Vremea în weekendul 1-2 noiembrie 2025. Mihai Huștiu (ANM): Surpriza la care să se aștepte românii / video
Mihai Huștiu, meteorolog ANM, a spus cum va fi vremea în weekendul 1-2 noiembrie 2025.
În cadrul unui interviu la DC News, alături de jurnalistul Val Vâlcu, Mihai Huștiu, meteorolog în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie, a spus cum va fi vremea în weekend și care va fi „surpriza“ la care ar trebui să se aștepte românii.
„Cum va fi vremea sâmbătă și duminică? Nu poate să fie cald vineri și să ne trezim în weekend cu vreo surpriză?“, a întrebat jurnalistul Val Vâlcu.
„Surpriză ar putea să fie ceața, dar ceața pe care o așteptăm la acest final de săptămână pare să nu persiste prea mult. Ea o să apară în timpul dimineții, sâmbătă și duminică, mai ales pe partea estică a țării, în Dobrogea, Moldova, dar și în sud (Muntenia, Oltenia) și în Transilvania. Aș zice că nu va persista toată ziua, cum sunt în general situațiile în noiembrie, cu ceață persistentă și plafon de nori.
Ceața pe care o așteptăm în acest final de săptămână va fi prezentă în primele ore ale zilei, ca spre amiază vremea să fie frumoasă. Asta ar putea schimba un pic prognoza. Sunt situații când această ceață persistă mai multe ore decât estimăm noi și ne strică prognoza.
Ca ecart de temperatură, atât sâmbătă, cât și duminică, ne așteptăm la valori cuprinse între 14 și 23-24 de grade Celsius, iar cel mai cald va fi în vestul țării, în Banat și Crișana. În sud vor fi 20-22 de grade.
Moldova ar fi excepția, unde ceața ar putea să persiste mai multe ore, iar temperaturile să se oprească undeva la 14 grade Celsius în nordul regiunii, din motive de nebulozitate. Ceața ar putea împedica radiația solară până spre prânz. După amiază și acolo aș zice că se va arăta soarele. Asta ar fi surpriza în weekend“, a precizat Mihai Huștiu.
Mihai Huștiu (ANM), atenționare pentru șoferi, dar și pentru locuitorii din marile orașe
De asemenea, meteorologul din cadrul ANM a atras atenția asupra faptului că inversiunea termică din această perioadă va împiedica dispersia poluării în marile orașe, inclusiv în Capitala României.
„Atenție, vizibilitatea poate fi redusă pe șosele, chiar sub 50 de metri. E un fenomen specific pentru noiembrie. Tot în primele zile ale acestei luni vorbim și de inversiune termică, ce determină apariția ceții și a nebulozității stratiforme, pentru că în nopțile senine de toamnă, atmosfera se răcește, în altitudine rămâne un aer mai cald și apare inversiunea termică.
Practic, la suprafață, aerul este mai rece, iar la înălțime este mai cald. Va fi umezeală mai ridicată în straturile mai joase.
De asemenea, inversiunea termică va împiedica dispersia poluării din marile orașe, cum e și cazul Capitalei. Probabil că poluarea va crește destul de mult, chiar dacă ne bucurăm de vreme frumoasă“, a conchis meteorologul ANM.