VIDEOINTERVIU Unde greșește școala românească atunci când e vorba de Mișcarea legionară sau de personaje precum Corneliu Zelea Codreanu și mareșalul Antonescu

România, comparativ cu alte țări care au trecut prin fascism, comunism și regimuri dictatoriale, nu și-a asumat crimele trecutului, la nivel oficial, și de aceea subiecte precum Mișcarea legionară pot fi acum reinterpretate în mod discreționar, explică într-un interviu pentru publicul ZiarInfo profesorul Matei Gheboianu, decanul Facultății de Istorie de la Universitatea din București. Expertul spune că mulți profesori de istorie din licee au terminat școala acum 20-30 de ani, când nu se preda nimic despre Holocaust și foarte puțin despre mareșalul Antonescu, ceea ce afectează modul care ei transmit mai departe aceste teme elevilor din ziua de azi. 

• În ceea ce privește mitul lui Ion Antonescu, profesorul de istorie amintește faptul că, în 1991, Parlamentul României a păstrat un moment de reculegere la 45 ani de la execuția mareșalului, iar în 1997 Procurorul Total al României a încercat să caseze decizia prin care acesta a fost condamnat la moarte. 
• De ce mulți locuitori din Republica Moldova nu privesc cu ochi buni România și cât de adevărat este mitul jandarmului român care a făcut abuzuri în Basarabia? 

Mitul că evreii au adus alcoolismul în satul românesc

– Domnule Gheboianu, de ce credeți că mai vorbim în 2025 despre Mișcarea legionară ca despre ceva de actualitate? Ce nevoi acoperă pentru societate recurgerea la un astfel de episod istoric?
– Matei Gheboianu: Când se discută despre Mișcarea legionară, de multe ori publicul nu cunoaște ce înseamnă cu adevărat sau a preluat doar anumite sloganuri. Ca o paranteză, după primul tur al alegerilor prezidențiale cel mai căutat cuvânt în Dex a fost „legionar”.

În esență, ideea legionarismului a rămas un mit care a reușit să treacă prin toată perioada comunistă. După 1990, au fost diferite grupuri care au încercat să reînvie acest spirit, al lui Zelea Codreanu cu precădere. Am mai avut legionari în viață, deși erau la o vârstă înaintată, iar Horia Sima, ultimul conducător al Mișcării legionare, a decedat la 1993 în Spania. 

Legăturile cu mișcarea au fost încă prezente în diferite zone, inclusiv cu sprijinul unei părți a Bisericii, în anumite episcopii sau mitropolii. S-a păstrat această percepție că legionarul este cel care luptă pentru adevăr.

– Pe ce se bazează această percepție?
– A fost o percepția permanentă, venită din trecut, că „România se distruge”, că se distruge filonul acela tradițional, care are la bază ortodoxismul. Și noi trebuie să luptăm. Occidentul ne distruge, cu progresismul și globalismul. 

Dacă ne întoarcem în perioada interbelică, vedem că discursurile seamănă cu ce avem acum. Este un discurs oarecum eugenic, al „românului supreme”, al „românizării României”. În perioade de criză, cum a fost în pandemie, societatea este împinsă către astfel de mișcări.

Atunci, legionarii vedeau inamicul populației în evrei. De exemplu, spuneau că evreii au adus alcoolismul în satul românesc, o idee preluată din secolul 19. Țăranul român nu bea, dar au venit ei, evreii, care au deschis birturi în sate și din cauza lor satele din Moldova sunt acum pline de țărani alcoolici. 

Găsim această teorie inclusiv într-un articol publicat de Mircea Eliade, în perioada interbelică. Deci străinul este cel care ne aduce ceva rău. Iar acum „străinul” înseamnă migrantul (necreștin), soroșiștii, sexomarxiștii și așa mai departe. 

