Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Politica

CCR dezbate azi legea de aprobare pentru implementarea Programului SAFE, contestată de 53 de deputați

Autor: Leigha Schildgen

Curtea Constituțională a României (CCR) a analizat joi, 4 iunie, sesizarea de neconstituționalitate depusă de 53 de deputați împotriva legii de aprobare a Ordonanței de urgență nr. 21/2026, act normativ care modifică cadrul legal pentru implementarea Programului SAFE, destinat consolidării industriei europene de apărare.

CCR dezbate sesizarea privind legea de aprobare pentru implementarea Programului SAFE

Curtea Constituțională a României. FOTO: INQUAM Photos / Octav Ganea

UPDATE 14.32 CCR a respins

Curtea Constituțională a respins joi, 4 iunie, sesizarea depusă de peste 50 de deputați din AUR, S.O.S. România, PACE și de deputați neafiliați împotriva legii de aprobare a modificărilor aduse Ordonanței de Urgență privind implementarea Instrumentului „Acțiunea pentru securitatea Europei” (SAFE), potrivit G4Media, care citează surse din cadrul CCR. Decizia înseamnă că legea a fost declarată constituțională și poate merge mai departe în procedura de promulgare.


Sesizarea a fost depusă la CCR pe 27 mai și vizează atât legea în ansamblul său, cât și anumite prevederi care, potrivit autorilor, depășesc obiectul de reglementare al Instrumentului SAFE și introduc modificări în domenii fără legătură directă cu acesta.

Potrivit unui comunicat transmis de liderul grupului parlamentar S.O.S. România din Camera Deputaților, Simona Macovei Ilie, legea contestată a fost adoptată în procedură de urgență și se află în prezent în etapa controlului de constituționalitate anterior promulgării.

Parlamentarii susțin că Ordonanța de urgență nr. 21/2026 nu se limitează la măsurile necesare implementării regulamentului european privind Instrumentul „Acțiunea pentru securitatea Europei” (SAFE), ci include dispoziții referitoare la Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), administrația publică locală, funcția publică, Codul administrativ și regimul achizițiilor publice.

În motivarea sesizării, autorii reclamă încălcarea unor prevederi constituționale referitoare la statul de drept, calitatea legii, separația puterilor în stat, rolul Parlamentului, condițiile de adoptare a ordonanțelor de urgență, autonomia administrației publice locale și regulile privind bugetul public național.

De asemenea, aceștia susțin că mecanismul normativ instituit prin OUG nr. 21/2026 depășește cadrul de implementare al Instrumentului SAFE prin introducerea unor dispoziții eterogene, fără legătură directă și necesară cu obiectul reglementării europene.

„Solicităm Curții Constituționale să admită prezenta sesizare și să constate că legea criticată este neconstituțională în ansamblul său. În subsidiar, solicităm Curții să constate neconstituționalitatea dispozițiilor prin care Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2026 reglementează materii străine de obiectul Instrumentului SAFE”, se arată în sesizarea depusă la CCR.

Printre prevederile contestate se numără cele referitoare la PNRR, administrația publică locală, numărul maxim de posturi din unitățile administrativ-teritoriale, depunerea jurământului de către aleșii locali, funcția publică, precum și derogările privind achizițiile publice și contractele aflate în derulare.

Decizia Curții Constituționale va stabili dacă legea poate fi promulgată în forma adoptată de Parlament sau dacă aceasta trebuie retrimisă legislativului pentru modificări.

Lasa un raspuns