Adevăratele motive ale uciderii evreilor în Europa. Ce înseamnă pogrom și de la ce vine

Atrocitățile îndreptate împotriva comunităților evreiești au un istoric îndelungat și dramatic pe continentul european. Numeroase pogromuri au fost organizate într-un interval de aproape o mie de ani, având ca pretext motive religioase și teorii conspiraționiste aberante. 

În Europa au avut loc mai multe pogromuri de-a lungul unui mileniu FOTO history.com

Holocaustul îndreptat împotriva populațiilor evreiești de pe continentul european în timpul regimului nazist a fost doar manifestarea cea mai gravă a unui fenomen dramatic care s-a întins pe o perioadă de aproape un mileniu. Soarta evreilor europeni a fost de multe ori pe muchie de cuțit din evul mediu și până la mijlocul secolului XX, cu perioade care oscilau între vremuri de relaxare a antisemitismului și momente de dezlănțuire a măcelurilor. De cele mai multe ori gloatele erau asmuțite împotriva comunităților evreiești din rațiuni financiare, având însă ca pretext motive religioase și tot soiul de povești conspiraționiste. 

Rusescul „pogrom”, un simbol al crimelor și al atrocităților

Cuvântul pogrom este cel mai adesea asociat cu acțiunile violente îndreptate împotriva comunităților evreiești. Pogrom a devenit sinonim cu uciderea evreilor. Acest cuvânt are origine rusească și înseamnă „a distruge”, cu sensul de a măcelări, a ucide. Nu este o întâmplare utilizarea unui cuvânt rusesc pentru a descrie atrocitățile îndreptate împotriva evreilor. În secolul al XIX-lea, cu precădere, atacurile și crimele împotriva comunităților evreiești din Imperiul Țarist au avut o incidență și o brutalitate înfiorătoare. Atacurile asupra comunităților evreiești în zona rusă au început odată cu anexarea unor teritorii care anterior aparținuseră Poloniei și Imperiului Otoman, în urma războaielor din perioada 1772-1815. Anterior, Rusia Imperială a avut o minoritate evreiască foarte redusă din punct de vedere numeric.

În teritoriile anexate populația evreiască era foarte numeroasă. Autoritățile țariste au demarcat o zonă în care evreii erau acceptați, dar fără posibilitatea de migra în alte teritorii ale Imperiului Rus. Acest teritoriu în care evreii erau tolerați cuprindea regiuni din Ucraina, Basarabia, Lituania, Polonia și Crimeea. Evreii care au intrat în componența Imperiului Rus erau askenazii, populații care au migrat, în Evul Mediu, din zona centrală europeană către est, tot din cauza persecuțiilor și a masacrelor. Nu și-au găsit liniștea nici în teritoriile țariste.

Din contră, au devenit țapul ispășitor pentru toate nenorocirile care loveau populația din imperiu. Unul dintre pogromuri a avut loc la Odessa, în anul 1821. Acest cuvânt, pogrom, a fost utilizat frecvent începând cu anul 1881 atunci când au avut loc cele mai cumplite măceluri îndreptate împotriva comunităților evreiești din Rusia. Violențele antisemite au erupt după asasinarea țarului Alexandru al II-lea. Evreii au fost scoși vinovați de nenorocirea petrecută, iar grupurile antisemite susțineau că inclusiv guvernul rus a dat undă verde represaliilor îndrepate împotriva evreilor. 

A urmat un măcel incredibil în orașul Yelizavetgrad, care s-a răspândit cu repeziciune în peste alte 30 de orașe, inclusiv Kiev. În același an, de Crăciun, în Varșovia controlată de ruși o imbulzeală cauzată de un incendiu, în care 29 de oameni au murit călcați în picioare, a fost pusă pe seama hoților de buzunare evrei, ceea ce a dus la un pogrom asupra comunității evreiești din oraș. În 1884, au izbucnit astfel de manifestări în Belarus, Lituania, Rostov și Yekaterinoslav. Alte pogromuri au urmat la începutul secolului XX. În 1902, în orașul Częstochowa, după o altercație la târg, cazacii au atacat cartierul evreiesc. În anul 1903, în timpul Paștelui, un ziar local din Chișinău a inflamat spiritele dând vina pe evrei pentru moartea a doi copii. A urmat un măcel cumplit, iar peste 49 de evrei au fost omorâți. Au fost înregistrate numeroase violuri și distrugeri în cartierele evreiești.

În anul 1904, evreii din Smela, Rovno și Aleksandriya au fost omorâți de soldații ruși trimiși la război contra Japoniei. În 1905, la Kiev, în cadrul unei întruniri orășenești, evreii au fost găsiți pentru toate problemele care apăsau populația Rusiei. A urmat un măcel în care au pierit în jur de 100 de evrei. Pe 11 iunie 1906, asasinarea șefului Poliției din Bialystok a dus la uciderea a peste 200 de evrei chiar de către polițiști și soldați. Această cronică întunecată poate continua cu numeroase pogromuri petrecute după Primul Război Mondial. Cel mai grav a avut loc în Proskurov, acolo unde cazacii au omorât peste 1500 de evrei în timpul războiului civil ucrainean. 

O tradiție europeană a măcelurilor îndreptate împotriva evreilor

Până la încetățenirea ideii de pogrom în spațiul rusesc, comunitățile evreiești au fost ținta a numeroase măceluri. Evreii au ajuns în număr mare în Europa după ultima mare revoltă împotriva romanilor și distrugerea celui de-al doilea templu, simbolul iudaismului. O parte au fost aduși de romani ca prizonieri de război și vânduți în piețele de sclavi, alții au migrat pe marile rute comerciale și s-au răspândit în toată Europa romană. Istoricul roman de origine evreiască, Flavius Josephus, spunea că majoritatea comunităților evreiești în Europa romană proveneau din triburile lui Iuda și Beniamin.

În jurul anului 1000 d Hr, în plin Ev Mediu, numărul evreilor din Europa ajunsese la 1.5 milioane. Cea mai mare concentrare era în zona orașelor germane. „Evreii au ajuns probabil în Germania în timpul perioadei romane. Însemnări din jurul anului 1000 confirmau comunităţi evreieşti în oraşele mari precum Worms, Speyer, Cologne şi Mainz. Până în secolul 14, erau confirmate aproape 300 de localităţi cu comunităţi evreieşti”, se arată în lucrarea ”Persecution Perpetuated: The Medieval Origins of Anti-Semitic Violence in Nazi Germany”, scrisă de Nico Voigtländer şi Hans-Joachim Voth. Alții s-au stabilit în Franța, Spania, Italia și Anglia. În afara zonelor germane, cele mai mari comunități evreiești erau în orașele Paris, Metz și York. Deși acceptați, evreii erau priviți ca un element străin. Aveau tradiții diferite și, mai ales, o religie diferită, fiind supuși multor restricții.

Nu aveau voie să dețină proprietăți funciare, nu aveau cetățenie și nu puteau deține ranguri nobiliare sau funcții în stat. Tocmai aceste interdicții au deschis drumul evreilor către ocupații cu posibilități sporite de înavuțire. De exemplu, au pătruns pe nișele ocupaționale lăsate libere de creștini. Biserica interzicea creștinilor cămătăria. Evreii au practicat-o cu succes deschizând mai apoi primele bănci din Europa. Evident, o parte dintre ei s-au îmbogățit. Neavând pământ, evreii s-au ocupat cu negustoria. Au avut un succes atât de mare încât la un moment dat „evreu” devenise sinonim cu „negustor”. Pentru a avea succes în afaceri, mai ales în negustorie și activități bancare, evreii s-au preocupat de educația copiilor. Așa au devenit o comunitate cu mulți membrii educați. O parte au devenit specialiști buni, mai ales în domeniul medicinei. În Principate, evreii au profitat de nișa cârciumăritului și producției de alcool, o altă activitate interzisă creștinilor. În Europa medievală, mulți nobili, principi și chiar regi ajungeau să se împrumute de la evrei, oferindu-le în schimb protecție. 

Perioadele de prosperitate ale comunităților evreiești erau întrerupte de atacuri brutale, care efectiv decimau comunități întregi. Încă din anul 1000 d.Hr au fost organizate pogromuri cumplite. Primul eveniment de amploare a avut lor chiar în timpul primei cruciade. Trupele cruciate adunate de prin toată Franța au străbătut Europa către Asia Mică. Mulți dintre cruciați erau oameni certați cu legea, care visau să se căpătuiască din bogățiile Orientului. Ajunși la Worms, în anul 1096, au început măcelurile împotriva evreilor. La fel au procedat cu toate comunitățile evreiești care locuiau în salba de orașe germane de pe malurile Rinului. ”Cruciadele din 1096, 1146 şi 1309 au fost martorele uciderii în masă a evreilor în oraşele de-a lungul râului Rin. Pe lângă acestea, pogromurile Rintfleisch în Bavaria şi Franconia la finalul secolului al XIII lea au adus distrugerea a peste 140 de comunităţi evreieşti”, precizează Nico Voigtländer şi Hans-Joachim Voth. Atrocitățile sunt descrise de cronicile vremii.

În luna mai a anului 1096, o armată de cruciați a ajuns pe Valea Rinului. Instigați cu fanatism religios, oamenii contelui Emicho de Leiningen s-au năpustit asupra evreilor din Worms, acuzându-i că otrăviseră fântânile. Sute de soldați au atacat comunitatea, iar evreii au fost prinși în case și omorâți indiferent de vârstă sau sex. Erau dezbrăcați și aruncați în stradă, tăiați sau spânzurați. Peste 800 de evrei au fost omorâți doar la Worms. Măcelurile au continuat mai apoi pe toată Valea Rinului. Se presupune că au fost omorâți, de armatele cruciate, peste 5000 de evrei. În anul 1190 a avut un alt măcel cumplit în orașul York, în Anglia. Evreii au fost omorâți de mulțimea dezlănțuită.  Alte omoruri îndreptate împotriva evreilor au avut loc la Norwich, Lincoln şi Stamford.

Măcelul de Sfântul Valentin

Un alt pogrom de groază a avut loc pe 14 februarie 1349 la Strasbourg, unde au fost omorâți peste 2000 de evrei. Era în timpul Marii Ciume, iar oamenii au dat vina pe evrei pentru apariția bolii. „Sâmbătă, în ziua Sfântului Valentin, ei i-au ars pe evrei pe o platformă de lemn în cimitir. Erau aproape 2.000 de oameni. Cei care doreau să se boteze erau cruţaţi. Mulţi copiii mici erau scoşi din flăcări şi botezaţi împotriva voinţei părinţilor. Şi tot ce se datora evreilor era anulat, iar evreii trebuiau să predea toate poliţile sau însemnările cu privire la datorii”, scria Jacob Marcus, în „The Jew in the Medieval World: A Sourcebook, 315-1791”. În aceeași perioadă și în alte orașe europene evreii erau hăuituiți de gloatele furioase și omorâți în chinuri cumplite. Tot în secolul al XIV-lea au avut loc pogromuri și în Spania. Comunitatea evreiască era foarte bogată şi l-a susținut pe regele Pedro în conflictul cu rivalul său, Henry de Trastamara. Cum acesta din urmă a triumfat, a urmat răzbunarea. Numai în cartierele evreieşti din Toledo au fost omorâţi peste 12.000 de evrei în anul 1355. Au urmat măceluri în toată Castilia. Totul a culminat cu uciderea a peste 4000 de evrei în Sevilla. Cei rămași în viață au scăpat doar fiindcă s-au convertit la creştinism. Acestea sunt doar câteva exemple, dar pogromuri s-au produs pe toată perioada Evului Mediu. 

Adevărul din spatele pogromurilor

Aparent toate aceste pogromuri au fost cauzate de fervoarea religioasă, de ignoranță și antisemitism. În realitate, în multe cazuri, motivele erau de natură economică și politică pentru ca mulți nobilimi sau monarhi adunau mari datorii la evrei. Pentru anularea acestora sau, pur și simplu, pentru a pune mâna pe averea comunităților evreiești lansau zvonuri sau îndemnuri asmuțind gloatele. La Worms, în 1096, principalul scop a fost jaful. Bogatele comunități evreiești din orașele germane de pe malurile Rinului le-au atras atenția și s-au dovedit o pradă ușoară, fără riscuri și eforturi prea mari. Același motiv a stat și în spatele pogromurilor din Anglia secolului al XI-lea, în principal cel de la York. Nobilimea dorea să scape de datorii și a îndemnat populația să atace comunitățile evreiești. La rândul lor, oamenii de rând au sesizat oportunitatea de a jefui în voie fără să fie pedepsiți. La Strasbourg, principalul motiv a fost același, ștergerea datoriilor și jaful. „Consiliul ( n.r. din Strasbourg) a luat banii de la evrei şi i-a împărţit între oameni. Banii au fost cei care i-au omorât pe evrei. Dacă ar fi fost săraci, iar lorzii feudali nu le-ar fi fost datorii, evreii nu ar fi ars”, preciza Jacob Marcus în aceeaşi lucrare. Totodată, au existat și motive politice. Mai precis, feudalii sau autoritățile, atunci când vorbim de pogromurile din secolul al XIX-lea, doreau să canalizeze furia mulțimii către un țap ispășitor, departe de eșecul lor politic sau administrativ. De exemplu, a pierdut un război fiindcă evrei au fost spioni pentru inamic sau fiindcă au executat tot felul de sabotaje și multe altele. În Imperiul Rus, furia poporului sărăcit și obijduit era redirecționată de autorități, conștient, către evrei. Din mitologia conspiraționistă atașată evreilor fac parte otrăvirea fântânilor, răpirea și uciderea copiilor de creștini, răspândirea ciumei, toate pretexte potrivite pentru a declanșa măcelul.