Vremea azi, 4 octombrie. Ploi în mai multe zone din țară. Temperatura maximă va fi de 15°C

Vremea azi, 4 octombrie. Ploi în mai multe zone din țară. Temperatura maximă va fi de 15°C

04-10-2025
|
09:05

Ziua de sâmbătă aduce vreme mult mai bună decât vineri, deși cerul rămâne acoperit în cea mai mare parte a țării și mai vin ceva ploi, în particular în nordul și în nord-estul României.

autor

Temperaturile se mențin sub valorile normale. Pleacă de la 8…9 grade în sudul Banatului și se opresc pe la 19…20 de grade în zona Dobrogei.

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici găsim atmosferă închisă, câțiva stropi de ploaie dimineață și temperaturi în creștere față de vineri. Vântul nu mai pune probleme, iar pe seară și la noapte cerul se degajează treptat. Pe litoral și în Deltă se vor înregistra cele mai ridicate valori din țară, de 19, poate 20 de grade.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei avem o zi mohorâtă și s-ar putea să picure, mai ales în primele ore. Se încălzește și aici, după ce vineri au fost 8…9 grade. Sâmbătă maximele ajung pe la 16…17 grade – dar și acestea sunt valori mai scăzute decât ar fi current.

Temperaturile cresc și în jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina. Vremea rămâne însă rece pentru data din calendar și vor fi cel mult 15 grade pe la amiază. Ploile continuă în această zonă, dar sunt neînsemnate cantitativ. Pe crestele montane mai vin ceva ninsori.

Citește și

persoană pe strada, umbrela, ploaie

Și în nordul Transilvaniei și în Maramureș o să fie înnorat și o să plouă din când în când. Atmosfera se menține rece și în această regiune, iar maximele se opresc pe la 13…14 grade. E posibil să plouă și după lăsarea nopții.

Nici în vestul României nu prea vedem soarele și o să fie mult mai frig decât în mod obișnuit. În sudul Banatului, pe la Reșița, se vor înregistra doar 8…9 grade. O să picure în prima parte a zilei. Noaptea aduce alte ploi în această zonă.

În Transilvania găsim tot vreme închisă, condiții de ploaie slabă, dar și lapoviță sau fulguieli trecătoare pe la munte. Temperaturile cresc față de ziua trecută și ajung pe la 13 grade.

În Oltenia vremea se îndreaptă sâmbătă. Scăpăm de ploi și se încălzește față de vineri, când au fost în jur de 7 grade. Maximele ajung pe la 15 grade. Cerul rămâne acoperit aproape toată ziua.

Norii persistă și în ținuturile sudice și o să mai plouă puțin, în particular dimineața. Temperaturile câștigă vreo 5 grade față de vineri, dar chiar și așa vremea rămâne rece pentru această perioadă.

Vremea în București

În Bucuresți avem o zi mohorâtă, poate câțiva stropi de ploaie și cel mult 14 grade după prânz. Vineri au fost doar 9 grade în zona Capitalei. Norii se risipesc după lăsarea nopții, dar se face mai frig. Temperatura coboară până la 4 grade.

Vremea la munte

La munte găsim tot vreme rece pentru început de Octombrie. E drept că temperaturile mai cresc un pic față de vineri. O să plouă slab în majoritatea masivelor, iar la altitudini de peste 1800 de metri ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:

Sursa: Pro TV

Etichete:

vremea azi,

vremea in Bucuresti,

vremea la munte,

Dată publicare:
04-10-2025 08:55

Articol recomandat de sport.ro

FOTO O poză cât o mie de cuvinte! Cum arată palmele Mihaelei Cambei după ce a cucerit trei medalii la Mondial

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *