Bogdan Chirieac, din culisele Summitului B9. DCNews și RomâniaTV, transmisiune specială de la Palatul Cotroceni
Analistul politic Bogdan Chirieac se află la Palatul Cotroceni miercuri, 13 mai, în timpul Summitului B9, de unde va face o transmisiune video specială NewsExpress – RomâniaTV, cu cele mai importante informații.
Update:
Jurnalist RTV: Ce câștigă România după organizarea acestui summit?
Vezi răspunsul lui Bogdan Chirieac AICI.
Update:
Jurnalist RTV: Vedem formatul B9, țările care sunt pe flancul estic, însă acum vorbim despre un format extins, țările nordice pe de o parte, țările baltice, pe de altă parte. Ce semnal este acesta în contextul războiului pentru Ucraina și în contextul flancului estic, care practic a fost puțin extins dacă ne uităm la cum sunt poziționate statele?
Bogdan Chirieac: Mă gândesc că țările nordice, care sunt reprezentate la un nivel semnificativ, e Finlanda reprezentată de președinte, Danemarca reprezentată de faimosul premier danez Mette Frederiksen, cea care s-a opus anexării Groenlandei de către administrația Trump și miniștrii de externe și ai apărării din Suedia și Norvegia. Eu cred că țările baltice au avut un rol în atragerea acestui grup nordic.
Vrem să atragem atenția, noi, cei din flancul estic, dar și țările nordice asupra pericolului reprezentat de Federația Rusă. Aici nu este niciun nou pact de la Varșovia, pur și simplu încercăm să atragem atenția că pericolul mare este acum în est și în sud-est, adică în zona României și în Marea Neagră. (…)
Acest B9 e un grup de lobby. E foarte important că a atras grupul nordic. Nordicii sunt foarte puternici și trebuie luați în seamă. Sunt foarte hotărâți, sunt puternici din punct de vedere militar, politic, social și economic.
Opinia mea este că ar trebui atrase cumva și țări din sud. Mă gândesc la Grecia, mă gândesc la Italia. Italienii sunt totuși frații noștri. Am putea să încercăm să-i convingem să se alăture acestui grup de influență în cadrul NATO.
Adică NATO să se uite cu mare atenție în est. Aici este pericolul, că la câteva sute de kilometri de graniță e război. Aici ar trebui să se arate valoarea defensivă a NATO.
Jurnalist RTV: Președintele Donald Trump a spus din nou că nu mai are nevoie de NATO, nu mai vrea să fie în NATO. Ce semnal ar fi acesta? Acesta a anunțat că va retrage aproximativ 20.000 de militari din Germania, o bază militară importantă a NATO. Ar putea veni totuși o parte din acești militari în flancul estic?
Bogdan Chirieac: Ar putea veni doar dacă îi trimite președintele Trump. Eu continui să cred că președintele Trump e un om deasupra vremurilor. A schimbat societatea, probabil că e ce are nevoie omenirea în secolul XXI.
În același timp, ce spune dânsul, că nu are nevoie de NATO, mi-e teamă că e o greșeală istorică și un om atât de inteligent precum Donald Trump probabil că va reveni asupra acestui concept. Nu există ca America să nu aibă nevoie de NATO. Vestul global, cum se numește acum – Europa, America, incluzând și Canada, Japonia, Coreea de Sud, că de asta le zice vestul global, că împărtășim aceleași valori – trebuie apărat.
Nu ai nevoie de Europa? Cum să nu ai nevoie de Europa? Eu cred că va reveni. Acum e supărat cu situația din Orientul Mijlociu, dar sunt convins că un om atât de inteligent va reveni înainte să facă o greșeală istorică.
Jurnalist RTV: Care ar fi șansele să vină?
Bogdan Chirieac: Totul depinde de decizia lui Donald Trump. Din punct de vedere strategic, trebuie întărit flancul estic, unde e războiul. Adică nu ținem soldații la Paris, la Londra sau Lisabona. Îi ții aici, la Kogălniceanu, la Vaslui, unde au și polonezii bazele ca să fii cu ochii pe inamicul care e declarat oficial.
Prezența americană ar fi importantă și simbolică, sigur că ar fi bine să vină, dar depinde de Donald Trump.
Jurnalist RTV: Summitul de astăzi este un precursor al summitului NATO care va avea loc la Ankara în luna iulie. Ce decizii am putea vedea luate la acel summit? Deocamdată, prezența președintelui Donald Trump este cu semnul întrebării. Ar putea să nu meargă la acest summit.
Bogdan Chirieac: Eu sper să meargă președintele Trump la summitul de la Ankara. Fără președintele Trump nu mai e summit. Deci nu se întâmplă des acest summit și NATO fără America nu mai e NATO. Putem să-i spunem altfel… un NATO european. Se lucrează în acest sens, sute de miliarde urmează să fie investite ca să ajungi la nivelul american.
Ca să ajungi la nivelul american de tehnologie și armament ai nevoie de minimum 20 de ani. Cine ne apară în acești 20 de ani? Poate diplomația, ar spune cei mai tineri. Eu știu dacă diplomația merge cu Putin întotdeauna și nu e bine să ai în spate și o forță militară care să-l descurajeze?
Jurnalist RTV: Îl vedem la București pe subsecretarul de stat al SUA. Este o prezență slabă și poate un semnal venit din partea americanilor către aliații NATO?
Bogdan Chirieac: Eu am vorbit cu unul dintre părinții B9, ambasadorul Liviu Dranga. Anul trecut a fost Summitul B9 la Vilnius. America nu a fost deloc prezentă. În acest moment, la București, se află un subsecretar de stat american, cel pe care l-ați invocat. E mai mult decât nimic. Faptul că America se interesează, totuși, la un nivel semnificativ, față de „nimeni” la Vilnius, mie mi se pare un semnal pozitiv. Adică am atras atenția americanilor.
Jurnalist RTV: Considerați că am avut așteptări prea mari?
Bogdan Chirieac: Da, vă dați seama. Nu renunța Donald Trump la vizita sa în China ca să vină la București. JD Vance poate avea o agendă mai liberă, dar presupun că e ocupat și cu Iranul. Marco Rubio a fost și el într-o călătorie importantă și merge în China, deci trebuia să pregătească toate dosarele, că nu sunt dosare ușoare.
Sigur că pentru noi e lucrul cel mai important, că e vorba de securitatea noastră, a celor de aici. Pentru America e importantă China.
Bogdan Chirieac: E un mare pas înainte. Mutări de trupe
Într-o intervenție la România TV, în emisiunea „România la Raport”, moderată de jurnalista Andreea Crețulescu, analistul politic Bogdan Chirieac a precizat că Summitul B9 de la București este „un semnal bun pentru tot blocul NATO“.
„În afară de președintele Finlandei, premierul interimar al Danemarcei, Mette Frederiksen, cea care s-a confruntat cu Donald Trump în declarații pe tema Groenlandei, și miniștrii Apărării și de Externe din Suedia și Norvegia, patru țări puternice, bogate, importante, cu structuri NATO de temut, participă la summitul B9. Nu s-au alăturat ca membri ai B9, dar participă la summit și este extrem de important. Este un semnal bun care vine de la București pentru tot blocul NATO și pentru SUA, un semnal care ne arată că înțelegem cât se poate de bine situația complicată în care ne aflăm astăzi și că încercăm să luăm măsuri împreună. Anul trecut, a avut loc B9 la Vilnius, iar SUA nu au participat. Anul trecut era tot administrația Trump. (…) În cazul României, avem pe cineva. Avem un subsecretar de stat. E un pas înainte. Nu e cum ne așteptam noi, nu e Trump, nu e Vance, nu e Rubio, dar faptul că Departamentul de Stat își trimite un reprezentant e un pas înainte. Se poate traduce în mutări de trupe, supraveghere mai mare cu ajutorul sateliților și așa mai departe“, a explicat Bogdan Chirieac. Mai multe detalii, AICI.
Miercuri, 13 mai 2026, la Palatul Cotroceni, președintele Nicușor Dan găzduiește cel de-al 11-lea Summit al Formatului București 9 (B9). Urmăriți transmisiunea LIVE a summit-ului AICI.
Analistul politic NewsExpress Bogdan Chirieac va fi prezent la Palatul Cotroceni, pe durata Summitului B9, în studioul special RomâniaTV, de unde va transmite informații de culise și analize la cald.
Evenimentul începe la ora 10:30, prin primirea oficială a șefilor de delegație și continuă, de la ora 11:00, cu sesiunea plenară, prin intervenții, în deschidere, din partea președintelui României, Nicușor Dan, și a președintelui Republicii Polone, Karol Nawrocki. Evenimentul se încheie, la ora 17:00, prin declarații comune ale președintelui României, alături de președintele Republicii Polone, Karol Nawrocki, și Secretarul General al NATO, Mark Rutte.
Pe parcursul evenimentului, analistul politic Bogdan Chirieac, prezent la Palatul Cotroceni, va avea intervenții live, alături de jurnaliștii și analiștii RomâniaTV, transmise de NewsExpress și NewsExpressTV, începând cu ora 12:00. Rămâneți alături de noi!