Zelenski propune Rusiei noi runde de discuții. „Trebuie relansate negocierile”

Zelenski propune Rusiei noi runde de discuții săptămâna viitoare, în timp ce negocierile de pace rămăseseră în impas după o reuniune fără rezultate în luna iunie.

Volodimir Zelenski/FOTO: Profimedia
Două reuniuni succesive la Istanbul între delegaţiile rusă şi ucraineană nu au dus la niciun progres cu privire la o încetare a focului, părţile convenind doar asupra unor schimburi de prizonieri de război şi de corpuri ale soldaţilor ucişi, scrie Agerpres.
Zelenski a indicat în mesajul său zilnic către ucraineni că secretarul Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare, Rustem Umerov, a „propus o nouă întâlnire cu partea rusă săptămâna viitoare”.
„Trebuie relansate negocierile”, a adăugat el.
Preşedintele ucrainean s-a declarat din nou pregătit să negocieze direct cu omologul său rus Vladimir Putin.
„O întâlnire la cel mai înalt nivel este necesară pentru a asigura cu adevărat pacea”, a spus el.
„Contactele cu partea rusă privind schimburile (de prizonieri) continuă; continuăm să îndeplinim acordurile de la întâlnirea anterioară de la Istanbul. Echipa (noastră) lucrează în prezent la un alt schimb” (de prizonieri), a declarat preşedintele ucrainean pe Telegram, potrivit EFE.
Miercuri, 16 iulie, Kremlinul a cerut miercuri Statelor Unite să exercite presiuni asupra Ucrainei pentru ca aceasta să accepte o a treia rundă de negocieri la Istanbul.
„Principalul lucru îl reprezintă eforturile de mediere ale SUA, ale președintelui Donald Trump și ale echipei sale. S-au făcut multe declarații cu multe cuvinte despre decepție, dar sperăm că, în același timp, să se exercite presiuni asupra părții ucrainene”, a declarat purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, pentru presa rusă.