LS – artizan și șef absolut al corupției din justiție? (I)

Pe 1.08.2025, la palatul Cotroceni a avut loc o întâlnire, deloc mediatizată, între cei care ar fi
trebuit să fie reprezentanții executivului, respectiv ai sistemului judiciar, sub competenta
mediere a excelenței sale, președintele României.

NOU

Pe 1.08.2025, la palatul Cotroceni a avut loc o întâlnire, deloc mediatizată, între cei care ar fi
trebuit să fie reprezentanții executivului, respectiv ai sistemului judiciar, sub competenta
mediere a excelenței sale, președintele României. Din partea guvernului au participat
premierul Bolojan și ministrul justiției, din partea sistemului judiciar Lia Savonea, una
dintre cele două președinte ale ÎCCJ, respectiv președinta Costache (celebră pentru interviul
de la Digi24) și vicepreședintele CSM, acesta din urmă fiind singurul procuror prezent.
Interesantă a fost lipsa convocării (sau a prezenței) procurorului general al PICCJ, Alex
Florența. Întâlnirea a fost oarecum tensionată, iar rezultatele au fost zero.

Nici una dintre instituțiile reprezentate nu a trimis spre presă vreun comunicat despre
subiectele de discuții sau despre vreun rezultat pozitiv, cum ar fi fost deblocarea dialogului
dintre magistrați și executiv.

Importantă, însă, și neobservată nici măcar de presa „liberă”, a fost prezența Liei Savonea la
discuții, ca președinte al ÎCCJ. La acel moment, decretul de pensionare al Corinei Corbu nu
fusese semnat, deci președintele ar fi putut să o cheme pe aceasta la discuții. În urmă cu
câteva săptămâni, președintele a chemat-o pe Savonea la Cotroceni, încercând să o convingă
să renunțe la candidatura pentru președinția Înaltei Curți de Casație și Justiție. Invocând
„drepturile ei constituționale”, Savonea i-a dat flit lui Nicușor și și-a continuat cursa solitară
spre funcția dorită, cursă pe care o începuse din 2017. Lia Savonea – Nicușor Dan 1-0.
Invitând-o pe Savonea la discuții, desi putea să evite și să-i arate acest lucru, președintele a
arătat că este diletant și lipsit de orientare. Indiferent despre ce a vorbit sau ce ar fi aranjat
acolo, Savonea a câștigat. Lia Savonea – Nicușor Dan 2-0.

Dar să o luăm metodic, din istoria recentă. În urmă cu 10 ani, Lia Savonea era președinta
Curții de Apel București, cea mai mare și, mai ales, cea mai importantă curte de apel din
România. La acel moment, a fost printre cei care nu suportau DNA-ul Codruței Kovesi, dar
nu verbaliza asta decât printre cei apropiați. Doar că Lia nu a fost întotdeauna așa. Era chiar
o parte din lupta anticorupție, semnând cu larghețe mandate de interceptare a celor care
ulterior i-au devenit clienți. Lucrurile s-au rupt atunci când procurorii anticorupție au
început să-l verifice pe discretul soț al doamnei Savonea, dezvoltatorul imobiliar cu relații la
cel mai înalt nivel în județul Ilfov. Și, cum procurorii anticorupție nu erau întotdeauna cei
mai competenți, dosarul acestuia s-a fracturat, cu consecința transformării radicale a
doamnei judecător. Care și-a dat seama ce fragil e echilibrul când te poziționezi greșit.

În consecință, a luat decizia de a candida la Consiliul Superior al Magistraturii din partea
curților de apel, câștigând un mandat puțin muncit, lucru care este destul de facil pentru
oricine candidează din partea instanțelor sau parchetelor din București.

Deloc întâmplător, începutul mandatului Liei Savonea a fost contemporan cu începutul mandatului echipei Dragnea-Iordache și compania. De altfel, prietenia dintre Savonea și Iordache a rezistat
vicisitudinilor și există și azi, ea susținându-l acrib pe „altă întrebare” pentru un loc la
Curtea Constituțională, loc care a fost câștigat de mult mai relaționatul Busiuc.
Savonea a fost cel mai important instrument de care s-a folosit partidul lui Dragnea în
perioada atacurilor la democrație inițiate de echipa acestuia. De ce cea mai importantă?
Pentru că a dat dovadă de maxima eficiență fără să apară vreodată public. Țesăturile
magistrale pe care le-a urzit în acea perioadă nu doar că au fost extrem de abile, dar a și
manipulat atenția publicului spre alte persoane care, de altfel, au fost mai mult decât fericite
să apară câteva zeci de secunde pe la televiziunile de știri: Dana Gârbovan, Andreea Ciucă,
Elena Iordache, toate „șefe” de asociații de magistrați care au făcut posibilă legitimarea
demersurilor dezastruoase din perioada respectivă.

Savonea a fost cea care, în cele din urmă, a angajat întreaga secție de judecători a CSM în
demersuri contrare intereselor magistraturii (cu două excepții), angajându-l pe avocatul
Radu Chiriță de la Cluj-Napoca să reprezinte CSM-ul în litigiul inițiat de magistrații români
împotriva modificărilor legislative care măcinau ceea ce rămăsese din justiție la acel
moment.

Savonea a fost cea care, aleasă președinte al CSM în anul 2019, realizând importanța
funcției, precum și perspectivele excepționale pe care I le oferea ca persoană, a început să
urzească un plan care ar fi trebuit să se finalizeze cu accederea sa în funcția de președinte al
Înaltei Curți de Casație și Justiție. Ca parteneri pentru acest plan și-a ales persoane din toate
zonele de autoritate din România – colegi din secția de judecători, colegi de la Curtea de
Apel București, politicieni din zona de putere, în special de la PSD, ALDE și UDMR, a
serviciilor de informații, dar și avocatură și mediul de afaceri cu influențe în politică.

Planul Liei Savonea a presupus un proiect în 3 pași: alegerea noii secții de judecători (și a
celei de procurori, dacă era posibil) dintre oameni care îi erau fideli, manipularea unor
hotărâri judecătorești față de clienți ai regimului politic pentru a dovedi că este capabilă de
a oferi livrabile și modificarea legislației astfel încât să poată acționa legal în demersurile
ulterioare pe care le-a gândit cu o meticulozitate impresionantă.

Anul 2019 a fost și cel în care a demarat demersuri pentru alegerea noii secții de judecători,
cea care urma să înceapă mandatul în anul 2023! Se știe că măsurile bune trebuie luate din
timp, iar omul gospodar își face iarna car.


Vom continua.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *