Bursa de Valori Bucureşti a închis pe roşu ultima şedinţă a săptămânii

Bursa de Valori Bucureşti a închis pe roşu ultima şedinţă a săptămânii

Bursa de Valori Bucureşti a închis vineri în scădere pe toţi indicii, în timp ce valoarea tranzacţiilor a depăşit 322,64 milioane de lei (63,61 milioane de euro), informează Agerpres.

Cele mai lichide titluri au fost cele ale Băncii Transilvania, cu tranzacţii de 199,55 milioane de lei, urmate de acţiunile OMV Petrom, cu 71,32 milioane lei şi cele ale Hidroelectrica, cu 14,97 milioane de lei.

Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a depreciat cu 1,21%, până la valoarea de 20.648,34 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a închis pe minus tot cu 1,19%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o scădere de 0,98%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a depreciat cu 0,20%.

De asemenea, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis în scădere cu 0,64%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a scăzut cu 0,82%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a consemnat un declin de 0,34%.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Green Tech International (+5,32%), Transelectrica (+4,50%) şi Turism Felix (+4,33%).

Pe de altă parte, scăderile cele mai importante au fost consemnate de acţiunile Conted (-9,13%), Societatea Energetică Electrica (-4,57%) şi Sinteza (-3,90%).

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *