De la Kiev la coridorul Suwalki, Europa resuscitează un scut defensiv infailibil împotriva Rusiei

În februarie 2022, imaginile cu tancurile Moscovei împotmolite în noroi au făcut înconjurul lumii. Ideea inspirată a lui Oleksandr Dmitriev, un consultant în materie de apărare, să arunce în aer un baraj, pentru a inunda bazinul răului Irpin și a opri înaintarea trupelor ruse, a funcționat.

„În principiu, a oprit atacul rusesc dinspre nord”, a spus el.

Trei ani mai târziu, acest act de disperare inspiră țările de pe flancul estic al NATO să ia în considerare restaurarea propriilor mlaștini -răspunzând simultan unor priorități ce concurează pentru atenție și finanțare: apărarea și clima. 

Mlaștinile bogate în turbă captează dioxidul de carbon, care încălzește planeta, la fel de eficient precum scufundă tancurile inamice. 

Totuși, jumătate din mlaștinile din țările UE sunt drenate de apă pentru a crea terenuri cultivabile.

Unele guverne europene se întreabă acum dacă revitalizarea mlaștinilor sunt răspunsul mai multor probleme presante. Finlanda și Polonia au declarat pentru POLITICO că explorează activ ideea ca măsură multifuncțională pentru a-și apăra granițele și a combate schimbările climatice. 

Proiectul masiv de fortificare a frontierei supranumit „Scutul Estic al Poloniei”, în valoare de 10 miliarde de zloți (2,3 miliarde de euro), lansat anul trecut, „asigură protecția mediului, inclusiv prin… formarea de turbării și împădurirea zonelor de frontieră”, a declarat ministerul apărării într-un comunicat. 

În starea lor originală, mlaștinile sunt acoperite cu mușchi delicați care nu se pot descompune complet în habitatele lor umede și se transformă treptat într-un sol moale, bogat în carbon, cunoscut sub numele de turbă. 

Deși acoperă doar 3% din planetă, turbăriile absorb o treime din carbonul lumii – dublul cantității stocate de păduri. 

Totuși, odată drenate, mlaștinile încep să elibereze carbonul stocat, alimentând încălzirea globală. 

Mlaștină în Estonia FOTO SHUTTERSTOCK

Aproximativ 12% din turbăriile din întreaga lume sunt degradate, producând 4% din poluarea care duce la încălzirea planetei. 

În Europa, unde mlaștinile au fost mult timp considerate terenuri neproductive, situația este  dramatică: jumătate din turbăriile din UE sunt degradate, în mare parte din cauza drenajului în scopuri agricole.

Diverse proiecte de restaurare a turbăriilor sunt în curs de desfășurare, repararea mlaștinilor câștigând avânt în cadrul noii Legi a UE privind restaurarea naturii, care impune țărilor să revitalizeze 30% din turbăriile degradate până în 2030 și 50% până în 2050. 

Cele 27 de guverne ale blocului comunitar au acum termen până în septembrie 2026 pentru a elabora planuri privind modul în care intenționează să îndeplinească aceste obiective. 

Pe flancul estic al NATO, restaurarea mlaștinilor ar fi o măsură relativ ieftină și simplă pentru a atinge simultan obiectivele UE privind protejarea naturii și obiectivele de apărare, susțin oamenii de știință.

„Este cu siguranță realizabil”, a declarat Aveliina Helm, profesoară de ecologie a restaurării la Universitatea din Tartu, care până de curând a consiliat guvernul Estoniei cu privire la strategia UE de refacere a naturii.

Centura de turbării a NATO 

Majoritatea turbăriilor din UE să fie concentrate la granița NATO cu Rusia și Belarus, aliată a Kremlinului, întinzându-se din Arctica finlandeză prin statele baltice, trecând de Coridorul Suwałki al Lituaniei, greu de apărat, și până în estul Poloniei. 

Când este umplut cu apă, acest teren reprezintă o capcană periculoasă pentru camioanele și tancurile militare

 Într-un exemplu tragic de la începutul acestui an, patru soldați americani staționați în Lituania au murit după ce intrat cu vehiculul lor blindat M88 Hercules de 63 de tone într-o mlaștină. 

Și când armatele nu pot traversa terenuri deschise și îmbivate, sunt forțate să se deplaseze în zone mai ușor de apărat, așa cum a aflat Rusia când Dmitriev și soldații ucraineni au aruncat în aer barajul de la nord de Kiev în februarie 2022. 

Mlaștinile periculoase de la nord de Kiev au reprezentat o provocare formidabilă pentru armatele din ambele războaie mondiale. 

Reumplerea strategică a turbăriilor drenate pentru a preîntâmpina un atac inamic ar fi însă o noutate. Și este o idee care începe să câștige teren – printre ecologiști, strategi de apărare și politicieni. 

Pauli Aalto-Setälä, parlamentar din partea Partidului Coaliției Naționale, aflat la guvernare în Finlanda, a depus anul trecut o moțiune prin care solicita guvernului să restaureze turbăriile pentru a-și securiza granițele și a combate schimbările climatice. 

„În Finlanda, de-a lungul istoriei ne-am folosit natura dintr-un unghi defensiv”, a spus Aalto-Setälä, care deține gradul de maior și a fost antrenat ca ofițer de tancuri în timpul serviciului militar. „Mi-am dat seama că, în special la granița de est, există o mulțime de zone excelente – pentru climă, dar și pentru a face trecerea cât mai dificilă posibil.” 

Ministerele finlandeze ale apărării și mediului vor începe discuțiile în toamnă despre lansarea unui proiect pilot de refacere a mlaștinilor, potrivit lui Haaranen, care va conduce grupul de lucru. „Personal, sunt foarte entuziasmat de acest lucru.”

