Cântărețul și actorul Patrick Bruel a fost pus sub acuzare pentru viol și agresiune sexuală. Artistul, plasat sub control judiciar
Reținut luni, celebrul cântăreț și actor francez Patrick Bruel a fost pus sub acuzare pentru viol și agresiune sexuală, însă a fost eliberat sub supraveghere judiciară, evitând arestarea preventivă solicitată de procurori, potrivit unui comunicat al Tribunalului din Nanterre.

Patrick Bruel. FOTO captura YouTube Patrick Bruel
Artistul, în vârstă de 67 de ani, este vizat în patru dosare distincte, care includ acuzații de viol și tentativă de viol, dar și fapte de agresiune și hărțuire sexuală, comise în diferite perioade și locații din Franța și din străinătate, potrivit AFP, citată de News.ro.
În paralel, Patrick Bruel are statut de martor asistat în alte patru cauze similare, iar într-un alt dosar, mai vechi, faptele au fost clasate ca urmare a prescripției.
Măsuri impuse de instanță
Judecătorii au decis plasarea artistului sub control judiciar, impunându-i mai multe restricții. Printre acestea se numără interdicția de a părăsi Franța, de a lua legătura cu presupusele victime sau de a se apropia de acestea. Totodată, i-a fost interzis accesul în saloane de masaj.
În plus, Patrick Bruel trebuie să urmeze un tratament psihologic și să plătească o cauțiune de 500.000 de euro.
Decizia a fost luată după ce procurorii au cerut, fără succes, plasarea în arest preventiv.
Cântărețul fusese reținut anterior pentru 48 de ore, timp în care a fost audiat de poliția judiciară din Paris.
Reacții din partea avocaților
Avocații artistului au transmis anterior că acesta s-a pus la dispoziția justiției pentru a răspunde acuzațiilor, însă nu au făcut declarații după decizia de plasare sub control judiciar.
Reprezentanții legali ai unor dintre presupusele victime consideră decizia un pas important. O avocată a declarat pentru AFP că procedura reprezintă „o primă victorie” pentru femeile care au depus plângeri.
Alți apărători ai reclamanților au criticat întârzierea anchetei, subliniind dificultatea de a aduce în fața justiției persoane publice, chiar și în cazul unor acuzații multiple.
Acuzații și noi plângeri
Potrivit presei franceze, cazul a fost adus în atenție de o investigație publicată de Mediapart în luna martie 2026, în care una dintre reclamante susține că ar fi fost agresată sexual de artist încă din anii ’90.
În timpul anchetei, mai multe avocate au anunțat depunerea unor noi plângeri pentru viol și tentativă de viol, ceea ce a extins dimensiunea dosarului.
Din cauza scandalului, Patrick Bruel a anunțat anularea majorității concertelor din turneul pe care urma să-l susțină în această vară, atât în Franța, cât și în străinătate.
Mai multe festivaluri și organizatori de evenimente au renunțat deja la participarea sa.