Viktor Orban: Ei sunt cei care au blocat încercările americane de pace în Ucraina

Premierul Ungariei a numit părțile pe care le consideră vinovate de blocarea eforturilor americane de pace în Ucraina.
Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, a declarat joi, 16 octombrie, că eforturile americane de pace în războiul din Ucraina au fost blocate de opoziția liderilor europeni, conform MTI.
„Dacă europenii nu ar încerca să saboteze acțiunile președintelui american, un acord între Rusia, Ucraina, Europa și SUA ar fi fost deja realizat”, a spus el, spunând că Europa acționează uneori împotriva propriilor interese de pace.
Orban a subliniat că, deși Europa este mult mai puternică numeric și economic decât Rusia, percepția generală este că rușii sunt puternici, iar europenii slabi.
„Diferența constă în faptul că rușii sunt dispuși să lupte, în timp ce europenii, pe bună dreptate, nu o fac. Dacă ai putere, trebuie să o arăți, iar dacă Europa nu luptă, singurul loc unde o poate demonstra este la masa de negocieri”, a mai punctat el.
Orban: Europenii trebuie să negocieze direct cu rușii
Orban a criticat abordarea statelor europene care continuă să sprijine militar Ucraina fără a negocia direct cu Rusia. „Europa nu trebuie să stea pe margine așteptând rezultatul unui acord ruso-american. Trebuie să negocieze independent cu rușii”, a mai afirmat premierul maghiar.
Viktor Orban e un critic constant al Uniunii Europene și al politicii externe a acesteia, în special în contextul războiului din Ucraina, țară despre care a spus că „nu este independentă și suverană”. De-a lungul anilor, el a blocat sancțiunile UE împotriva Rusiei, a respins livrările de arme către Ucraina și a subliniat dependența energetică a Ungariei de Rusia.
Ungaria continuă să importe gaz și petrol rusesc și se opune planului UE de a le înlocui până în anul 2027.