Vladimir Plahotniuc și Constantin Țuțu, în instanța din Atena pentru deținerea actelor false. Ce au decis judecătorii

Oligarhul moldovean Vladimir Plahotniuc și fostul deputat democrat Constantin Țuțu au fost escortați în instanță în dosarul privind deținerea de acte false, inițiat de autoritățile elene. Judecătorii au amânat ședința de judecată, aceasta fiind reprogramată pentru luna martie 2026.

Constantin Țuțu și Vladimir Plahotniuc au fost escortați din nou în instanță. FOTO: CU SENS
Cei doi indivizi riscă între 5 și 10 ani de închisoare pentru folosirea unor acte de identitate false, acuzație pentru care au fost eliberați din arest, relatează jurnaliștii „CU SENS”.
Conform sursei citate, ședința de judecată din data de 29 iulie a fost amânată, aceasta fiind reprogramată pentru anul viitor.
Chiar și așa, cei doi au fost escortați la penitenciarul Korydallos, în baza unui mandat de arest internațional, până la luarea unei decizii privind extrădarea lor.
Vladimir Plahotniuc deținea 11 pașapoarte emise de diferite state, sub identități false precum Antohe Mihai, Al Shaheen Fereyduon sau Kirsanov Stanislav. De asemenea, șase permise de conducere, patru cărți de identitate, iar Constantin Țuțu avea cinci acte, inclusiv un pașaport. Toate documentele au fost descoperite de autoritățile elene în urma perchezițiilor corporale și a celor efectuate în vila în care se ascundeau cei doi.
Arestați la Atena
În data de 23 iulie, Constantin Țuțu și Vladimir Plahotniuc au fost arestați pentru 40 de zile, decizia fiind dictată de procurorii eleni.
Presa de la Atena a scris că oligarhul a negat acuzațiile, susținând că este o victimă politică.
,,Nu am comis nicio infracțiune. Este o înscenare politică, fiind persecutat pentru pozițiile mele din trecut”, a spus Vladimir Plahotniuc.
Oligarhul a fost arestat în baza unui mandat emis de autoritățile de la Chișinău, iar Constantin Țuțu-în urma unuia emis de cele de la Moscova, acesta din urmă având pe numele său o notificare roșie de urmărire internațională emisă de autoritățile ruse pentru implicare într-o rețea de trafic de droguri.
Și Moscova cere autorităților grecești extrădarea lui Vladimir Plahotniuc către organele de drept din Rusia, argumentând că pe numele acestuia au fost deschise mai multe dosare penale.
Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP) din Republica Moldova, Viorel Cernăuțeanu, afirmă că Vladimir Plahotniuc s-ar fi aflat recent la Moscova, subliniind că cererea de extrădare reprezintă „o formă de a încerca preluarea acestuia de către Federația Rusă și de a-i asigura o protecție a libertății acolo”.
Încătușați înainte de zbor
Atât Plahotniuc, cât și Țuțu au fost reținuți pe un aeroport din Atena. Cei doi au ajuns la aerogară cu un taxi, având puține bagaje și intenționând să zboare spre Dubai. Polițiștii, care îi urmăreau de ceva vreme, i-au reținut în zona destinată zborurilor din afara spațiului Schengen. Ei se ascundeau într-o vilă de lux, situată într-o zonă exclusivistă de pe malul Mării Egee, în sudul Atenei.
Oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc a fost dat în căutare internațională de Interpol la începutul acestui an, decizia fiind luată după ce Chișinăul a solicitat revizuirea refuzului în acest sens din 2020.
Vladimir Plahotniuc, om de afaceri și fost lider al Partidului Democrat din Moldova (PDM), a fost unul dintre cei mai influenți politicieni de la Chișinău în deceniul 2010-2020.
Poreclit „Păpușarul”, Vladimir Plahotniuc a fost acuzat de influență asupra întregii clase politice de la Chișinău. Acesta este fugar din vara anului 2019, atunci când formațiunea pe care o conducea, PDM, a rămas fără putere.