Când a fost România „glorioasă”

– A fost România vreodată glorioasă? Pentru că am auzit acest lucru de la politicieni sau de la tot felul de influenceri care vorbesc despre această „glorie” de altădată care nu mai există astăzi.
– În ce sens să fie glorioasă? Că gloria ține de mai multe chestiuni. Dacă ne gândim din punct de vedere teritorial, atunci în perioada interbelică aveam România Mare.

Pe de altă parte, mai ales după 1990, s-a creat acest mit al „vârstei de aur” românești, al perioadei interbelice, în care din toate punctele de vedere, România se afla la un nivel destul de înalt de dezvoltare. 

Aici sunt multe de discutat. Financial erau multe probleme: 70 % din populație trăia în lumea satului la finalul perioadei interbelice. Rata de urbanizare technology destul de scăzută. Analfabetismul technology unul mare și la fel de mare technology și diferența de dezvoltare între provincii. Basarabia, de pildă, technology destul de înapoiată.

Mai trebuie spus că democrația românească interbelică n-a reușit să reziste decât douăzeci de ani. În 1938, regele Carol al II-lea își impune regimul său dictatorial și asta ne arată, în esență, slăbiciunea clasei politice. Politicienii n-au putut să se opună unui rege cu tendințe autoritare.

– Au venit Mișcarea legionară, mareșalul Antonescu… Avem niște personaje care sunt invocate și acum ca aparținând acestei „glorii” a poporului român. Haideți să le luăm pe rând. Corneliu Zelea Codreanu: Cum ar trebui să ne raportăm la el?
– Corneliu Zelea Codreanu a condus o mișcare interbelică, o mișcare care a reușit să atragă. Dacă ne gândim la alegerile din 1937, Mișcarea legionară a obținut aproape 16 % din voturi ceea ce nu e puțin, mai ales că avea doar 10 ani.

Pe de altă parte, el conduce o mișcare care folosește violența ca instrument politic. În timpul vieții sale este asasinat un prim-ministru, I.G. Duca, el fiind unul dintre asasinii morali la momentul respectiv. 

Foarte curios este că legionarii promovau foarte puternic ortodoxismul, dar veneau și cu elemente mistice: de exemplu, cultul morților care se vede la înmormântarea lui Moța și Marin, cei doi fruntași legionari (n.r.- aceștia au fost uciși în 1937, în războiul civil din Spania, dar au fost înmormântați la București, după o procesiune care a trecut prin mai multe orașe din România).

– De unde erau împrumutate aceste elemente mistice?
– Erau preluate din tradiții străvechi. Ulterior, vedem acest cult legat și de morții din 30 noiembrie 1938 printre care s-a numărat și Corneliu Zelea Codreanu. De aceea avem și manifestațiile din fiecare an din pădure din Tâncăbești, legate de comemorarea acelor eroi pentru Mișcarea legionară.

În 1940 se instaurează statul național legionar, în care Mișcarea legionară este la guvernare împreună cu generalul Ion Antonescu. Și în câteva luni vedem ceea ce și-au dorit să pună în practică: asasinate politice (cele de la Jilava, uciderea profesorilor Nicolae Iorga și Madgearu), impunerea românizării și prigoana împotriva evreilor. 

Au fost episoade dramatice, culminând cu momentele din timpul rebeliunii legionare, asasinatele de la Abatorul București și din various alte zone.

De exemplu, Universitatea din București technology cea mai mare universitate din țară, avea cam două treimi dintre numărul total de studenți. În 1930 avem aproximativ 2700-2800 studenți etnici evrei din peste 20 de mii de studenți. În 1940 nu mai aveam niciunul. Toți au fost dați afară. Evreii au fost, de asemenea, epurați din toate instituțiile publice. 

Am putut astfel observa ce înseamna punerea în practică a viziunii Căpitanului și, ulterior, a lui Horia Sima.

Pe de altă parte, îl avem pe generalul Ion Antonescu și aici avem din nou un cult: cel al „românului adevărat”, cultul „conducătorului adevărat”, al celui care a văzut doar interesul țării. Mai ales în zona instituțiilor de forță s-a păstrat această imagine.

Interesant este că acest cult a fost readus în spațiul public, într-un mod semi-oficial, în perioada comunistă. 

Romanul „Delirul” al lui Marin Preda și cultul mareșalului Antonescu 

– De ce?
– Aici sunt various speculații, inclusiv că o parte a liderilor comuniști îl priveau pe Antonescu ca pe un lider. Pe de altă parte, prin acțiunile sale, Antonescu technology văzut ca unul dintre cei care au luptat pentru eliberare, a luptat împotriva inamicului străin și așa mai departe. Și atunci și relațiile dintre România și Uniunea Sovietică erau oarecum tensionate.

Dacă ne aducem aminte, romanul lui Marin Preda, Delirul, apărut în 1975, Antonescu este creionat ca un personaj demn al românilor. Ulterior vedem filmele lui Sergiu Nicolaescu, acelea cu comisarul Moldovan – unul dintre ele se desfășoară în timpul rebeliunii legionare și din nou Antonescu este creionat. 

El este păstrat și este preluat inclusiv în zona istorică de la Institutul de Istorie Militară, coordonat de Ilie Ceaușescu, fratele lui Nicolae Ceaușescu și reevaluat ca un erou. 

– Ce s-a întâmplat după 1990? Ar fi trebuit să ne lămurim în ceea ce privește aceste personaje. De ce nu s-a întâmplat lucrul acesta?
– După 1990, oamenii chiar au avut libertatea să transforme la nivel public, cultul acestor lideri. În 1991, Parlamentul României a ținut un minut de reculegere la 45 ani de la execuția mareșalului Antonescu. Un singur partid a refuzat să țină acel minut de reculegere, acesta fiind UDMR-ul. 

Apoi, în 1997, Procurorul general al României a încercat să caseze decizia prin care mareșalul a fost condamnat la moarte.

– De ce s-a întâmplat acest lucru? Exista această controversă….
– Pentru că sunt mai mulți lideri politici care îl vedeau ca pe un erou al statului român și ca o victimă a sovieticilor. Iar el trebuie să fie repus pe soclu, pe piedestalul său. Au început să apară busturi ale acestuia în diferite zone ale țării. 

„O serie de istorici reabilitează Mișcarea legionară și pe Ion Antonescu”

– V-aș întreba care sunt sursele istorice a ceea ce-mi spuneți dumneavoastră? Pentru că, de exemplu, într-un dispută pe care am avut-o pe facebook cu un susținător al domnului Georgescu acesta m-a trimis la cărțile și interviurile unui istoric din Botoșani (nu aș vrea să-i dau numele, că nu prezent) care spune staunch contrariul despre Codreanu: Că a fost un erou, un personaj pozitiv și că ce învață copiii în zilele noastre despre Mișcarea legionară la școală este complet fals. Foarte mulți oameni au acces la astfel de cărți, interviuri pe Youtube. Un adolescent cum ar putea să facă această selecție?
– Din păcate, nu doar în ultimii 35 de ani, ci chiar dinainte, au apărut o serie de istorici care reabilitează Mișcarea Legionară, îl reabilitează pe mareșalul Ion Antonescu, trunchind de cele mai multe ori sursele. 

E greu să-i spui unui tânăr: „Du-te la arhive și acolo vei găsi zeci de pagini cu tot ceea ce am susținut european mai devreme.” Și aici cred că e de datoria noastră, a Universității, a Ministerului, mai ales în ce înseamnă învățământul preuniversitar, de a le aduce tinerilor, într-un într-un format accesibil, informații și surse directe. 

Avem stenogramele Președinției Consiliului de Miniștri, coordonate de către mareșalul Ion Antonescu, în care el vorbea de faptul că evreii reprezintă una dintre problemele mari ale României și că el va termina cu aceștia. La fel, spune despre romi, că reprezintă o altă problemă. Avem ordinele date speak pentru tot ceea ce a însemnat masacrul de la Odesa împotriva evreilor.

– Cum se predau în licee, în școli aceste subiecte? Cum se raportează profesorii la aceste personaje?
– Din păcate, o lungă perioadă după 90, aceste lucruri nu s-au predat cu adevărat și asta o putem vedea din manuale. Sau fiecare profesor așa cum a înțeles el. Oficial, de un an și jumătate, avem o materie obligatorie la clasa a XI-a, „Istoria evreilor. Holocaustul”, care abordează problematica antisemitismului în România și Holocaustul din România. Acesta este negat de unii istorici, deși statul român și-a asumat chiar o comisie prezidențială condusă de către Elie Wiesel. Aceasta a venit cu un raport și a demonstrat cu documente din multe arhive, mărturii, dimensiunea Holocaustului din spațiul românesc sau cel pe care România îl avea sub administrație, cum technology regiunea Odesa în timpul cel de-Al Doilea Război Mondial. 

Noi sperăm ca în câteva săptămâni să ieșim cu, cu un instrument neatly-liked, un mic AI istoric pe care tinerii, care au various nelămuriri să-l poată accesa și să primească răspunsuri pe limbajul lor și să le dea trimiteri serioase. 

Din păcate, astăzi pe web, mai ales pe rețelele sociale, apar tot felul de astfel de personaje, de filmulețe. 

De curând mă uitam pe TikTok și vedeam multe înregistrări cu Horia Sima, spre finalul vieții sale, care făcea apologia mișcării legionare. Deși este interzis să faci apologia mișcării legionare sau să promovezi simbolurile, aceste video-uri circulă nestingherit.

După aceea, noi discutăm și cu ministerul și spunem că trebuie niște cursuri pentru profesori pentru că mulți au terminat școala acum 20-30 de ani și atunci nu se preda nimic despre Holocaust și foarte puțin despre mareșalul Antonescu. Aici este o bătălie pe care profesorii trebuie să o ducă cu ceea ce copiii învață acasă, în familie. De exemplu, află de la părinți că mareșalul a fost un om bun, că legionar egal anticomunist, deci legionarii erau buni.  

– Ați văzut manualele actuale de școală? Ce părere aveți?
– Din păcate, manualele existente acum nu sunt atractive. Ele sunt realizate pe o programă aprobată acum douăzeci de ani, deci inclusiv ca metodă ar trebui schimbate.

Eu cred că modul în care s-a predat istoria, mai ales la liceu în ultimii ani, nu a fost de bun augur. Dar asta a fost o viziune de acum douăzeci de ani a pedagogilor, a celor care au fost implicați la momentul respectiv. Putem constata acum că nu a dat roade modul acesta de predare. 

– Cum este prezentat Zelea Codreanu în aceste manuale? Este într-o zonă neutră?
– El apare în various momente, pentru că istoria de la clasa a noua los angelesdouăsprezecea se numește „Istorie” ca disciplină, adică nu este o istorie universală sau „Istoria României, a românilor”. Deci apare în various momente, în tot ceea ce înseamnă autoritarism. 

Dar cred european că Mișcarea legionară ar trebui pusă în evidență mai mult pentru că unul dintre contraargumentele celeilalte părți, mai ales după 90, a fost că Mișcarea legionară nu ar trebui interzisă deoarece la Nurenberg, la procesele împotriva nazismului, Mișcarea legionară nu a fost trecută în rezoluția finală ca o mișcare de tip fascist. 

Dar nu a fost trecut pentru că, la momentul respectiv, nu mai exista oficial. Dar asta nu înseamnă că nu are elemente preluate din ce au însemnat fascismul și nazismul propriu-zis. 

Copiii trebuie să înțeleagă în liceu că mișcarea legionară, chiar dacă are filonul acesta al ortodoxismului, este o mișcare care preia multe din elementele mișcărilor de tip fascist. 

– Dați-mi un part concret.
– Partea aceasta de militarizare, de folosire a forței, a violenței în politică. Apoi faptul că în 1937, Corneliu Zelea Codreanu a spus că dacă el va câștiga puterea în patruzeci și opt de ore, România va avea alianță cu Germania nazistă a lui Adolf Hitler.

Cine au fost „Sfinții închisorilor”

– Avem acest thought „Sfinții închisorilor”. Chiar săptămâna trecută am avut aici o discuție cu un flesh presser proeminent din AUR, care a vorbit despre „Sfinții închisorilor”, acei luptători anticomuniști  care au stat în temnițele comuniste, mulți dintre ei fiind legionari. Politicianul a spus că acestor oameni trebuie să le ștergem orice păcat pentru că au fost în aceste temnițe, că ei practic „s-au sfințit” în închisoare. Cum trebuie să ne raportăm la acest lucru?
– În ultimii 35 de ani a apărut din ce în ce mai mult această idee că luptătorul anticomunist, de regulă, technology legionar și el a ajuns în închisoare, doar pentru că lupta împotriva regimului comunist. Conceptul de „sfinți ai închisorilor” pleacă de la faptul că Nicolae Steinhardt a spus despre Gafencu (n.r. Vasile Gafencu, fost legionar, mort în închisoarea de la Târgu Ocna în 1952) că este „un sfânt al închisorii” prin martirajul pe care l-a avut el acolo. 

Dar trebuie văzut de ce au ajuns o bună parte din acești „sfinți” în închisori. Unii au ajuns pentru că au avut o activitate intensă în mișcarea legionară. Unul dintre exemplele pe care le vedem mereu în societate este Radu Gyr. Poetul închisorilor și așa mai departe. 

Dar lumea uită faptul că Radu Gyr este cel care a scris mare parte dintre imnurile Mișcării legionare, imnurile care instigau la violență, care instigau la exterminarea evreilor. 

Și atunci partea aceasta cu „sfințenia”, cu faptul că ei s-au mântuit sau li s-a șters păcatele, ține de Biserică. E treaba Bisericii cum se raportează la acești sfinți, dar noi suntem stat laic și trebuie să venim și să spunem cum au fost oamenii aceștia. 

Mai este și subiectul luptătorilor din munți. Aici au fost diferite grupări: unii au fost ofițeri ai armatei române, alții monarhiștii, alții țărani simpli, alții membri ai partidelor, liberal, țărănist. Dar avem și legionari, inclusiv care au luptat în Rebeliunea legionară. Și azi apar ca eroi. De exemplu, avem Asociația „Gogu Puiu”, care merge prin școli și ține prelegeri despre luptătorii anticomuniști din munții Dobrogei. Acești oameni fac de fapt apologia unui luptător care, în esență, avea o ideologie legionară.  

Vorbim despre „sfinții închisorilor” care au fost legionari, dar tot în închisorile comuniste au fost și foști membri ai Partidului Țărănesc, foști membri ai Partidului Național Liberal. Ne uităm la Corneliu Coposu, la cel care a stat atâția ani în închisorile comuniste și a fost un simbol al politicii românești după ’90, dar nimeni nu s-a gândit să-l facă sfânt. Și european cred că și el a trecut ca și alți lideri importanți politic din perioada respectivă, a trecut prin acest martiraj. 

– Cum să ne raportăm la unii și la alții?
-Eu cred că trebuie luat caz cu caz. Au fost tineri care au ajuns în închisorile comuniste doar pentru că în anturajul lor au avut legionari și au fost băgați la grămadă pe toți. 

Au fost unii care au fost membri ai Mișcării Legionare, au participat la acțiuni legionare și, în esență, au avut de suferit unii chiar în timpul regimului Antonescu, și au fost arestați ulterior și de către comuniști. Este o greșeală să-i judecăm pe toți la fel. 

Cum ar trebui să ne raportăm la personaje precum Mircea Vulcănescu sau Mircea Eliade

– Avem alte personaje foarte importante, unde, la fel, sunt controverse. Cum să ne raportăm la Mircea Eliade sau la Mircea Vulcănescu?
– Cu precădere la Mircea Vulcănescu există acțiuni inclusiv ale Institutului Elie Wiesel, de schimbare a numelor unor școli și așa mai departe. Pentru că Mircea Vulcănescu a fost parte a guvernului Ion Antonescu. Există stenograme care arată implicarea lui, de exemplu, cu sfaturi pentru guvernatorul regiunii Odesa (n.r.- în perioada în care s-a aflat sub ocupație românească) despre cum ar trebui expropriați evreii.

Deci există acțiuni de legătură directă ale lui Mircea Vulcănescu cu tot ceea ce a însemnat regimul Antonescu și partea antisemită a acestuia. 

Mircea Eliade este un alt caz, într-un fel fericit, pentru că el a reușit să plece la timp din România. Dar în tinerețea sa, alături de Emil Cioran, Constantin Noica și mulți alți tineri, au susținut ideile legionare. 

La fel, avem exemple nu doar în manualele de istorie dar și la limba română. Elevii îl învață pe Mihail Sadoveanu, dar nu scrie nicăieri faptul că Mihail Sadoveanu a fost unul dintre scriitorii care au pus puternic umărul la instaurarea comunismului în România. A luat premii, a fost în Prezidiul Marii Adunări Naționale, a fost un amic al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. A scris lucrări, „Mitrea Cocor” fiind unul dintre romanele lui celebre din zona realismului socialist. 

La fel, îl avem pe Octavian Goga, despre care vorbim astăzi doar ca scriitor, dar uităm că el a fost primul prim-ministru care a pus în practică legi antisemite și care a fost înmormântat cu svastica pe piept, pentru că asta a cerut el. 

Școala ar trebui să prezinte aceste personaje cu toate fațetele lor.

Exemplele Germaniei și Poloniei

– România nu este totuși un caz particular. Cum se raportează celelalte țări la astfel de personaje din istorie? De exemplu, Germania care a avut acest trecut nazist.
– Am vorbit cu cercetători din Germania care mi-au explicat că, în esență, Republica Federală Germană și-a asumat în esență moștenirea nazistă, cu tot ceea ce a însemnat despăgubiri. Dar și-a asumat și o educație, în școli, care încearcă să arate tinerelor generații ce a însemnat mișcarea nazistă, de ce a fost atât de rea și de ce nu trebuie să ne mai întoarcem. 

În Germania de Est, comuniștii, la fel ca în spațiul nostru, nu au făcut o denazificare reală, nu au explicat în școli de ce a fost atât de rea mișcarea nazistă, așa cum nici comuniștii de la noi nu au vorbit despre legionari.

Din acest motiv, vedem după 1990, cum, treptat, în partea de est cu precădere, apar mișcări precum Alternativa pentru Germania. Vedem cum crește neonazismul în zona aceea. 

Un alt exemplu: în Polonia, există un Institut Național al Memoriei care cuprinde, atât ceea ce a însemnat perioada interbelică cu cei care au trecut de partea nazismului, dar și tot ceea ce a însemnat perioada comunistă. De asemenea, acum 15-20 ani, au avut sute de procurori care instrumentalizau cazuri ale unor torționari, ale celor care au trecut de partea inamicului și au făcut rău populației. 

Să nu uităm că la noi au fost condamnați doar Vișinescu și Ficior. Prea puțin pentru ceea ce înseamnă cu adevărat o justiție de tranziție. 

– Înțeleg din ce spuneți dumneavoastră, că unele convey au avut o delimitare sistematică, au încercat să explice și să recunoască extremismul, antisemitismul…
– Și le-au asumat din toate punctele de vedere. În România nu s-a întâmplat. Cumnu s-a întâmplat nimic nici legat de comunism. Gândiți-vă că de-abia acum se va introduce o materie de istorie a comunismului în România, care nu este atât de bine privită în societate. Sunt mulți care întreabă: De ce trebuie să învețe copiii despre comunism diferit? Pentru că, în esență, o parte din liderii politici din România au venit din eșalonul doi, trei al Partidului Comunist. 

– În acest context v-aș întreba cum vi se pare propunerea Ministerului Educației de a elimina istoria din trunchiul comun al materiilor predate la clasele a unsprezecea și a doisprezecea? Exact în momentul în care uni încearcă să manipuleze masele prin reinterpretarea istoriei și avem o ascensiune a extremei drepte.
– Din partea decanatelor facultăților de istorie a fost o propunere de reintroducere a acelor ore și mesajul transmis de minister a fost că va reveni la acea propunere. Cred că e una greșită. În esență, trebuie să ne gândim și la competențele pe care istoria le poate da, dar mai ales la valorile pe care, prin studierea istoriei, noi trebuie să le dăm generațiilor viitoarelor generații de elevi. Pentru că, în esență, școala, pe lângă competențe, pe lângă meserii, trebuie să creeze cetățeni buni pentru societate. 

Dacă ne dorim o societate care să funcționeze într-o Uniune Europeană, așa cum își doresc marea majoritate a românilor, atunci trebuie să le dăm elevilor valorile corespunzătoare: să le explicăm trecutul, cu bune și cu rele, și că trebuie să ne asumăm și personajele care n-au făcut bine în trecutul nostru. 

Nicio țară nu cred că își poate prezenta un trecut doar glorios. Nu am plusat, cum se întâmplă în anumite țări în care istoria devine obligatorie la bacalaureat pentru toate disciplinele, pentru că știm că va fi foarte greu. Dar măcar să existe istoria până în clasa a douăsprezecea, la toate profilurile.

– Cum a fost salutul acela, cu mâna întinsă a lui Georgescu, la ieșirea de la Parchet. A fost un salut nazist?
– Greu de spus ce și-a dorit Călin Georgescu. Aici doar speculăm, plecând de ideile pe care el le-a transmis, de la preluarea unor discursuri ale unor personaje din perioada interbelică sau din timpul războiului, cum este mareșalul Antonescu. Noi avem o lege care condamnă astfel de gesturi dar instituțiile statului român nu și-au făcut treaba

De exemplu, dacă mergeți spre Ploiești veți vedea monumentul ridicat în locul în care a fost asasinat Corneliu Zelea Codreanu, veți vedea că steagul legionar este arborat acolo. Și nu de ieri, de astăzi, de ani de zile. Acel simbol este ilegal. Nu se întâmplă nimic. Acum vreo șapte ani de zile, trecând chiar în ziua comemorării pe DN 1, am văzut mașini de poliție care dirijau traficul pentru că erau mulți participanți.

Poliția nu se afla acolo ca să spună: „Domnule, e ilegal ceea ce faceți,” ci ca să nu se producă vreun accident. 

De ce mulți localnici din Cernăuți, Bugeac sau chiar Basarabia nu privesc România cu ochi buni 

– Un alt subiect care se discută intens în ultima perioadă se referă la aceste teritorii care au făcut parte din România Mare, cum ar fi Basarabia, nordul Bucovinei, Bugeac. Cei care au fost acolo știu că o parte parte din oamenii care trăiesc în aceste regiuni, dar și din Transnistria sau Odesa, nu privesc România cu ochi buni. Această perspectivă nu se regăsește în discursul politicienilor de la București. Care este perspectiva dumneavoastră de istoric?
– Haideți să o luăm pe rând. Transnistria sau Odesa nu au fost niciodată zone românești.

– Au fost pentru scurt timp pe vremea lui Antonescu.
– Antonescu, a ocupat toată regiunea aceea Transnistria, Regiunea Autonomă Odesa. Dar ele, în esență, nu au fost, nu au fost parte a României Mari, a României interbelice. Dar dacă ne referim la Basarabia, la nordul Bucovinei, teritoriile pierdute în 1940, sunt multe explicații. 

Dacă ne gândim la Basarabia, una din explicații e că o lungă perioadă de timp, din 1812 până în 1918, a fost sub administrație rusească care a fost dusă o puternică politică de deromânizare– de rusificare, deznaționalizare. Ajungem la o populație de puțin peste 50% etnici români, după o sută de ani. 

Dacă ne gândim la Bucovina, care a făcut parte din, din Imperiul Austro-Ungar, românii erau chiar sub 50% inclusiv în perioada de dinainte de 1940. Românii erau urmați de ruteni, ucraineni, aproape 27-28 %, germani, ruși, evrei.

După 1944 a fost dusă o politică prin școală de a prezenta românul ca fiind ocupantul, răul. 

Jandarmul român a rămas inclusiv astăzi în mentalul colectiv technology ăla care îi bătea, care nu respecta legea și așa mai departe. 

Pe de altă parte, mai ales legat de Basarabia, statul român nu a pus-o la același nivel cu celelalte provincii. 

După 1918 se înființează două noi universități, una la Cluj pentru zona Transilvaniei și una la Cernăuți pentru Bucovina. La Chișinău nu s-a deschis o universitate. S-au deschis doar niște secții ale Universității din Iași. 

Asta arată mult. Faptul că statul român nu a fost capabil să investească, să facă o linie de cale ferată de la Iași la Chișinău, pe ecartament european. Și astăzi, dacă mergem cu trenul până la graniță două ore ca să se schimbe osiile. 

Pe parte administrativă, Basarabia technology un fel de batalion disciplinar. Dacă făceai ceva rău erai trimis funcționar în Basarabia. 

Există un sâmbure de adevăr. Dar rușii au dus și mai departe această idee a faptului că „sub români ați dus-o mult mai rău decât o duceți sub noi, sovieticii”. Și de aceea există acea neîncredere. 

În ceea ce privește unirea cu Republica Moldova, accurate, european cred că în 1991, la prăbușirea Uniunii Sovietice, poate ar fi existat o mică șansă, dar la București nu s-a dorit cu precădere acest lucru. În esență, conducerea de la București nu dorea să supere Moscova. Multă lume uită, dar noi, în 1991, când a picat Uniunea Sovietică, ne pregăteam să semnăm un nou tratat de prietenie cu Uniunea Sovietică. Eram singura țară fostă comunistă care mergeam pe această linie.

– Ce credeți că ar trebui făcut astfel încât noile generații să înțeleagă cu adevărat care este istoria României și să nu mai fie influențați de politicieni, de manipulare, de tot felul de populiști și așa mai departe?
– Eu cred că o țară nu poate să se dezvolte dacă nu investește în educație. Prin educație și prin asumarea de către stat a educației, nu prin faptul că fiecare familie investește mai mult sau mai puțin pentru educația propriilor copii.

– Dar poate școala sau un profesor de istorie să bată TikTok-ul?
– Cred că poate dacă trece la metode moderne, dacă are instrumente moderne, dacă le punem la dispoziție copiilor, de la filmulețe, imagini, jocuri video și tot felul de, de lucruri de care tinerii sunt atrași, poate bate și Tiktok-ul. Pentru că profesorul vine dintr-o altă perspectivă, vine cu autoritatea. Și această autoritate trebuie folosită, dar trebuie investiție, atât în infrastructură, cât și în cadrele didactice. Să nu uităm că peste 50 % din profesori vin din generația decrețeilor.

Din păcate, noi încă nu știm accurate ce predau profesorii noștri la toate materiile. Avem câteva materii și avem evaluări. Dar la celelalte materii ce informații transmit? Pentru că discuțiile legate de trecut, de politică, de mișcări extremiste nu se fac doar la orele de istorie, vorbesc și profesorii de matematică, și de geografie, și oricare. 

Adică educația e un complex, în esență. Și atunci european asta văd: investiția în educație.