Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

Ce crede Donald Trump despre o posibilă o întâlnire trilaterală între Rusia, SUA şi Ucraina

Autor: Lyndia Mischke

Preşedintele american Donald Trump a declarat, duminică seară, la Mar-a-Lago, că vede posibilă o întâlnire trilaterală între Rusia, SUA şi Ucraina, scrie news.ro.

„Da, la momentul potrivit”, a spus el.

Putin „doreşte să se întâmple acest lucru”, a precizat Trump, referindu-se aparent la întâlnirea trilaterală. „Mi-a spus foarte ferm, şi eu îl cred.”

Întrebat de jurnalişti despre centrala nucleară ucraineană de la Zaporojie, care se află sub controlul Rusiei de la începutul războiului, Trump a spus că preşedintele rus Vladimir Putin „lucrează cu Ucraina pentru redeschiderea acesteia”.

„A fost foarte bun în acest sens. Vrea să vadă centrala redeschisă. Nu a atacat-o cu rachete”, a adăugat Trump.

„Rusia doreşte ca Ucraina să reuşească”

Un reporter l-a întrebat pe Donald Trump dacă Rusia va avea vreo responsabilitate în ceea ce priveşte ajutorul acordat Ucrainei pentru reconstrucţie.

„Vor ajuta”, a răspuns Trump referindu-se la Rusia. „Rusia doreşte ca Ucraina să reuşească.”

Putin s-a arătat foarte generos în dorinţa sa de a vedea succesul Ucrainei, inclusiv „furnizarea de energie, electricitate şi alte lucruri la preţuri foarte mici”, a afirmat Trump.

Dar Putin nu a fost de acord cu un armistiţiu, deoarece nu vrea să înceteze luptele şi apoi să fie nevoit să le reia, spune Trump.

„Înţeleg această poziţie”, adaugă preşedintele SUA.

Lasa un raspuns