Secretele tulburătoare ale lacurilor Bicazului. Cum au apărut „perlele” din Carpații Orientali

Un drum de 90 de kilometri prin Carpații Orientali, între orașele Gheorgheni (Harghita) și Piatra Neamț (Neamț) oferă călătorilor ocazia de a vedea câteva dintre cele mai spectaculoase locui din România: Lacul Roșu, Cheile Bicazului și Lacul Bicaz.

Lacul Bicaz, Lacul Roșu (Wikipedia) și barajul Bicaz în construcție, revista Flacăra, 1960

Aflat la 25 de kilometri de orașul Gheorgheni, Lacul Roşu din județul Harghita, numit și Lacul Ghilcoș Gyilkos (n.r. din maghiară, înseamnă ucigaș), are o poveste neobișnuită.

Lacul cu o suprafață de peste zece hectare și o lungime de aproape trei kilometri s-a format la aproape 1.000 de metri altitudine, în urma unui cutremur înregistrat la începutul anului 1838, care a dus la prăbușirea unui versant al Suhardului. 

La începutul formării sale, lacul era mult mai extins, dar cu timpul barajul natural s-a erodat, iar nivelul apei s-a stabilizat. Este unul dintre puține lacuri formate în acest fel din România. Și lacul Bălătău din județul Bacău s-a format în Munții Nemira, după o alunecare de teren înregistrată în 1883. 

Legendele Lacului Roșu

Un secol mai târziu, locul din Munţii Hăşmaşul Mare (Carpații Orientali) devenise una dintre cele mai căutate stațiuni din România.

„Lacul Roşu este una din staţiunile care, într-un ritm rapid, a căpătat o zestre destul de bogată în vile și vilișoare, situate atât pe lângă cureaua şoselei cât şi în locurile sălbatice ale muntelui. Lacul Roșu are origine vulcanică el apărând cu o sută de ani în urmă când o regiune împădurită s-a scufundat. Se văd însă şi azi vârfurile brazilor, rămaşi din prăbuşire, împietriţi, spălând cu vârfurile lor pânza rece a apelor. Este o privelişte ciudată, care are darul să întărească legendele şoptite de localnicii din preajma Lacului Roşu. Legendele se rezumă însă la câteva neclar spuse, şi la un nume care nu-şi poate regăsi legenda Lacul Ucigaşilor. Părăsind staţiunea pentru o plimbare către Cheile Bicazului, se întâmpină măreţia unor privelişti sălbatice”, informa revista România, în 1938.

Lacul Roșu. Sursa: Parcul național Cheile Bicazului – Hășmaș

Legenda lacului spune că alunecarea de teren care a dus la formarea sa ar fi nimicit un sat întreg, iar apa adunată în ar fi fost înroşită de sângele localnicilor. O altă legendă spune că pe malul lacului s-ar fi adăpostit un haiduc, căutat pentru crime, care în final și-a găsit aici sfârșitul.

Cheile Bicazului. Sursa: Wikipedia.

„Lacul Roşu — de la care şi-a luat numirea staţiunea — s-a numit cândva Lacul Ghilcoş. În româneşte Lacul Ucigaşului. Un nume romantic şi cu mister. Nici nu se putea altfel! Aici în fund de codrii, îşi va fi tăinuit vreodată finţa şi sufletul, cine ştie ce om căruia lumea nu-i mai putea aduce îngăduire. Singurătăţle munţilor, rostogolirile neîntrerupte ale văilor, îi vor fi mărit pustiirile sufletului. Şi într-o noapte cu întunecimi de păcat, când faţa lacului nu-i putea restrânge deznădejdea, se va fi aplecat tot mai mult spre ea, până când simţind răcoarea îmbietoare a apelor, i-a încredinţat ei, odată cu tainele sufletului şi flacăra tuturor patimilor”, informa Gazeta Transilvaniei în 1937.

Cheile Bicazului, „gura Iadului”

Călătorii ajung în stațiunea Lacul Roșu pe Drumul Bicazului (DN 12), o veche legătură transcarpatică dintre regiunile istorice Transilvania și Moldova, care traversează Cheile Bicazului.

Cei aproximativ 15 kilometri ai defileului din Munţii Hăşmaşul Mare, între Lacul Roșu și localitatea Bicaz reprezintă unele dintre cele mai atractive chei din România.

La începutul secolului trecut trecătoarea Bicazului era cunoscută și sub numele de „Gura Iadului”. Un tunel a fost construit atunci, pe porțiunea cea mai greu accesibilă a cheilor, pentru a putea fi tranzitate cu automobilele.

Cheile Bicazului în anii ’60. Sursa: Fortepan

„În adevăr, drumul care coboară spre Valea Bicazului te duce repede în fundul unor prăpăstii, nu se poate mai semeţe. Zarea se închide: în stânga şi în dreapta, păreţi de stâncă se ridică întocmai ca ruinele unei cetăţi. Nicăiri în Carpaţi, ochiul nu întâlneşte o panoramă mai plină de măreţie – mai ales că sălbătăcia râpelor este însoţită jos de lumina unui lac, făcut de vreo sută de ani prin năruirea unui munte, care a oprit în loc Bicazul, silindu-l să înece o pădure a cărei copaci stau şi azi în picioare“, relata geograful Simion Mehedinți,  în volumul „România“, din 1923.

Imaginea 1/13:
Lacul Izvorul Muntelui Bicaz. Sursa Wikipedia (12) jpg

De la începutul anilor ‘50, zona Bicazului a trecut prin ample transformări. Aici, la circa 60 de kilometri de Lacul Roșu, a fost construit unul dintre cele mai mari complexe hidroenergetice din România. Aici se află Lacul Izvorul Muntelui – Bicaz, cu o suprafață de peste 30 de kilometri pătrați, amenajat pe cursul râului Bistriţa.

Peste 20 de localităţi, în care trăiau 18.000 de oameni au fost strămutate pentru înființarea lacului de acumulare. Satele Răpciune, Cârnu, Reţeş din judeţul Neamţ au dispărut în totalitate, împreună cu cimitirele lor. În alte sate, ca Hangu şi Fârţagi, îndrumaţi de preoţi, localnicii şi-au dezgropat morţii şi i-au mutat la cimitirele de pe dealuri, urcând pe un aşa numit „drum al morţilor”.

Mii de români au muncit pe șantierul Bicazului

Peste 15.000 de oameni au fost aduşi la Bicaz pentru a munci la marele complex hidroenergetic de pe râul Bistrița, care cuprindea barajul Bicaz, de 127 de metri, lacul său de acumulare de peste 30 de kilometri pătrați și hidrocentrala numită atunci V.I. Lenin, cu o putere instalată de 210 MW.

Lucrări pe șantierul Bicazului. Wikipedia

„Bicazul, prima mare realizare hidroenergetică din România, denumită și Școala hidroenergeticii românești a fost o adevărată școală pentru specialiștii hidroenergeticieni care, mai apoi, au făcut posibile celelalte mari construcții de pe Argeș, Lotru și Dunăre”, informa Hidroelectrica.

Lacul de acumulare în 1960. Flacăra.

În primii ani de lucru, mulți dintre muncitori proveneau din rândul deținuților, ori erau militari sau membri ai detașamentelor de muncă forțată.

„Câteva mii de oameni sunt angajați la extinderea căii ferate Piatra Neamț – Bicaz către fabrica de ciment de la Bicaz. Trei – patru mii de prizonieri formează două dintre companiile de muncă, aceștia fiind deținuți politic sau presupuși sabotori. Ambele companii sunt cazate într-o tabără de la marginea satului Bicazul românesc. Ea cuprinde câteva barăci de lemn, înconjurate de trei rânduri de garduri din sârmă ghimpată și păzite de soldați înarmași cu revolvere. Doar muncitorii care poartă o banderolă albă cu emblema taberei sunt lăsați în perimetrul șantierului. Muncitorilor folosiți la încărcarea pământului excavat le este interzis să se apropie de prizonieri sau să discute cu ei”, arăta o notă secretă, din 1952, păstrată în arhivele CIA.

Lucrările la complexul hidroenergetic Bicaz au fost finalizate în 1960.