Polonia, în frunte

Discuțiile privind restaurarea defensivă a naturii avansează cel mai rapid în Polonia — chiar dacă Varșovia este de obicei reticentă în a intensifica acțiunile climatice. 

„Odată ce vorbești despre securitate, toată lumea ascultă acum în Polonia”, a spus Wiktoria Jędroszkowiak, o activistă poloneză care a contribuit la inițierea protestelor climatice „Fridays for Future” din țară. „Iar turbăriile și pădurile noastre seculare sunt locuri care vor fi foarte importante pentru apărarea noastră odată ce războiul va ajunge și în Polonia.”

După ani de campanii, problema a ajuns acum la nivel guvernamental la Varșovia, existând discuții în desfășurare între oamenii de știință și ministerele apărării și mediului din Polonia.

„Ceea ce își dorește ministerul apărării este să recupereze cât mai multe zone umede de-a lungul frontierei de est”, spune Wiktor Kotowski, ecologist și membru al consiliului consultativ al guvernului polonez pentru conservarea naturii. â

Cezary Tomczyk, secretar de stat în cadrul Ministerului Apărării din Polonia, este de aceeași părere. „Obiectivele noastre se aliniază”, a spus el. „Pentru noi, natura este un aliat și vrem să o folosim.” 

Mai puțin entuziasm în țările baltice

Ministerul Apărării din Estonia și forțele armate din Letonia au declarat că noile planuri ale Liniei de Apărare Baltică, de fortificare a granițelor celor trei țări, vor utiliza obstacole naturale, inclusiv mlaștini, dar nu vor presupune restaurarea turbăriilor. 

Totuși, oamenii de știință văd un potențial imens, având în vedere că turbăriile acoperă 10% din zona Baltică. 

Turbăriile sănătoase servesc drept refugii pentru fauna sălbatică: broaștele, melcii, libelulele și speciile specializate de plante prosperă în condițiile austere ale mlaștinilor.. De asemenea, acestea acționează ca bariere împotriva secetei și a incendiilor de vegetație, sporind rezistența Europei la schimbările climatice. 

Atâta timp cât terenul nu este complet drenat, „durează unul sau doi ani și zona umedă este plină de apă”, a spus Kotowski, ecologistul polonez. „Restaurarea este un proces dificil din punct de vedere ecologic, dar pentru reținerea apei, pentru oprirea emisiilor și pentru dificultatea traversării – deci în scopuri defensive – este destul de simplă și rapidă.” 

„În prezent, este nevoie de cinci ani pentru a obține aprobarea pentru reumidificarea turbăriilor, iar uneori poate dura 10 ani”, a declarat Franziska Tanneberger, directoarea Centrului pentru turbării Greifswald din Germania, un institut european de cercetare a turbăriilor. „În ceea ce privește activitățile militare, există o anumită prioritizare. Nu poți aștepta 10 ani dacă avem nevoie de ele pentru apărare.” 

Nu este o idee bună pentru toate țările

Argumentul „turbării în scop de apărare” nu funcționează pentru toate țările. În Germania, unde peste 90% din turbării sunt drenate, Bundeswehr a părut reticent când a fost întrebat despre această idee. 

„Reumidificarea zonelor umede poate fi atât avantajoasă, cât și dezavantajoasă pentru propriile operațiuni [NATO]”, în funcție de fiecare țară în parte, a declarat un purtător de cuvânt al biroului pentru infrastructură și mediu al Bundeswehr. 

Trupele NATO ar trebui să treacă prin Germania în cazul unui atac rusesc în est, iar mlaștinile restricționează mișcările militare. Totuși, „ideea de a crește valoarea obstacolelor terenului prin provocarea de inundații și înmlăștiniri… a fost folosită în război o perioadă foarte lungă de timp și este încă o opțiune viabilă astăzi”, a declarat purtătorul de cuvânt.

O barieră naturală împotriva Rusiei

Oamenii de știință recunosc rapid că o abordare bazată pe mlaștini în scop de securitate nu poate rezolva totul.

„Desigur, avem nevoie în continuare de apărarea tradițională. Aceasta nu este menită să o înlocuiască”, a spus Tanneberger,d irectoarea Centrului pentru turbării Greifswald din Germania, un institut european de cercetare a turbăriilor, care consiliază și o companie care a elaborat recent o propunere detaliată pentru restaurarea turbăriilor în scop de apărare.

Mlaștinile nu pot opri dronele sau doborî rachetele, iar războiul dăunează atât naturii, cât și eforturilor de conservare. 

Și în Ucraina, inundațiile bazinului Irpin au fost distructive din punct de vedere economic și ecologic.

Printre observatorii externi a existat inițial entuziasm cu privire la perspectiva unui nou paradis natural. Însă sătenii din regiune și-au pierdut pământurile și casele, iar afluxul de apă a avut un efect negativ asupra speciilor locale, care nu au avut timp să se adapteze la schimbarea bruscă.

„Da, a oprit invazia Kievului, iar acest lucru era extrem de necesar, așa că nu există nicio critică aici. Dar a dus la daune mediului”, a spus Helm, ecologistul estonian.

Spre deosebire de Ucraina, guvernele UE au șansa de a restaura turbăriile cu grijă, ținând cont de nevoile naturii, ale fermierilor și ale armatelor.

„Poate că e mai bine să ne gândim la viitor în loc să fim forțați să acționăm în grabă”, a spus ea. „Avem această oportunitate. Ucraina nu a avut-o.”