Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

Accident îngrozitor în această seară: Un tânăr a murit, alți trei sunt răniți grav

Autor: Luz Coby

Crăciun îngrozitor pentru familiile a patru tineri, implicați în această seară într-un accident grav.

Un accident rutier grav s-a produs în această seară, în Rădăuți. Inspectoratul de Urgență Suceava vine cu precizări, în urma impactului. 

Două autoturisme au fost implicate. Trei dintre victime au fost găsite încarcerate și au fost scoase de sub fiare de către pompieri. A patra, un tânăr, a murit. El a fost găsit la fața locului, de asemenea, încarcerat, dar, fiind în stare de inconștiență, au început manevrele de resuscitare. 

Victimele accidentului, cu vârste între 20 și 22 de ani

”Au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare şi două ambulanţe SMURD, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean. În evenimentul rutier au fost implicate patru persoane. Trei dintre acestea au fost încarcerate şi au necesitat intervenţia pompierilor pentru extragere. Una dintre persoanele care au fost încarcerate era în stare de inconştienţă şi i s-a aplicat manevre de resuscitare. Din nefericire şi în ciuda manevrelor de resuscitare, s-a declarat decesul victimei”, au precizat oficialii ISU.

Celelalte trei victime, conştiente dar cu diferite traumatisme, sunt transportate la spital, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate. Toate victimele sunt bărbaţi şi au vârste cuprinse între 20 şi 22 de ani. 

Lasa un raspuns