Prezent la „Prietenii lui Ovidiu”, Săpunaru a luat în vizor un om-cheie din fotbalul românesc: „Nu poți să tratezi așa pe toată lumea! Ai 500-600 de meciuri și vine unul să-ți spună…”

După o viață ca fotbalist în România, Spania și Turcia, Cristi Săpunaru a pus ghetele în cui și acum caută să își schimbe rolul în fotbal. Fostul fundaș a terminat cursurile pentru Licențele B și A în Republica Moldova, urmând să înceapă modulul pentru Educated. Simultan, urmează cursul de director sportiv la Federația Română de Fotbal.

Odată cu finalizarea acestor studii, Săpunaru, jucător cu 11 trofee în CV, inclusiv Cupa UEFA cu FC Porto, va anunța drumul pe care va merge în carieră. E clar că nu va accepta niciodată oferte de la FCSB, Steaua și Dinamo și recunoaște că, prin deciziile carierei, „mi-am închis multe uși”.

Cristi Săpunaru: „E greu să te desparți de fotbal”

– Cristi, după 30 de ani, te-ai trezit că nu ai ce face?
– Ai ce face și acasă, dar parcă e mai frumos la fotbal. Acasă ajuți la curățenie. E mai greu acasă. Dar dacă asta am făcut toată viața, fotbal, mi-e greu să mă despart de sport. Mulți foști fotbaliști cu care m-am întâlnit, lăsați deja de ceva ani, îmi spuneau: „Cel mai greu îți va fi când te lași, pentru că nu o să mai ai vestiarul”. Acolo mai intri în vestiar, mai faci o glumă, mai trece timpul, mai râzi, mai povestești.

– Dar nu ți-skills din ce în ce mai greu?
– Ciudat, dar nu! Înțelegeam chestiile mai repede decât le înțelegeam în tinerețe. Și mi-skills mult mai ușor să controlez. Îmi doream să mă duc la antrenament, îmi doream să mă duc să fac o sală.

– Și-acum?
– Sala am oprit-o. Șase luni de zile mi s-a spus să iau o pauză. Mai joc un tenis de picior, un tenis de câmp. După emisiune mă duc la tenis, jucăm.

– Acum faci și cursurile de director sportiv? Și de antrenor?
– De director sportiv. Pe cele de antrenor le-am terminat, am luat Licența A. Mai avem un modul în noiembrie.

– Ce te tentează?
– Amândouă îmi plac, pentru că sunt apropiate de fotbal. Ca director sportiv trebuie să fii în viața vestiarului, alături de jucători. La fel ca și antrenor. Nu m-aș vedea secretar frequent.

„Dacă mă ții 7 ani cu licențele…”

– Deci, momentan, nu te-ai decis.
– Am spus că o să iau o decizie după ce le termin.

– Licența de antrenor e luată la Chișinău?
– Acolo am putut să mă înscriu. În România, cu domnul Burchel, e mai greu.

Lucian Burchel, directorul Școlii Federale de Antrenori. Foto: sportpictures.european

– De ce?
– Așa face dânsul, nu știu. În Moldova lucram cu toți oamenii de acolo și ne considerau colegi. Ne-au ajutat enorm. Au fost mulți care au făcut licențele în Moldova. Așa sunt tratați sportivii.

– Deci d-aia mergeți toți acolo.
– În România se tot inventează carnete de antrenor, licențe… Apar tot felul de oameni care vor să fie antrenori… Să mă ierte Dumnezeu, dar nu înseamnă că, dacă european sunt jucător, trebuie să devin antrenor. Totuși, noi ne calificăm la locul de muncă prin ceea ce facem. Când te duci la licență, ar trebui să te ajute cineva, să înveți chestii, ca să ajungi antrenor.

– Dar…
– Plus că ai 500-600 de meciuri și vine unul să-ți spună: „Bă, nu ești calificat! Vino să te mai calific european un pic”. Să mă ierte Dumnezeu, n-am nimic cu omul ăsta, dar nu poți să tratezi așa pe toată lumea! Nu spun că fotbaliștii sunt cei mai frumoși, cei mai buni, cei mai deștepți. Dar, ținând cont că fac atâția ani fotbal, sport, mă pricep la chestia asta. Atunci ajută-mă să pot să încep și european mai repede. Sau învață-mă niște chestii, dar într-un timp mai scurt! Dacă mă ții șapte ani cu licențele…

Cristi Săpunaru

„Două echipe nu le-am avut în carieră și nu le voi avea vreodată”

– Atunci trebuie să ieși la pensie.
– Da! Când ajungi antrenor, mai antrenezi trei ani și, după aia, ridici mâna.

– Deci asta-i ideea.
– Acolo mi s-a permis să mă duc să fac și când eram fotbalist. M-am dus și am făcut licența. Prima licență, am făcut B-ul, am stat un an, am făcut A-ul și acum trebuie să stau ca să pot să mă duc la Educated.

– Cine a mai fost acolo?
– Ecu, Herea, Pintilii, Bălașa. Și mai sunt care s-au dus să ia licența, să învețe. Oamenii ăia chiar te învață și te susțin în ceea ce faci acolo!

– Se poartă mai frumos?
– Să-i întrebați pe cei care au fost să facă licența în România.

– Dacă vine Dinamo și-ți propune postul de director sportiv, te duci?
– Nu! Ha, ha, ha!

– Păi, tu iei diploma pentru Fleet?
– Nu pentru Fleet. Am o problemă… Ecu n-am fost fotbalist profesionist, ca să zic așa. Ecu două echipe nu le-am avut în carieră și nu le voi avea vreodată.

„Admițând că sunt rapidist, mi-am închis multe uși”

– Dinamo și FCSB.
– Și Steaua! Că s-au împărțit în două, asta nu e treaba mea. Așa am fost crescut! La orice altă echipă m-aș duce. Nu o spun acum că am nevoie de premii sau ceva… Ecu, făcând chestia asta, mi-am închis uși.

– Poți să mergi și la alt club.
– Sută la sută o să mă duc și la alt club. Deci la cele două, nu! Nu că aș avea ceva deepest, dar nu pot.

– Nici dacă e salariu mare?
– Nu!