Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Politica

Adrian Năstase, de Ziua NATO: Momentul în care am ajuns la Washington, în martie 2004, unul dintre cele mai puternice

Autor: Christeen Haslett

adrian nastase fost premier al romaniei

Adrian Năstase, fost premier al României. Sursa foto: Agerpres

Fostul premier Adriann Năstase a rememorat aderarea României la NATO, descrisă drept o „schimbare de destin”, și a subliniat semnificația Zilei NATO, sărbătorită în prima duminică din aprilie, astăzi.

Fostul premier al României, Adriann Năstase, a evocat atăzi un moment definitoriu pentru istoria țării. Aderarea țării la NATO, descrisă de el ca o „schimbare de destin”, a marcat un punct crucial în istoria modernă a României. În declarația sa, el evidențiază eforturile susținute și responsabilitatea pe care a implicat-o acest proces, precum și impactul său asupra securității și stabilității naționale. Totodată, fostul premier aduce aminte și de semnificația Zilei NATO, sărbătorită în prima duminică din aprilie, astăzi, ca simbol al angajamentului României față de valorile democratice și cooperarea cu partenerii internaționali. Comentariile sale oferă atât o retrospectivă a parcursului istoric, cât și o reflecție asupra importanței continuității politicilor de securitate în contextul geopolitic actual.

„Am crezut cu tărie că România trebuie să își găsească locul firesc”

„Aderarea României la NATO a fost, pentru mine, nu doar un obiectiv politic, ci o misiune profundă, legată de destinul țării noastre. Am crezut cu tărie că România trebuie să își găsească locul firesc în lumea valorilor democratice, acolo unde securitatea, solidaritatea și libertatea nu sunt doar concepte, ci realități asumate și apărate.

Ani la rând am muncit, împreună cu o echipă dedicată, pentru a demonstra că România este pregătită să devină parte a acestei alianțe. Nu a fost un drum ușor. A fost nevoie de reforme, de perseverență și, mai ales, de încredere – în noi înșine și în viitorul nostru.

Ziua NATO în România

Momentul în care am ajuns la Washington, în martie 2004, rămâne unul dintre cele mai puternice din viața mea publică. Acolo, în cadrul ceremoniei oficiale, când România a devenit membru al NATO, am simțit că asist la o schimbare de destin. Nu era doar un act formal, ci confirmarea faptului că țara noastră își găsise, în sfârșit, locul într-o comunitate de națiuni unite prin valori comune. A fost un moment de mândrie, dar și de responsabilitate.

Am știut atunci că acest pas trebuie să rămână viu în conștiința românilor. De aceea, în același an, am susținut adoptarea legii prin care prima duminică a lunii aprilie a fost declarată Ziua NATO în România. Am dorit ca această zi să nu fie doar o simplă comemorare, ci un simbol. Un simbol al drumului parcurs, al eforturilor depuse și al angajamentului nostru față de securitatea și stabilitatea acestei țări.

„Pentru mine, aderarea la NATO a însemnat mai mult decât o realizare politică”

Pentru mine, aderarea la NATO a însemnat mai mult decât o realizare politică. A însemnat garanția că România nu va mai fi niciodată singură în fața provocărilor istoriei. A însemnat un legământ cu viitorul, cu generațiile care vor trăi într-o țară mai sigură, mai respectată și mai bine ancorată în valorile lumii democratice. A fost un efort care a început în 1990!

Privesc în urmă cu convingerea că am făcut ceea ce trebuia pentru România. Ziua NATO nu este doar o dată în calendar. Este o amintire vie a unui moment în care am ales, ca națiune, să mergem înainte, împreună cu aliații noștri, pe drumul libertății și al solidarității.

Este important ca liderii de astăzi ai țării să găsească soluțiile potrivite, în contextul actual, pentru a asigura, în continuare, securitatea națională”, a postat Adrian Năstase pe blogul său.

CITEȘTE ȘI: Adrian Năstase prezice „exmatricularea“ lui George Simion din AUR și îi arată pisica PSD-ului / Ce spune de Călin Georgescu

Lasa un raspuns