Descinderi în cadrul Operațiunii Jupiter. 56 de percheziții în toată țara, în dosare cu prejudiciu de peste trei milioane de euro
Poliţiştii şi procurorii desfăşoară, vineri, în cadrul Operaţiunii JUPITER 5, un număr de 32 de acţiuni operative şi 56 de percheziţii domiciliare, în dosare vizând, între altele, evaziune fiscală, abuz în serviciu, ameninţare, înşelăciune şi braconaj. Valoarea totală a prejudiciului calculat depăşeşte 16 milioane de lei.

Descinderi în cadrul Operațiunii Jupiter FOTO: captură video
Potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sub coordonarea instituţiei şi a Poliţiei Române, în cadrul operaţiunii JUPITER 5, vineri sunt desfăşurate, la nivel naţional, 32 de acţiuni operative, fiind puse în aplicare 56 de mandate de percheziţie domiciliară şi 18 de mandate de aducere în dosare penale aflate în instrumentarea unităţilor de parchet din ţară, valoarea prejudiciului identificat fiind de 16.052.290 de lei.
Dosarele instrumentate vizează infracţiuni de evaziune fiscală, infracţiuni prevăzute de Codul fiscal, contrafacere, abuz în serviciu, infracţiuni de fals, infracţiuni prevăzute de OUG 92/2021 privind regimul deşeurilor, braconaj cinegetic şi braconaj piscicol, ameninţare, bancrută frauduloasă, înşelăciune, infracţiuni contra patrimoniului, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
„Acţiunile de astăzi vizează identificarea şi ridicarea de documente, înscrisuri, evidenţe contabile şi fiscale, sisteme informatice şi medii de stocare a datelor, precum şi a altor mijloace de probă necesare pentru documentarea activităţii infracţionale. Totodată, activităţile urmăresc identificarea bunurilor şi valorilor susceptibile de a proveni din săvârşirea infracţiunilor sau care pot face obiectul instituirii măsurilor asigurătorii, în vederea recuperării prejudiciilor cauzate şi a indisponibilizării produsului infracţional„, arată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.