care l-au cunoscut îl descriu ca pe un tânăr ambițios, disciplinat și plin de energie.

Moartea lui Ciprian a produs un val de emoție în comunitățile din Alba și Cluj. Colegii săi de facultate, profesorii și cluburile sportive au transmis mesaje de condoleanțe familiei. Asociația Județeană de Fotbal Alba a anunțat că se va ține un moment de reculegere la toate meciurile de seniori programate în weekend. „Este o pierdere imensă pentru fotbalul județean și pentru întreaga comunitate. Gândurile noastre se îndreaptă către familia Scrobotă”, au transmis reprezentanții AJF.

Ciprian-Cristian Scrobotă

Familia cere ajutor pentru repatriere

Costurile repatrierii trupului neînsuflețit din Statele Unite sunt foarte mari. Familia, copleșită de durere, a început demersurile pentru a aduce acasă trupul fiului lor. Prietenii și colegii au lansat apeluri publice pentru strângerea de fonduri, iar comunitatea din Aiud s-a mobilizat pentru a îi fi alături.

„Cu părere de rău vă anunț ca Cipri Scrobotă a plecat dintre noi în această dimineață. Nu dorim să îndurerăm familia mai mult decât este deja și am decis să încercăm să adunăm niște bani pentru repatrierea lui deoarece a decedat în America. Vă las contul unui prieten de-a lui Alin, fratele lui Cipri, dacă doriți să donați pentru familie. Nu știu costurile exacte pentru repatriere și nu putem să cerem detalii în momente așa grele.

  • Nume beneficiar: Sasu Augustin-Dumitru

  • IBAN: RO40BTRLRONCRT0559622201”, au scris reprezentanții LPS Cluj U19, pe pagina de Facebook.

„Cu adâncă durere în suflet, ne despărțim de fostul nostru jucător, Ciprian Scrobotă. Cuvintele sunt de prisos în fața unei asemenea pierderi… Un suflet tânăr, un campion, care va rămâne mereu în amintirile noastre. Dumnezeu să îl odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei și tuturor celor apropiați”, au transmis reprezentanții ACS Juniorul Aiud.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *