Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

Accident naval în Delta Dunării: Patru persoane implicate, printre care doi copii

Autor: Margarete Paris

Doi copii de 6 ani și doi bărbați, în vârstă de 48, respectiv 49 de ani, au fost implicați în incidentul produs în apropierea canalului Caraorman, în timpul manevrelor de acostare a unei ambarcațiuni.

Una dintre persoane a căzut în apă, însă a fost recuperată înainte de sosirea echipajelor de intervenție. La fața locului au intervenit echipaje ale ISU Tulcea. Toate persoanele implicate sunt conștiente și cooperante, iar nicio victimă nu a necesitat transportul la spital.

Este al doilea incident naval petrecut sâmbătă în județul Tulcea. În cursul după-amiezii, două persoane au cerut ajutor prin 112, după ce ambarcațiunea în care se aflau pe canalul Sulina a început să ia apă în urma trecerii unui catamaran. Autoritățile au intervenit prompt, iar cei doi au reușit să evacueze apa și să își continue deplasarea, fără răniți.

Ambele evenimente vin la doar câteva zile după tragedia din Golful Musura, unde patru persoane, inclusiv un copil de trei ani, și-au pierdut viața în urma răsturnării unei ambarcațiuni cu 14 pasageri la bord.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți NewsExpress și pe Google News

Lasa un raspuns