Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Datoriile companiilor din Europa: 7 țări au depășit pragul de alertă, dar România e la polul opus. Cât de îndatorate sunt firmele noastre Furtunile au provocat pagube în cinci județe și în București. Cele mai mari probleme, în Prahova „Nu mă lupt cu Ministerul Apărării. Mă lupt cu Rusia”. Generalul Sîrskîi respinge acuzațiile privind conflictul cu Fedorov și explică strategia armatei ucrainene Avertisment privind viitorul democrației: Recomandările electorale oferite de chatboturile AI sunt „inexacte și nesigure” Petrolier lovit în Strâmtoarea Ormuz. Iranul ridică miza conflictului: atacuri revendicate asupra unor baze SUA din Bahrain și Kuweit Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Datoriile companiilor din Europa: 7 țări au depășit pragul de alertă, dar România e la polul opus. Cât de îndatorate sunt firmele noastre Furtunile au provocat pagube în cinci județe și în București. Cele mai mari probleme, în Prahova „Nu mă lupt cu Ministerul Apărării. Mă lupt cu Rusia”. Generalul Sîrskîi respinge acuzațiile privind conflictul cu Fedorov și explică strategia armatei ucrainene Avertisment privind viitorul democrației: Recomandările electorale oferite de chatboturile AI sunt „inexacte și nesigure” Petrolier lovit în Strâmtoarea Ormuz. Iranul ridică miza conflictului: atacuri revendicate asupra unor baze SUA din Bahrain și Kuweit Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central
Ultima Ora

Cel mai spectaculos tunel subacvatic din Europa, cu primul sens giratoriu iluminat construit pe fundul mării din lume

Autor: Rebecka Noren

În Insulele Feroe a fost construit tunelul subacvatic Eysturoy, considerat una dintre cele mai spectaculoase realizări inginerești din Europa, care găzduiește primul sens giratoriu subacvatic iluminat din lume, supranumit „meduza”. 

Tunelul găzduiește primul sens giratoriu subacvatic iluminat din lume Foto: visitfaroeislands

Tunelul găzduiește primul sens giratoriu subacvatic iluminat din lume Foto: visitfaroeislands

Tunelul Eysturoy a fost construit în 2020 și leagă principalele insule ale arhipelagului și include un element unic la nivel mondial: un sens giratoriu amplasat sub fundul mării, care deservește ramificațiile tunelului.

Construcția a redus durata călătoriei dintre capitala Tórshavn și localitatea Runavík de la peste o oră la aproximativ 16 minute, potrivit express.

Proiectul face parte dintr-o rețea modernă de tuneluri subacvatice care leagă principalele insule ale arhipelagului și a devenit rapid o atracție pentru turiști și utilizatori de rețele sociale.

La 72 de metri sub nivelul mării, sensul giratoriu subacvatic este completat de o instalație artistică impresionantă: o sculptură din oțel de 80 de metri, înfățișând figuri umane care se țin de mâini în jurul structurii centrale. Potrivit artistului Tróndur Patursson, lucrarea simbolizează trecerea „din întuneric spre lumină” și ideea de solidaritate a comunității feroeze, scre visitfaroeislands.

Tunelul Eysturoy Foto: getty images

Tunelul Eysturoy Foto: getty images

Deși sunt situate între Scoția și Islanda, Insulele Feroe aparțin Regatului Danemarcei, beneficiind însă de autoguvernare din 1948. Arhipelagul este format din 17 insule locuite, completate de numeroase insulițe și recife.

Potrivit publicației citate, din cauza condițiilor meteorologice schimbătoare și terenului dificil, autoritățile au dezvoltat un sistem complex de tuneluri rutiere: 17 la suprafață și patru subacvatice, cel mai adânc ajungând la 187 de metri sub nivelul mării.

Reprezentanții Visit Faroe Islands consideră această infrastructură esențială pentru legătura dintre insule. „Deși suntem 18 insule, glumim adesea că nu ne mai comportăm ca niște insule datorită tunelurilor”, a declarat Súsanna Sørensen, manager de marketing al organizației.

Oficialii companiei care operează tunelurile dau asigurări că structurile sunt complet sigure.

„Tunelurile sunt proiectate de cei mai buni ingineri și geologi din lume, iar siguranța în raport cu Atlanticul de deasupra nu este o problemă”, a explicat Teitur Samuelsen, director executiv al Eystur-og Sandoyartunlar.

Lasa un raspuns