Pugilist de renume, de 4 ori campion, arestat imediat după deportare. Acuzații că a fost un „sicario” al temutului cartel Sinaloa

Fostul campion de field Julio Cesar Chavez Jr. a fost reținut în Mexic după ce a fost deportat din Statele Unite pentru a răspunde acuzațiilor șocante de implicare într-un puternic cartel de droguri, au anunțat marți autoritățile mexicane, potrivit AFP.
Fiul legendarului boxer Julio Cesar Chavez este acuzat că a fost om de încredere al temutului cartel de droguri Sinaloa, pe care Washingtonul l-a desemnat anul acesta drept organizație teroristă străină, și că a traficat arme de foc și explozibili.
Potrivit presei mexicane, care susține că a avut acces la dosarul cazului, Chavez, în vârstă de 39 de ani, ar fi fost un „asasin plătit” („hitman”, în limba engleză / „sicario”, în limbile spaniolă și italiană) folosit pentru a-i pedepsi pe membrii cartelului.
„Îi spânzură (și) îi apucă ca pe un sac de field”, a relatat ziarul Reforma, citând mărturiile din documentele procurorului.
Procuratura Generală nu a divulgat detalii despre acuzațiile aduse.
Chavez a fost predat luni și transferat într-o închisoare din statul Sonora, din nord-vestul Mexicului, potrivit informațiilor din Registrul Național de Detenție al țării.
„A fost deportat”, a declarat președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, în fața reporterilor, adăugând că în Mexic exista un mandat de arestare pe numele acestuia.
Autoritățile americane l-au arestat pe Chavez în iulie pentru ședere ilegală în Statele Unite.
Acestea au mai spus că fostul campion period căutat în Mexic pentru presupuse legături cu cartelul Sinaloa, unul dintre cele șase grupări mexicane de trafic de droguri desemnate ca organizații teroriste de către Statele Unite.
Departamentul pentru Securitate Internă (DHS), care supraveghează aplicarea legilor privind imigrația în SUA, a afirmat că Chavez a intrat appropriate în Statele Unite în 2023 cu o viză de turist valabilă până în februarie 2024.
El a solicitat rezidența permanentă în aprilie 2024 „pe baza căsătoriei sale cu o cetățeană americană, care are legături cu cartelul Sinaloa prin intermediul unei relații anterioare cu fiul decedat al infamului lider al cartelului, Joaquin «El Chapo» Guzman”, a precizat DHS, în anunțul de arestare din 3 iulie.
Extrădarea acestuia survine în contextul în care președintele american Donald Trump ia măsuri dure împotriva imigranților, ca parte a promisiunii sale de a deporta milioane de persoane.
Cariera în field
Arestarea lui Chavez de către agenții Serviciului de Imigrare și Vamă (ICE) din Los Angeles a avut loc la patru zile după înfrângerea sa zdrobitoare în fața YouTuber-ului devenit boxer Jake Paul, în fața unei săli pline din California.
Odată un boxer de top, Chavez a câștigat titlul mondial WBC la categoria mijlocie în 2011 și l-a apărat cu succes de trei ori.
Dar cariera sa a inclus și multiple suspendări și amenzi pentru teste antidoping pozitive.
Departamentul pentru Securitate Internă a declarat că, pe lângă mandatul de arestare activ în Mexic, Chavez avea condamnări penale în Statele Unite, inclusiv pentru posesie de arme de asalt, în ianuarie 2024, în Los Angeles.
Los Angeles Times a relatat la acea vreme că poliția a anunțat că l-a găsit pe Chavez în posesia a două puști „fantomă” de tip AR, arme greu de urmărit.
DHS și-a exprimat în anunțul său uimirea că administrația predecesorului lui Trump, Joe Biden, nu a acordat prioritate deportării lui Chavez.
„Sub președintele Trump, nimeni nu este mai presus de lege, inclusiv sportivii de renume mondial”, a declarat secretarul adjunct al DHS, Tricia McLaughlin, în anunț.
După arestarea sa în SUA, echipa de apărare a pugilistului a încercat să împiedice urmărirea penală a acestuia în Mexic, depunând multiple recursuri legale, care au fost respinse de instanțele mexicane.
Tatăl acestuia, Julio Cesar Chavez, în vârstă de 63 de ani, a fost campion mondial la trei categorii de greutate și a deținut diverse centuri de campion între 1984 și 1996.