Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Sport

A spus cine e ”bomba bombelor” pregătită de Gigi Becali la FCSB: ”Sigur!”. Ce a transmis patronul campioanei

Autor: Margherita Schroeder
  • Convention League: Betis – Chelsea, miercuri, 22:00, DGS 1

  • Media: Fotbal Membership, miercuri, 19:30, DGS 1

Patronul campioanei a declarat că este vorba despre un jucător convocat de Mircea Lucescu la naționala României pentru acțiunea din luna iunie, însă nu i-a dezvăluit identitatea. Becali a spus că, ”dacă se ține de cuvânt, sunt 100% sigur că va semna cu noi”.

Decebal Rădulescu e sigur: Denis Alibec, ”bomba bombelor” pregătită de Gigi Becali! Patronul FCSB-ului a spus că mutarea nu s-a rezolvat încă

Ulterior, ”bomba bombelor” s-a transformat în ”bombiță”: ”Nu e chiar așa mare bombă, ca să explodeze. Acum să nu credeți că vine Maradona”, a mai declarat Gigi Becali, la Digi Sport, iar speculațiile au început să apară.

Mai întâi, s-a vorbit despre varianta Nicolae Stanciu, după care s-a vehiculat numele lui Andrei Burcă. ”În condițiile în care l-au luat pe Graovac de la Cluj, varianta Burcă pică”, a afirmat Marius Lăcătuș, la emisiunea Digi Sport Particular.

În cele din urmă, jurnalistul Decebal Rădulescu a transmis clar: ”Alibec e sigur!”. ”Ce să facă Alibec? Schimbă sistemul? Joacă Alibec alături de Bîrligea? Sau prin rotație? Sau îl vinde pe Bîrligea?”, a fost reacția imediată a lui Lăcătuș.

Denis Alibec (34 de ani) se potrivește cu profilul conturat de Gigi Becali, care-și dorește un vârf, iar omul de afaceri din Pipera nu și-a ascuns admirația față de atacantul de la Farul.

El (n.r.- Alibec) se distrează cu 6 inși, dă goluri la mișto când vrea el. I-am spus: `Bă, Mihai (n.r.- MM Stoica), n-am văzut așa ceva, n-a fost fotbalist ca ăsta`. Mi-a zis MM: `Băi, Gigi, numai la Hagi face așa. În altă parte nu joacă`”, a declarat în urmă cu câteva luni Gigi Becali.

  • 10 goluri și 11 serve-uri în 33 de meciuri a reușit Alibec în sezonul recent încheiat pentru Farul.

Vali Moraru, realizatorul emisiunii Digi Sport Particular, a transmis mesajul patronului de la FCSB: ”Colegii mei l-au contactat pe Gigi Becali, încă nu s-a rezolvat cu bombița. E în lotul echipei naționale”.

În ultima perioadă, Becali a vrut de mai multe ori să-l readucă pe Alibec la FCSB, însă a fost refuzat de fiecare dată, mai ales că primul ”mandat” al internaționalului român la roș-albaștri nu s-a încheiat tocmai bine. Fotbalistul a fost cedat la Astra, formație de la care fusese achiziționat, doar pentru a ”scăpa” de el.

  • Alibec a jucat în perioada ianuarie 2017 – iulie 2018 la FCSB, pentru care a adunat 12 goluri, 10 serve-uri și 42 de partide.

Denis Alibec, într-o relație cu Anca Surdu

Galerie Foto

VIDEO Decebal Rădulescu e sigur: Denis Alibec e ”bomba bombelor” pregătită de Gigi Becali la FCSB

Lotul convocat de Mircea Lucescu pentru meciurile României cu Austria și Cipru

Portari
Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 31/0), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia, 12/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 3/0);

Fundași
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 29/1), Valentin CREȚU (FCSB, 2/0), Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU, 39/1), Mihai POPESCU (FCSB, 2/1), Virgil ⁠GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 2/0), Ionuț NEDELCEARU (Akron Togliatti | Rusia, 27/2), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 4/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 46/2), Raul OPRUȚ (Dinamo, 4/0);

Mijlocași
Marius MARIN (Pisa | Italia, 30/0), Vlad CHIRICHEȘ (FCSB, 75/0), Adrian ȘUT (FCSB, 5/0), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 67/12), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 81/15), Florin TĂNASE (FCSB, 19/3),⁠ Dennis MAN (Parma | Italia, 35/9), Deian ⁠SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 20/0), David MICULESCU (FCSB, 0/0), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 30/5), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 23/4);

Atacanți
Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 22/5), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 43/6), Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 3/1), Louis MUNTEANU (CFR Cluj, 1/0).

Etichete: denis alibec , gigi becali , transfer fcsb , alibec fcsb , atacant fcsb , bomba bombelor


Urmărește știrile .ro și pe Google Records


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Lasa un raspuns