Beijingul se prezintă drept noul garant al comerțului global. China își exportă nu doar bunurile, ci și deflația

Pe când Washingtonul își declara, din nou, triumful în bătălia taxelor vamale, la Beijing se trasau deja liniile unei alte narațiuni: aceea a unei Chine responsabile, care își asumă rolul de garant al stabilității comerciale globale.

În aceeași zi în care SUA și China finalizau o înțelegere-cadru pentru a mai atenua conflictul tarifar ce durează de ani de zile, premierul Li Qiang își făcea intrarea la Forumul Economic Mondial de la Dalian, cunoscut și ca „Davosul de vară”, cu un mesaj clar: într-o lume în derivă, China rămâne ancora, scrie Washington Post.

„Nicio țară nu poate prospera în izolare”, a spus Li, într-un discurs în care a invocat criza financiară din 2008 ca reper al neliniștii globale actuale. „China e pregătită să contribuie cu tot ce poate pentru a ajuta economia mondială să depășească dificultățile.”

În paralel, de partea cealaltă a globului, secretarul american pentru Comerț anunța cu o notă de satisfacție că s-a semnat o înțelegere menită să grăbească aprobările chineze pentru exporturi de minerale rare către SUA. Un acord care, în stilul deja consacrat de administrația Trump, a fost prezentat mai întâi public, apoi confirmat parțial și cu rezerve de partea chineză.

Dacă „Ziua Eliberării” a tarifelor – așa cum o numea cu emfază președintele american – a fost mai mult o pauză decât o victorie definitivă, Beijingul a profitat de acest interval pentru a-și consolida poziția. A reluat dialogul cu parteneri tradiționali ai SUA – Australia, Japonia, UE – și a început să se vândă, cu succes în anumite cercuri, drept un bastion al ordinii comerciale globale.

Li Qiang a încercat să răspundă și la temerile crescânde privind o potențială „exportare” a crizei interne chineze, în special prin supraproducție și dumping industrial. Mesajul său a fost unul de calm: China vrea să devină o „superputere a consumului” intern, cu accent pe tehnologii verzi și inovație industrială.

Problemele structurale ale economiei chineze nu pot fi ascunse

Mesajele oficiale sunt atent calibrate, dar problemele structurale ale economiei chineze nu pot fi ascunse sub covorul unui discurs festiv. După cum observa profesorul Eswar Prasad de la Universitatea Cornell, între ceea ce produc fabricile chineze și ceea ce cere piața internă e o prăpastie considerabilă – una care riscă să se reverse asupra restului lumii.

Și nu doar teoretic. În ultimele luni, Brazilia, Thailanda și chiar aliatul Moscova au ridicat noi bariere comerciale împotriva importurilor din China, semn că temerile privind un nou val de produse ieftine made in China sunt cât se poate de reale.

În paralel, Beijingul încearcă, cu rezultate inegale, să stimuleze consumul intern. Campanii precum festivalul „618”, sărbătoare a reducerilor și aniversarea JD.com, au contribuit temporar la creștere. Dar politicile fiscale rămân tensionate: mai multe guverne locale au suspendat subvențiile pentru electrocasnice, semn că bugetele sunt pe avarie.

În culise, analiștii și consilierii guvernamentali recunosc: China își exportă nu doar bunurile, ci și deflația. Reducerile de prețuri în lanț – de la automobile electrice la electronice – sunt o consecință directă a supracapacității industriale. Și chiar dacă oficialii intervin – cum a fost în cazul războiului prețurilor declanșat de BYD – problemele de fond rămân.

Acordurile cu SUA, fie ele și provizorii, oferă Beijingului un răgaz. Dar nu pentru a ceda, ci pentru a reforma – în propriul ritm și în propriul interes. De altfel, negocierile reluate recent între Xi Jinping și Donald Trump – cu etape la Geneva și Londra – sunt doar începutul unui proces ce promite să dureze ani. Iar Beijingul știe bine că, în acest război al nervilor, timpul e de partea celui care nu se grăbește.

Pentru moment, China joacă rolul actorului rațional, cu un discurs de stabilitate și multilateralism. Dar sub această mască se ascunde o strategie clară: să transforme vulnerabilitatea în oportunitate și să capitalizeze pe haosul indus de politicile imprevizibile de la Washington.

Așa cum observa cu realism Zongyuan Zoe Liu, expert în economie globală, „cel mai mare pericol pentru China nu este războiul tarifelor, ci propriii săi demoni economici”. Iar miza nu e doar comerțul, ci și capacitatea unei puteri autoritare de a-și rescrie povestea într-o lume tot mai lipsită de repere, notează WP.