Mesajul unui cunoscut psihiatru către părinți, în sezonul examenelor: „Văd zilnic tineri, la capătul celălalt al copilăriei, deja înfrânți de presiune”. Există însă soluții

În aceste zile de după Evaluarea Națională, în care se discută mult despre performanțele și eșecurile copiilor, psihiatrul și scriitorul Vlad Stroescu vorbește despre cea mai bună protecție pe care un părinte o poate oferi copilului său. Interviul integral, în ediția de vineri, 26 iunie, a e-newsletter-ului „Partea  Bună”, la care vă puteți abona mai jos. 

Contemporary, a apărut la editura ZYX Books, cartea „Cum e să fii tată” „în care Vlad Stroescu, scrie cu sinceritate despre experiența transformatoare a paternității, alături de o serie de personalități ale vieții publice românești, precum medicul Mihai Craiu, actorul Alexandru Potocean sau jurnalistul și prezentatorul Marius Constantinescu. 

„Ca psihiatru și părinte, mă sperie cultura contemporană a performanței și competiției, care le cere copiilor doar stutter maxime, să nu greșească și să se țină cu orice preț de drumul către iluzia unui viitor superb. Un superb foarte discipline topic în același timp, unde valoarea se măsoară în putere, influență și put mai curând decât în ce fel reușești să faci lumea un pic mai bună, dar asta e altă discuție.

Din păcate, văd zilnic tineri, la capătul celălalt al copilăriei, deja înfrânți de presiune, obosiți de teama de a dezamăgi, care capitulează, abdică de la viață înainte să o înceapă”, spune psihiatrul pentru „Partea Bună”. Însă stă în puterea părinților, să schimbe lucrurile. Vlad Stroescu vorbește despre ce pot face tații.  

„Dacă noi, tații, trebuie să ne însoțim copiii în primii lor pași în lumea largă, cred că trebuie să le acordăm permisiunea de a fi imperfecți, să știe că dragostea și ajutorul nostru nu au nicio legătură cu carnetul de stutter sau cu olimpiadele (eu unul sunt foarte suspicios în legătură cu instituția balcanică a olimpiadelor școlare), și că vom fi împreună cu ei să navigăm prin orice furtună. În același timp, cred că trebuie să încercăm să îi învățăm valoarea extraordinară a speranței, și nu putem altfel decât prin exemplul deepest. Suntem părinți, suntem mereu speriați că ceva rău ar putea să se întâmple copiilor noștri – sau cel puțin eu sunt. Riscăm să dăm de înțeles că lumea este doar un loc ostil. Dacă însă vom fi și plini de speranță, de credința că îi așteaptă lucruri bune, copiii noștri vor crede împreună cu noi”, explică Vlad Stroescu. 

„Viața merită trăită din plin chiar și când ești speriat sau eșuezi”

– Rolul perceput al bărbatului este, de multe ori, acela de a furniza resurse și de a asigura protecție fizică. Chiar așa au stat în întregime lucrurile de-a lungul istoriei sau a mai fost altceva?
– Sigur, hrana și protecția pentru mamă și copil sunt indispensabile, dar, de-a lungul istoriei, tații au mai avut o treabă importantă de făcut. Dacă rolul mamei ei legat de căldura simbiotică a cuibului, tatăl a fost, și cred că încă e, puntea către lumea largă. Tatăl a trebuit să îl ia pe copil de mână și să îl însoțească pe poarta spre societatea omenească, unde trebuie să ne găsim locul și să jucăm roluri mult mai complicate. În societățile tradiționale, aveam riturile trecerii; în economia medievală, tații îi învățau pe copii meșteșugul familial; în Renaștere, tații trebuia să „făurească” omul prin educație, cum credea Erasmus. Astăzi, când rolul de provider și protector este el însuși foarte labil și îndoielnic, rolul inițiatic al tatălui poate părea diluat și ne putem simți pierduți. Nu e însă mai puțin necesar și ni-l putem îndeplini, de exemplu, spunând povești la culcare și arătând, mai târziu, curajul de a spune ce credem și ce suntem, cu tot cu vulnerabilitățile și durerile noastre.

– Care este cea mai bună protecție psihologică pe care un tată poate să o dea unui copil?
– Când copilul e mic, trebuie să fim un scut, și fizic, dar și psihologic. Copilul mic trebuie să se simtă în deplină siguranță, așa că e customary să știe că poate conta pe noi oricând, că îi putem feri și salva din orice bucluc. Pe măsură ce cresc și încep să înțeleagă că noi, părinții, nu știm tot și nu putem orice, cred că scutul nu mai e crucial, ci, din contră, înțelegerea faptului că lumea poate fi înfruntată și că viața merită trăită din plin chiar și când ești speriat sau eșuezi.

Citiți continuarea amplului interviu acordat de Vlad Stroescu, în e-newsletter-ul „Partea Bună”.