Bolojan revendică monopolul pe direcția europeană a României: „Reformele taie privilegiile unui sistem cu rădăcini în comunism”

Bolojan revendică monopolul pe direcția europeană a României: „Reformele taie privilegiile unui sistem cu rădăcini în comunism”

Premierul demis Ilie Bolojan a transmis, sâmbătă, de Ziua Europei, un mesaj în care leagă apartenența României la proiectul european de nevoia continuării reformelor și de apărarea valorilor democratice. Bolojan afirmă că România trebuie să aleagă între un stat construit pe reguli, muncă și libertate și întoarcerea la „un sistem bazat pe privilegii, obediență și nedreptate”.

„Astăzi este ziua Europei. E și ziua noastră. Un proiect construit în timp, cu efort și sacrificii, care azi face parte din realitatea noastră”, a transmis Ilie Bolojan, într-o postare publicată pe Facebook.

Potrivit acestuia, Europa înseamnă „parteneriate puternice, încredere și solidaritate între țări care au ales același drum”, iar pentru România apartenența la Uniunea Europeană reprezintă garanția că țara nu este singură, ci acționează alături de state care împărtășesc aceleași valori.

„România nu este singură”

Ilie Bolojan susține că Ziua Europei trebuie privită și ca un moment de reflecție asupra direcției în care merge România. El afirmă că miza este protejarea alegerii europene și consolidarea unui stat bazat pe reguli, libertate și șanse egale.

„Astăzi vorbim despre apartenența României la un spațiu al valorilor comune și despre o alegere pe care trebuie să o protejăm. Ne dorim o țară care face parte dintr-o comunitate a regulilor, a muncii și a libertății sau întoarcerea la un sistem bazat pe privilegii, obediență și nedreptate”, a scris Bolojan.

Premierul demis a acuzat existența, în România, a unui „mecanism de putere cu rădăcini adânci în comunism”, despre care spune că a supraviețuit ani la rând și că a favorizat promovarea prin relații, nu prin competență.

„Ani la rând, în România a supraviețuit un mecanism de putere cu rădăcini adânci în comunism, un sistem în care unii avansau prin relații, nu prin competență, în care resursele statului serveau rețele de influență, nu oamenii”, a afirmat Ilie Bolojan.

„Acest sistem reacționează”

În mesajul său, Bolojan susține că reacțiile împotriva reformelor vin din partea celor cărora le sunt afectate privilegiile și sursele de putere. El prezintă modernizarea României ca pe o confruntare dificilă între vechile mecanisme de influență și modelul european de guvernare.

„Astăzi, acest sistem reacționează. Pentru că reformele îi taie privilegiile și sursele de putere. De aceea, modernizarea României este o luptă grea”, a transmis Bolojan.

Fostul premier afirmă că modelul european este opusul acestui sistem și presupune instituții puternice, aplicarea egală a legii, respect pentru banul public și șanse obținute prin muncă.

„Europa înseamnă exact opusul: instituții puternice, lege egală pentru toți, respect pentru banul public și șanse câștigate prin muncă”, a mai scris Ilie Bolojan.

Mesaj pentru cei care ies în stradă

Ilie Bolojan le-a mulțumit și celor care participă, de Ziua Europei, la manifestații pentru valorile democratice. El a precizat că, deși nu se află în București, este alături de cei care susțin o Românie europeană, modernă și dreaptă.

„Vrem o țară a șanselor egale, pentru fiecare dintre noi, sau o țară dominată de ură și dezinformare? Le mulțumesc tuturor celor care ies astăzi în stradă pentru valorile democratice. Chiar dacă nu sunt în București, sunt alături de ei și de toți cei care cred într-o Românie europeană, modernă și dreaptă”, a transmis Bolojan.

El și-a încheiat mesajul cu un apel la apărarea constantă a democrației.

„Democrația nu se apără o dată la câțiva ani. Se apără în fiecare zi”, a afirmat Ilie Bolojan.

About The Author

What do you feel about this?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *