Crina Pintea, ieșire nervoasă: „Vă opriți sau vă opresc eu!”. Handbalista lui CSM București a vrut să se ridice de pe scaun din cauza unui jurnalist
CSM București nu s-a putut impune în semifinala Ligii Campionilor, scor final 27-32 în confruntarea directă cu Metz. Româncele parcă nu s-au regăsit pe teren, iar tensiunea a ajuns la cote maxime, mai ales la conferința de presă de după eșecul încasat.

Crina Pintea și Bojana Popovic Foto/Captură Digi
În spatele microfoanelor au stat câte doi reprezentanți din fiecare tabăra. Antrenoarea Bojana Popovic și handbalista Crina Pintea au luat parte la conferința de presă, alături de antrenorul rivalelor, Emmanuel Mayonnade și Tyra Axner.
După un schimb de replici modeste, conversația a luat o întorsătură surprinzătoare. Un jurnalist român a enervat-o pe nervi pe handbalista Crina Pintea, pivotul lui CSM București răbufnind în fața tuturor ziariștilor.
„Ai avut o răbufnire, antrenoarea s-a grăbit să te calmeze, la urechea stângă, la urechea dreaptă. Acum stai la doi metri de ea. Ce s-a întâmplat azi? Ați pierdut campionatul, ați pierdut Cupa, azi ați pierdut. Sunt probleme financiare sau ce se întâmplă? Ați jucat slab!”, a fost întrebarea jurnalistului, adresată într-un context deja tensionat.
„Puteți să vă opriți? Sau vă opresc eu! Deci, dacă căutați scandal, nu suntem aici pentru asta. Iar dacă am ceva de zis, o să vorbesc doar eu cu ea. Nu, nu a vrut să mă calmeze pentru nimic. Îmi doream foarte tare să reușim. M-am săturat de toate lucrurile astea! Ar fi bine să vedeți lucrurile frumoase care s-au întâmplat și să nu mai căutați scandal! Asta e rugămintea mea!”, a răbufnit Crina Pintea.
Jurnalistul a continuat
„Credeți că având asemenea rezultate Primăria va continua finanțarea?”, a mai întrebat acesta.
„Credeți că asta e o întrebare pentru mine? Eu acum am ieșit de la meci. Nu are nicio legătură cu ce se întâmplă pe teren. Scandal, da. Asta caută!”, a încheiat, subit, Crina Pintea.
Spre finalul conferinței de presă, jurnalistul care a adresat întrebările amintite mai sus a fost avertizat și gonit de la masa presei de către alți reprezentanți media: „Nu mai ai ce căuta aici. Ce acreditare ai tu? Faci de râs toți jurnaliștii care sunt aici. Ce sunt întrebările alea, mă? Tu nu mai ai ce căuta aici!”.