VIDEO Leo Messi a câștigat al 47 trofeu. Inter Miami, campioană în MLS pentru prima dată
Inter Miami a câștigat în finala MLS, 3-1 cu Vancouver Whitecaps și a obținut pentru prima oară trofeul, în istoria clubului. Leo Messi a fost desemnat MVP-ul meciului.
Scorul a fost deschis în minutul 8 prin autogolului lui Ocampo. Ali Ahmed a restabilit egalitatea în repiza a doua. De Paul a marcat în minutul 71 din pasa lui Messi, pentru ca în prelungiri, Allende să stabilească scorul final.
Este primul trofeu din istorie pentru clubul lui David Beckham.
„Când îi dai mingea lui Leo, ai șanse. Asta am făcut și noi. Știam că vom avea succes”, a declarat și David Beckham.
„Anul trecut am fost eliminați la începutul campionatului , în prima rundă. Anul acesta, câștigarea Cupei MLS a fost unul dintre principalele noastre obiective. Echipa a depus un efort extraordinar. A fost un an foarte lung, cu multe meciuri, și am fost la înălțimea așteptărilor pe tot parcursul sezonului.
Acesta este momentul pe care eu l-am așteptat și pe care noi, ca echipă, l-am așteptat. Este ceva foarte special pentru toată lumea. Băieții l-au meritat”, a spus argentinianul, îndreptându-se apoi atenția către Alba și Busquets.
Lionel Messi, mesaj pentru Jordi Alba și Sergio Busquets
„Având în vedere ce jucători au fost – amândoi printre cei mai mari din istorie, fiecare pe poziția sa, cu carierele pe care le-au avut și titlurile pe care le-au câștigat – este minunat că se pot retrage cu acest titlu MLS. Cred că încă nu sunt pe deplin conștienți de ceea ce trăiesc, ce înseamnă retragerea.
Astăzi se încheie ceva foarte frumos pentru ei, ceva căruia i-au dedicat întreaga viață. Acum începe un alt capitol pentru ei. Le doresc tot binele, pentru că sunt doi prieteni la care țin foarte mult. Sunt fericit că pot pleca din fotbal cu acest titlu”, a mai spus argentinianul.