Ziua decisivă: Demisionează, luni, 10 februarie, Klaus Iohannis din funcția de președinte? Sondajul momentului

Ziua decisivă: Demisionează, luni, 10 februarie, Klaus Iohannis din funcția de președinte? Sondajul momentului

A treia încercare a fost cu noroc pentru ”suveraniștii” României! Din a treia au reușit să respecte regulamentul în vederea depunerii cererii de suspendare din funcție a președintelui Klaus Iohannis. 

Luni, 10 februarie, liderii coaliției sunt puși în fața a două situații. Pe de o parte, conducerea PSD, PNL și UDMR se întâlnește pentru a discuta luni cererea opoziției de suspendare a lui Klaus Iohannis. Pe de altă parte, surse politice vorbesc chiar despre o întâlnire a președintelui Klaus Iohannis cu liderii coaliției. 

”Eu, oricum, peste puține luni, plec. Și ce am făcut este de domeniul trecutului”

Președintele Klaus Iohannis afirma, recent, la Bruxelles, despre discuția cu privire la suspendarea sa din funcție că ”În Constituție scrie foarte clar și îmi spune că trebuie să stau până predau mandatul președintelui nou ales. (…) Eu, oricum, peste puține luni, plec. Și ce am făcut este de domeniul trecutului. Mi le asum şi pe cele bune, şi pe cele rele. Dar acum trebuie să ne pregătim pentru noi alegeri. România trebuie să aleagă un președinte. Şi românii trebuie să înţeleagă că asta este tema pe care trebuie să o discutăm. Nu văd sincer o utilitate în discuții prelungite despre dacă trebuia să stau sau nu trebuia să stau. Nu asta este tema”. 

Președintele Klaus Iohannis se află în fața a trei situații: rămânerea în funcție, suspendarea sau demisia

Suspendarea ne ține în agonie

Despre suspendarea cerută de POT, AUR și SOS, a spus chiar Ilie Bolojan, președintele PNL, că este praf în ochi, fiind, de fapt, o aberație. Dacă se va vota suspendarea din funcția de președinte, ar urma să fie organizat un referendum în vederea suspendării, ca apoi să fie organizate alegerile prezidențiale mult mai târziu, nu în luna mai. Ar fi, de fapt, doar o prelungire a crizei politice în care ne aflăm. ”În varianta în care această cerere ar trece, am avea un referendum de suspendare care s-ar organiza în campania prezidențială. Dacă acel referendum ar trece, ar trebui organizate alegeri după datele stabilite de 4 mai și 18 mai. Este un nonsens instituțional. Nu se pune problema să aperi un om, pe domnul Iohannis. Dar este un nonses, dacă aperi stabilitatea instituțională a țării noastre. Este un joc politic. Președintele are la final de mandat o imagine publică, o cotă scăzută. Atunci e foarte ușor să te urci pe un val popular, să îl critici. Caută să își mobilizeze electoratul, să îl țină în priză pentru alegerile din mai. Este un joc politic. Gândiți-vă că președintele Iohannis mai are maximum o sută de zile de mandat. Nu influențează sub nici o formă lucrurile care se întâmplă” a spus Ilie Bolojan. Vezi aici mai mult

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a afirmat că subiectul efectiv nu-l interesează. 

”Nu eu influențez demisia președintelui, nu i-o cer eu, înainte, când i-o ceream, nu mă dădeați la televizor, acum înțeleg că e de bon ton. Nu i-o cer eu că nici nu mă interesează” a spus premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD. 

ZiarInfo a realizat un sondaj printre cititori, pentru a vedea dacă suspendarea președintelui este un subiect de interes pentru români și dacă ar trebui să fie suspendat președintele sau nu. 

Rezultatele arată că 55% dintre români consideră că președintele ar trebui să plece din funcția pe care ar fi trebuit s-o părăsească din decembrie 2024, dacă ar fi continuat desfășurarea alegerilor prezidențiale, suspendate înainte de al doilea tur. 20% sunt în asentiment cu Marcel Ciolacu, efectiv nu-i interesează subiectul, pe când în jur de 24% consideră că președintele ar trebui să rămână în funcție până la predarea mandatului. 

Conform declarațiilor de pe scena politică și variantelor care există pe masa decidenților, este puțin probabil să existe o demisie sau o suspendare a președintelui, care doar ar destabiliza România și mai mult decât este în momentul de față. 

Situația de față este dată și de o lipsă a reglementării situației excepționale în care ne aflăm.

Articolul 83 din Constituția României prevede că ”Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului. Preşedintele României îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de Preşedintele nou ales”. Deci, cum nu avem un jurământ depus de către președintele nou ales, mandatul președintelui Klaus Iohannis ar fi justificat. Dar aceeași Constituție prevede că mandatul este de 5 ani, împliniți, pentru președinte, în decembrie. În același timp, articolul numit prevede că mandatul poate fi prelungit în caz de război sau catastrofă. 

În caz de demisie, Guvernul trebuie să organizeze alegerile prezidențiale în termen de trei luni, iar, în caz de suspendare, în 30 de zile va fi organizat un referendum de demitere, ca apoi, dacă va fi demis președintele, să fie organizate alegeri prezidențiale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți ZiarInfo și pe Google News

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *